Câte fețe are Iohannis?

La 27 martie, anul acesta, Parlamentul a organizat o ședință festivă dedicată zilei unirii Basarabiei cu România. Custodele Coroanei, reprezentanți ai Academiei Române, președinții celor două Camere, premierul, foști șefi de stat, politicieni de pe ambele maluri ale Prutului, Patriarhul, în fine, protocol cu grad înalt. Singurul absent, Klaus Werner Iohannis. Precizez: nu avea nimic special de făcut în ziua respectivă. Site-ul președinției nu marchează nimic la 27 martie, nu era nici măcar weekend. A fost doar o întâmplare sau Iohannis a ținut, din nou, să-și arate fața? A câta?

„Președintele Iohannis a boicotat manifestarea trimițând doar un mesaj. Nu unionismul era miza, ci participarea în sine. Indiferent de opinii, era un subiect important de istorie românească”, avea să noteze Deutsche Welle.

Buricul Uniunii Europene

Nu este singura amendare a comportamentului prezidențial. Presa străină l-a mai taxat de câteva ori, fără a-i acorda vreo șansă de redresare. „Klaus Iohannis nu are absolut nicio propunere de făcut în numele societății românești, vorbind exclusiv în numele unei centralități europene vag definite”, comentau nemții. „Se află,  inevitabil, la marginea zonei de reflecție și decizie europeană, și ține neapărat să creeze impresia că se află în centrul însuși, imitând postura președintelui Comisiei Europene”, aveau să marcheze, cu altă ocazie, jurnaliștii de la Deutsche Welle. În țară, însă, Iohannis avea grijă să lase impresia politicianului care are un cuvânt greu de spus în UE și ale cărui propuneri sunt sorbite de pe buze. Nimic mai fals, pentru că președintele, vorba lui Victor Ponta, în țară tace, când e la Bruxelles tace, notează ce-i spune Merkel și, la întoarcerea în țară, tace din nou. Care este adevărata față?

Prins cu minciuna

În urmă cu doi ani, o știre a trecut cam nebăgată în seamă. Cine a apucat să o citească și-a dat seama de importanța dezvăluirii. Ziaristul Albin Marinescu, de la „Justițiarul”, scotea la suprafață o altă împăunare ridicolă a lui Iohannis. „Din 2001, m-am gândit să fiu preşedintele României, când au început jurnaliştii să mă întrebe”, declara atunci Iohannis. „Este o mare minciună, fiindcă nu l-a întrebat niciun jurnalist aşa ceva. În anul 2001, fiind doar în al doilea an din primul mandat de primar, era un mare necunoscut chiar şi pentru sibieni, iar în ţară nu auzise mai nimeni de el. Această declaraţie, total nefondată, denotă pe lângă infatuarea specifică a acestui personaj şi o siguranţă de sine ieşită din comun!”, declara, la vremea respectivă, Albin Marinescu.  Poate că încă de atunci Iohannis se simțea capabil să conducă România, dar sibienii știu însă că cea mai mare realizare a însemnat, vreme de patru ani, plantarea de ghivece cu muşcate pe stâlpii de iluminat public de pe principalele artere din oraş. Care este fața reală, Iohannis?

Misiunea lui în România

Cu mult mai importantă este însă relatarea despre un dialog ce ar fi avut loc între Iohannis și niște colegi profesori, într-o delegație la Cluj. Era vara lui 1989, în plin exod al sașilor spre vestul european. Întrebat de ce nu pleacă și el, ca toți ceilalți, Iohannis și-a amuțit asistența cu un răspuns devastator: „comunismul o să cadă, iar eu am misiunea mea aici!” Același jurnalist sibian concluzionează că nu este exclus ca Iohannis să fi fost pregătit, de către emisari ai Germaniei, pentru un rol la vârful politicii româneşti, încă de pe vremea când România era condusă de Ceauşescu. Fețele Securității sigur că au fost multe în tot felul de situații, cred că așa se întâmplă în toată lumea, nu în mod special în România, dar nu pot să nu mă întreb: a lui Iohannis care era? Ce misiune avea?

Să fie bine, ca să nu fie rău

După ultimele informații, pare că misiunea lui Iohannis în România este în plină desfășurare. Au început să apară tot mai multe date despre modul în care acesta conduce țara. Și nu mă refer strict  la intervențiile lui de pe bicicletă sau când, nitam-nisam, i se pune pata pe coaliția aflată la guvernare. Nu. Aici e vorba de jocul la care se pretează și care nu pare a fi făcut în favoarea României. Indulgențe inexplicabile față de Kovesi și de procurorii mai corupți decât corupții anchetați, blocarea sistemului legislativ prin trimiterea și retrimiterea legilor la Curtea Constituțională și înapoi la Parlament, la Comisia de la Veneția deși erau avizate, la menținerea la putere a statului paralel și la jocul duplicitar, în general. O față la Comisia Europeană când vorbește despre refugiați, o alta, în țară, când abordează aceeași problemă. O față când se întâlnește cu Merkel, încă una când se vede cu Macron, alta când dă mâna cu Juncker și o cu totul alta când acceptă să cumpere de la Trump toate vechiturile de armament. Mai mult, nu e de ajuns că am ajuns să facem sluj pe la nu știu câte uși, Iohannis vine acum și cu fața președintelui care ne iubește.

Guvernul lor a murit în fașă

Nu se știe limpede în ce constă promovarea intereselor României. Deocamdată se vede doar promovarea intereselor Rusiei, ale Austriei, ale Germaniei, Franței și, evident, ale SUA. Legea offshore a făcut să sară capacul de pe oală. Lui Iohannis nu îi place, să vedem, să mai discutăm, să negociem, să cădem la înțelegere sunt vorbele lui ascunse în spatele intervențiilor verbale sau ale acțiunilor lui. Partenerii, deveniți toți strategici, vor să ia cât mai mult, totul dacă s-ar putea, dar fără să plătească sau, în cel mai fericit caz, să ne arunce pe prispă doar câteva firfirici. De aici și tămbălăul cu mitingul din 10 august, când guvernul care îi stă în gât trebuia dat jos. De aici și atacarea Jandarmeriei care i-a dat planurile peste cap, iar acum probabil că este urecheat de parteneri că nu a fost capabil să aducă guvernul lor la putere. Da, al lor! Nu și al românilor. Uitam, care este fața ta adevărată, Iohannis? Cea pe care ai avut-o când Jandarmeria te-a scos din minți sau cea pe care o afișai când Merkel te-a decorat cu cea mai mare distincție germană? Apropo, pentru ce?