AcasăOldFacebook anchetata in Germania pentru abuz de putere dominanta

Facebook anchetata in Germania pentru abuz de putere dominanta

Compania lui Zuckerberg se confrunta cu numeroase acuzatii privind incalcarea protectiei utilizatorilor

Autoritatea germana de concurenta a anuntat ieri deschiderea unei anchete vizand compania americana pe care o suspecteaza de abuz de pozitie dominanta si de infractiuni legate de incalcarea legilor de protectie a datelor personale.

Compania lui Zuckerberg se confrunta cu numeroase acuzatii privind incalcarea protectiei utilizatorilor

Potrivit Oficiul federal anticartel, conditiile utilizarii retelei sociale privind folosirea datelor utilizatorilor ar putea constitui un abuz de putere dominanta. ”Pentru serviciile internet finantate de publicitate ca Facebook, datele utilizatorilor sunt de cea mai mare importanta. Din aceasta cauza este esential sa studiem, din punct de vedere al unui eventual abuz de pozitie dominanta, daca consumatorii sunt suficient informati de natura si cantitatea datelor colectate”, a explicat presedintele Oficiului, Andreas Mundt, informeaza Reuters. Facebook, care revendica aproximativ 1,6 miliarde de utilizatori lunar in intreaga lume, realizeaza esentialul din cifra sa de afaceri (16,6 miliarde de euro in 2015) vanzand publicitate tergetata gratie datelor utilizatorilor pe care le colecteaza, prietenilor acestora, opiniile lor si activitatile lor publicate in postari. Compania americana este sever criticata de altfel in Germania, o tara unde viata privata este riguros respectata, pentru practicile sale. Co-fondatorul si directorul general Facebook, Mark Zuckerberg, s-a aflat saptamana trecuta la Berlin, unde a intalnit-o pe cancelarul Angela Merkel, insa nu a facut nici o declaratie publica. Un purtator de cuvant al Facebook a declarat, ieri: ”Suntem siguri ca respectam legea si suntem nerabdatori sa cooperam cu Oficiul federal pentru a raspunde la intrebari”. Germania nu este insa singura tara unde Facebook este expusa din cauza practicilor sale in materie de concurenta si de respectare a vietii private a utilizatorilor. In Franta, Comisia nationala de informatica a notificat Facebook sa inceteze sa-i urmareasca pe internautii care au vizitat paginile sale dar care nu sunt inregistrati.

author avatar
National
115 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger