Ai o poveste fotografii, sau materiale audio/video care crezi ca merita sa fie publicate?
Scrie-ne pe pont[@]national.ro (fara [ ]) sau completeaza formularul de AICI!
Home » News » Business » Ce banci ofera credite garantate de stat pentru IMM

Ce banci ofera credite garantate de stat pentru IMM

Autor:

Intreprinderile mici si mijlocii cu 11-249 de angajati pot accesa imprumuturi de pana la cinci milioane de euro. Finantarea este oferita prin Programul de Garantare a creditelor pentru IMM-uri, creditele fiind garantate de stat in proportie de 50%.

 

fabrica de mobila Ce banci ofera credite garantate de stat pentru IMM

Facilitate. IMM-urile primesc imprumuturi pentru capital de lucru

Creditele pentru IMM, in suma de pana la cinci milioane de euro pentru fiecare solicitant, au fost reglementate de OUG nr. 92/2013 privind aprobarea Programului de garantare a creditelor pentru intreprinderi mici si mijlocii. Imprumuturile insumand maximum cinci milioane de euro se acorda pe o perioada de pana la doi ani (cu posibilitatea de prelungire pentru inca un an a termenului de rambursare), iar statul garanteaza pentru 50% din valoarea finantarii. Banii vor putea fi utilizati numai pentru finantarea capitalului de lucru, neputand fi folositi pentru refinantarea altor credite in derulare.

Banci participante

Fondul National de Garantare a Creditelor pentru Intreprinderi Mici si Mijlocii a anuntat, ieri, lista finantatorilor care participa la Programul de Garantare a creditelor pentru IMM-uri. Bancile de la care se pot solicita astfel de imprumuturi sunt: Banca Transilvania, BRD, CEC Bank, ING Bank, Banca Romaneasca, Banca Comerciala Carpatica, Intesa San Paolo Bank, Alpha Bank, BCR, Unicredit Tiriac Banc, Piraeus Bank, Bancpost, Leumi Bank, Ate Bank, Banca Italo-Romena, Banca Comerciala Feroviara, Volksbank, OTP Bank, Marfin Bank si Nexte Bank.

Conditii obligatorii

Pentru a obtine banii, IMM-urile se obliga sa constituie, in favoarea statului roman, o ipoteca mobiliara asupra soldurilor creditoare ale tuturor conturilor deschise la banca finantatoare, valabila pana la achitarea creditului contractat. In continuare, intre institutia de credit finantatoare, IMM si Ministerul Finantelor se va incheia o conventie prin care se va stabili ca banca, fara consimtamantul firmei, va urma instuctiunile prin care ministerul dispune de sumele aflate in cont.

Criterii de eligibilitate

IMM-urile sunt eligibile sa acceseze credite garantate de stat daca indeplinesc, cumulativ, urmatoarele criterii:

–         nu se afla in dificultate (adica fac dovada ca si-au achitat la timp toate obligatiile financiare catre terti)

–         nu se afla in litigiu, in calitate de parati, cu MFP si/sau institutia de credit partenera;

–         nu figureaza cu credite in baza de date a Centralei Riscurilor de Credit (CRC) sau figureaza cu credite care nu prezinta riscuri de rambursare;

–         nu figureaza cu incidente majore cu cecuri si bilete la ordin in ultimele 12 luni in baza de date a Centralei Incidentelor de Plati ((CIP);

–         nu s-a deschis impotriva lor procedura insolventei;

–         prezinta institutiei de credit finantatoare garantii colaterale, care impreuna cu garantia de stat acordata prin program, acopera in proportie de cel putin 100% valoarea finantarii;

–         au cel putin trei ani de la infiintare si au realizat bunuri si/sau servicii si au intocmit bilanturi contabile in ultimele doua exercitii financiare consecutive incheiate;

–         inregistreaza profit din exploatare in ultimul exercitiu financiar incheiat;

–         nu inregistreaza restante la plata impozitelor, taxelor, contributiilor si a altor sume datorate bugetului general consolidat.

Dosar de credit

Firmele trebuie sa ataseze la dosarul de credit urmatoarele documente, certificate de banca:

–         certificatele de atestare fiscala emise de organele fiscale, din care sa rezulte ca beneficiarul nu are restante la plata sumelor datorate bugetului general consolidat;

–         declaratia beneficiarului pe proprie raspundere privind incadrarea in categoria IMM;

–         declaratia pe propria raspundere a beneficiarului, din care sa rezulte indeplinirea anumitor criterii de eligibilitate, emisa cu cel mult zece zile inainte de data depunerii solicitarii de garantare;

–         rezultatul consultarii CIP, din care sa rezulte ca beneficiarul nu figureaza cu incidente majore cu cecuri si bilete la ordin in ultimele 12 luni;

–         rezultatul consultarii CRC, din care sa rezulte ca beneficiarul nu figureaza cu credite in baza CRC sau figureaza cu credite rambursabile.

 
loading...


Comenteaza pe Facebook


Ziarul National
Recomandarile zilei 27-06-2017
 
Multumim pentru apreciere!
NU, multumesc!