AcasăOldTransportatorii, amagiti cu promisiuni desarte de guvernanti

Transportatorii, amagiti cu promisiuni desarte de guvernanti

Transportatorii ii acuza pe asiguratori si pe ASF ca au facut un cartel impotriva asiguratilor

Confederatia Operatorilor si Transportatorilor Autorizati din Romania (COTAR)  si alte asociatii ale transportatorilor si service-urilor auto au protestat, ieri, in fata Guvernului, parcand in centrul Bucurestiului si pe soseaua de centura a Capitalei mii de camioane, taxiuri, microbuze si autocare. Transportatorii s-au aratat nemultumiti de majorarea cu 300% a RCA si au cerut autoritatilor reducerea accizei la motorina, dar, in urma negocierilor de ieri cu Guvernul, s-au ales doar cu promisiuni.

Transportatorii ii acuza pe asiguratori si pe ASF ca au facut un cartel impotriva asiguratilor

Transportatorii acuza conducerea Autoritatii de Supraveghere Financiara (ASF) si anumite firme de asigurari auto de formarea unui cartel care actioneaza in defavoarea formelor de transport marfuri si persoane, precum si impotriva asiguratilor persoane fizice. De asemenea, patronatele  din domeniu atrag atentia Guvernului ca detin informatii ca se face trafic de influenta in interesul unor potentati ai zilei pentru modificarea Legii nr.92/2007. Prin acest demers,  transportatorii privati care isi  desfasoara activitatea pe traseele dintre Bucuresti si Ilfov si nu raspund la comenzile politice, pot fi scosi fara explicatii de pe aceste trasee, care vor fi atribuite firmelor loiale decidentilor politici sau grupurilor de interese.

Nou mod de calcul al RCA

Conform  COTAR, tariful RCA a crescut cu peste 300% in ultimele sase luni pentru activitatea de transport persoane si marfa, inclusiv taxi. In consecinta, operatorii cer:

a. schimbarea urgenta a algoritmului de calcul a politei RCA, dupa criterii relevante profilului de risc al asiguratului, iar tariful sa fie determinat :

– 50% de caracteristicile tehnice ale autovehicului;

– 50% de cazierul auto al soferul autovehiculului (identificat dupa CNP).

Un asemenea mod de calcul al politei RCA atrage dupa sine modificarea comportamentului unui asigurat RCA, crescand responsabilitatea in trafic si siguranta rutiera.

b. Posibilitatea de a fi efectuata reparatia unui autovehicul in cazul unui eveniment rutier acoperit de o polita RCA, in baza propriei asigurari RCA, ulterior, asiguratorul RCA care a achitat dauna sa aiba posibilitatea de regres asupra asiguratorului RCA a persoanei vinovate.

Noi miscari de strada

Presedintele Asociatiei Societatilor de Service Auto Independente (ASSAI), Cristian Muntean ne-a declarat  ca, dupa mai bine de doua ore de discutii cu reprezentantii Guvernului, delegatia transportatorilor a iesit de la negocieri cu… nimic. „Personal am fost dezamagit de rezultatul intalnirii. Ministrul Vasile Dancu ne-a spus de la bun inceput ca nu are mandat pentru niciun fel de angajare a guvernului in niciun fel de asumare. A fost politicos, amabil, dar in afara de promisiuni neasumate in scris sau cu termene, nu am obtinut altceva”, ne-a declarat Muntean. El a precizat ca transportatorii vor avea o noua negociere cu sefii de la ASF, iar reprezentantii patronatelor din domeniu au avertizat ca, in caz de esec, vor iesi din nou in strada.

author avatar
Arpad Dobre
185 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger