Avocatul Adrian Cuculis probeaza, cu documente, ca Banca Nationala a Romaniei stia inca din 2007 de clauzele abuzive ale bancilor. Avocatul sustine ca BNR a comandat Bancii Mondiale un studiu privind efectele acestor clauze si al avantului puternic al creditarii din acea perioada. Organismul financiar international a formulat o serie de observatii, majoritatea nematerializandu-se insa in legislatia din domeniu.
Expertii Bancii Mondiale au stabilit, inca din 2009 (odata cu finalizarea studiului comandat de BNR), o serie de cerinte cu prioritate maxima in ceea ce priveste actorii de pe piata financiara, respectiv Banca Nationala a Romaniei si ceea ce urma sa devina Autoritatea de Supraveghere Financiara, pe de o parte, si entitatile financiare (banci, institutii financiare nebancare, firme de asigurari, fonduri de pensii etc), pe de alta parte. Conform precizarilor postate de avocatul Adrian Cuculis pe portalul indrumari-juridice.eu, ANPC trebuia sa infiinteze un departament separat, care sa se ocupe exclusiv de problemele generate de serviciile financiare. Noul departament urma sa aiba angajati cu experienta profesionala sau studii superioare de specialitate in domeniul financiar si care sa aplice metodele de imbunatatire a gradului de constientizare a consumatorilor cu privire la drepturile si obligatiile lor financiare.
Obligatii pentru creditori
Banca Mondiala a aratat ca entitatile financiare ar fi trebuit sa fie obligate sa urmeze practici comerciale care sa incurajeze consumatorii sa verifice cu grija argumentele pro si contra achizitionarii un produs financiar. Consumatorii ar fi trebuit sa aiba dreptul de a fi notificati cu privire la toate comisioanele, taxele si costurile unui produs financiar inainte de semnarea contractului referitor la acel produs. Institutiile financiare trebuiau obligate prin lege sa actioneze responsabil. Creditorii si brokerii de produse de investitii financiare ar fi trebuit sa fie obligati sa se asigure ca „marfa” lor este potrivita pentru clienti (adica acestia sa-si permita sa cumpere produsele respective).
Verificarea competentei clientilor
Potrivit Bancii Mondiale, trebuia ca, la un nivel minimal, sa fie stabilit prin lege sau regulament un procedeu standard, prin care creditorul ( sau vanzatorul de produse financiare) sa colecteze informatii despre client , in special la vanzarea de produse complexe, cum ar fi asigurari de viata, pensii private sau fonduri de investitii colective speciale . Creditorii trebuiau sa fie obligati sa verifice varsta, experienta financiara si bonitatea clientului. Daca acesta nu era in masura sa inteleaga costurile sau riscurile implicate in produsul financiar, investitorii (creditorii) ar trebuit sa fie obligati sa ii furnizeze consumatorului informatii reale si corecte cu privire la situatia sa financiara.
Reclama inselatoare, taxata
Expertii Bancii Mondiale sustineau inca din 2009 ca practicile abuzive de creditare si de vanzare ar trebui sa fie interzise in mod expres, cu penalitati adecvate pentru nerespectarea legii. De asemenea, publicitatea inselatoare pentru servicii si produse financiare ar trebui sa fie interzisa in mod explicit, cu penalitati adecvate pentru nerespectarea legii. Atat ANPC, cat si agentiile de supraveghere financiara ar fi trebuit sa asigure cadrul legal prin care institutiile financiare sa nu poata utiliza publicitatea inselatoare in mass-media.
Ce s-a realizat din toate acestea? Mai nimic! A urmat criza creditelor in franci elvetieni, peste 30 de sinucideri in randul debitorilor romani si mii de datornici la un pas de a fi scosi in strada de executori.
