AcasăNewsCat castigati si ce pierdeti la depozitele bancare

Cat castigati si ce pierdeti la depozitele bancare

Cand faceti un contract pentru depunerea unor bani cereti consilierilor bancii sa va propuna cele mai avantajoase oferte

Depunerea banilor la banca pe termene scurte nu mai sunt rentabile, indiferent de suma depusa, iar depunatorii trebuie sa aiba in vedere termene mai lungi de trei luni, daca vor sa obtina un profit mai acatarii.

Cand faceti un contract pentru depunerea unor bani cereti consilierilor bancii sa va propuna cele mai avantajoase oferte

Asociatia Nationala pentru Protectia Consumatorilor si Promovarea Programelor si Strategiilor din Romania – InfoCons a realizat un studiu impreuna cu  FinZoom.ro pe tema depozitelor bancare. Documentul prezinta cateva reguli simple care va pot ajuta sa  obtineti ceva bani din economiile depuse la banca. De asemenea, aveti la dispozitie cateva calcule  din care reiese cat castigati si – mai ales –cat pierdeti daca pastrati banii la banca doar trei luni.

Respectarea scadentei

Regula numarul 1: sa va asigurati ca veti pastra depozitul pana la scadenta. Desfiintarea acestuia inainte de scadenta si retragerea banilor va insemna cu siguranta o pierdere pentru client, deoarece acesta va primi dobanda de cont curent (care nu depaseste 0,5% pe an, fiind chiar 0% in cazul multor banci) in locul dobanzii oferite pentru depozit. De asemenea, clientul va plati comisioane pentru deschiderea, administrarea si inchiderea contului curent si va suporta si comisionul pentru retragerea de numerar.

Atentie la comisioane

Regula numarul 2: sa fiti atenti la toate comisioanele. In functie de banca, aveti de achitat:

–         comision pentru deschiderea contului;

–         comision pentru administrarea contului (suma fixa). Acest comision poate fi evitat daca banii sunt depusi la o banca unde clientul are deja un cont deschis si pentru care oricum plateste acest comision (contul de salariu);

–         comision pentru retragerea de numerar. Acest comision ar trebui tratat cu cea mai mare atentie, deoarece se aplica intregii sume retrase (suma depusa plus sumele obtinute din dobanda) si este in medie de 0,5% din suma retrasa;

–         comision pentru inchiderea contului.

Regula numarul 3: sa alegeti o banca ce nu percepe comision de retragere numerar in ziua scadentei pentru sumele retrase din depozit.

Calcule

Pentru a vedea de ce comisionul de retragere numerar este cel care face diferenta intre castig si pierdere propunem un mic exercitiu de calcul. Se constituie un depozit in urmatoarele conditii:

–         suma depusa: 1.000 lei;

–         termen: 3 luni;

–         dobanda: 2,70%/an (o dobanda sub media celor oferite in prezent pentru depozitele cu acest termen);

–         comision de administrare cont: 1 leu/luna.

In aceasta situatie, la scadenta depozitului clientul ar castiga din dobanda (dupa impozitare) 5,67 lei, din care se vor scadea 3 lei (echivalentul comisionului de administrare perceput in decursul celor 3 luni), urmand sa retraga 1.002,67 lei. Daca banca i-ar percepe un comision pentru retragerea de numerar de 0,5% clientul ar pleca din sucursala cu mai putini bani decat a depus, respectiv cu 997,66 lei. Situatia este mai proasta in cazul unor sume mai mari. Pentru 5.000 de lei depusi, castigul net din dobanda ar fi de 28,35 lei, iar dupa scaderea comisionului de administrare, de 25,35 lei. Daca se aplica acelasi comision de retragere de numerar, clientul va pleca acasa cu 5.000,22 RON adica suma depusa si un castig nesemnificativ de 22 de bani. Continuand calculele, pentru o depunere de 20.000 de lei, in aceleasi conditii, castigul net din dobanda ar fi de 113,4 lei, respectiv de 111,4 lei dupa scaderea comisionului de administrare. Un comision de retragere de numerar de 0,5% va reduce considerabil acest castig, urmand ca deponentul sa paraseasca banca avand 20.009,85 adica un plus de numai 9,85 lei, mai mic decat castigul unui deponent care a lasat bancii un sfert din aceasta suma (exemplul cu 5.000 de lei) dar nu a avut comision de retragere numerar la scadenta.

 

author avatar
Arpad Dobre
406 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger