Programul Prima Casa a reprezentat, ani la rand, un balon de oxigen pentru banci in domeniul creditelor imobiliare, dar situatia s-a schimbat incepand din 2014 si a continuat si in primul trimestru al acestui an.
Bancile de top din Romania acorda, in continuare, finantari prin programul Prima Casa, dar majoritatea imprumuturilor imobiliare o reprezinta cele standard, deoarece se ofera credite ipotecare cu dobanda fixa si posibilitatea unei investitii pe termen lung, amortizabila in cel mult zece ani. La BCR , de exemplu, valoarea medie a unui credit pentru achizitionarea unei locuinte, in 2014, a fost de circa 163.000 lei, in Timisoara, Iasi si Constanta, in timp ce in Bucuresti valoarea medie a creditului a fost de 191.000 lei. Peste 80% dintre creditele imobiliare acordate anul trecut de BCR au fost de tip standard (Casa Mea), restul fiind prin programul Prima Casa, iar acest trend se observa, cu diferente mai mari sau mai mici, si la restul bancilor de top (BRD, Raiffeisen, Banca Transilvania etc.).
Preferinte si profil de client
La nivel national, 45% dintre creditele acordate de banca mentionata pentru achizitionarea unei locuinte au fost folosite pentru cumpararea apartamentelor cu doua camere, 27% pentru cele cu trei camere, 10% pentru garsoniere si peste 13% pentru achizitionarea unei vile/case. In Bucuresti, 47% dintre creditele imobiliare au fost utilizate la cumpararea apartamentelor cu doua camere, 27% pentru cele cu trei camere, 11% pentru garsoniere si peste 10% pentru cumpararea unei vile/case. Cat priveste preferintele, desi majoritatea ar vrea locuinte la etaje intermediare, aproape 20% dintre cumparatori au achizitionat apartamente la ultimul etaj, pentru ca au putut negocia mai bine pretul. In privinta profilului clientilor beneficiari ai creditelor imobiliare, acestia sunt barbati, cu varste de 25 – 40 ani, casatoriti si cu studii superioare.
Investitie de viitor
Conform studiului efectuat la nivel national de BCR, multi clienti investesc deja in a doua locuinta. „Exista numeroase familii care sunt la a doua achizitie de locuinte si vorbim aici de peste 25% dintre clientii din 2014”, ne-a declarat seful Biroului Parteneri din BCR, Teodor Mincu. El a precizat ca multi au intentia de a folosi cea de adoua locuinta pentru inchiriere, atat acum, cat si cand vor iesi la pensie, pentru suplimentarea veniturilor.