AcasăOldConsiliul Fiscal: Ne paste o noua criza!

Consiliul Fiscal: Ne paste o noua criza!

Ionut Dumitru avertizeaza asupra dublarii consumului in raport cu cresterea economica

Presedintele Consiliului Fiscal, Ionut Dumitru, atrage atentia ca Romania este pe cale sa repete greseala dinaintea crizei economice, cand cresterea economica – oferta – era mult devansata de consum – cerere.

Ionut Dumitru avertizeaza asupra dublarii consumului in raport cu cresterea economica

Conform datelor statistice, daca inainte de criza PIB-ul avea cresteri de peste 7%, iar in timpul crizei s-au inregistrat scaderi notabile, in ultimii ani, cresterea a ajuns sa-si revina cu aproape 3%, in medie, pe an. „Am avut un 3,7% pe primele noua luni ale anului. Daca ne uitam pe componentele cresterii, pe partea de cerere interna, o sa vedem ca accelerarea e una puternica la nivelul consumului privat unde avem deja cifre la trimestrul III, o crestere de 6,6%, in termeni reali”, a spus Dumitru. El a avertizat ca nivelul consumului s-a dublat si este nesustenabil. „Discutam deja de un dezechilibru care pare ca se prefigureaza si, la o alta scara, pare ca repetam aceeasi greseala de inainte de criza, cand economia crestea cu 7% si consumul cu 10-12%”, a atras atentia presedintele Consiliului Fiscal. Pe de alta parte, el a fost de parere ca problemele economice cu care se confrunta China vor afecta Romania, dar nu direct, ci prin prisma exporturilor noastre catre Germania. „Putem avea un impact semnificativ insa prin intermediul Germaniei, un exportator mare in China, iar o pondere mare a exporturilor noastre se duc in Germania, adica 20% din total”, a spus Dumitru.

author avatar
Arpad Dobre
371 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger