AcasăOldFirmele romanesti platesc cele mai scumpe asigurari sociale din lume

Firmele romanesti platesc cele mai scumpe asigurari sociale din lume

Asigurarile sociale sufoca companiile autohtone

Firmele din Romania platesc 23,1% din salariile anuale ale angajatilor pe asigurarile sociale si alte contributii salariale, potrivit celui mai recent studiu realizat de UHY, reteaua internationala de contabilitate si consultanta.  Aceasta rata este peste media la nivel mondial de 20,5% din salariu.

Asigurarile sociale sufoca companiile autohtone

Potrivit companiei UHY Audit CD, Romania are unele dintre cele mai ridicate taxe si costuri obligatorii cu asigurarile dintre toate tarile care au facut obiectul studiului, platind in medie 6.930 dolari pentru un salariu de 30.000 dolari pe an, fata de media globala de 6.141.  Aceste contributii salariale sunt mai mari decat in alte state est-europene membre ale Uniunii Europene, costurile cu angajati similari fiind de 17,2% si 20,7% din salariul in Croatia si, respectiv, Polonia. Potrivit studiului, rata contributiilor la un salariu anual de 30.000 dolari este de 20,4% in Germania, de 7,9% in Marea Britanie si 8,8% in SUA. UHY a studiat datele din 29 de tari din reteaua sa internationala, calculand valoarea platilor pe care trebuie sa le efectueze companiile, cum ar fi platile contributiilor la asigurari sociale, pe langa salariul brut platit angajatilor individuali.

Biris: Contributiile sociale sunt foarte mari

Secretarul de stat in Ministerul Finantelor Gabriel Biris spune ca in Romania sarcina fiscala, de departe cea mai mare, este pe contractele individuale de munca si, din acest motiv, sunt preferate alte tipuri de contracte. Incepand cu 2017, contributiile de asigurari vor fi obligatorii pentru toate tipurile de venituri, potrivit noului Cod fiscal..”Vorbim de competitivitatea noastra economica. O componenta importanta este fiscalizarea muncii si Codul Muncii. Putini inteleg ca, cu cat un Cod al Muncii este mai protectiv cu angajatul, cu atat ingreuneaza intrarea pe piata muncii a angajatului. Vorbesc de asta in calitate de angajator atatia ani de zile. Cand in Romania sarcina fiscala de departe cea mai mare este pe contractele individuale de munca, am ajuns sa nu mai vorbim, sa ne dam seama ca nu e bine sa spunem ca muncim in tara asta. Noi trebuie sa spunem ca dam consultatii, cream, nu ca suntem angajati, ca suntem colaboratori. In niciun caz in tara asta nu trebuie sa spunem ca muncim, ca e scump sa muncesti. Sunt foarte mari contributiile sociale”, a spus Biris.

author avatar
National
209 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger