Odata cu prabusirea monarhiei dualiste, precum in toate celelalte teritorii aflate pana atunci sub ocupatie austro-ungara, si la Timisoara se iveste ocazia instaurarii unei republici autonome. Ca atare, in toamna anului 1918 ia nastere Republica Banateana, subordonata guvernului din Budapesta, un demers in versiune svaba menit sa impiedice din fasa Unirea cu Romania. Statul multietnic si multiconfesional sucomba rapid, la scurt timp dupa ce Banatul este invadat de unitati militare sarbe. Pe 1 Decembrie 1918, la Alba Iulia, se proclama Unirea Basarabiei, Bucovinei, Transilvaniei si Banatului cu Regatul Romaniei, insa in realitate adevarata unirea a Banatului cu celelalte provincii istorice romanesti va fi confirmata abia in august 1919, odata cu intrarea in Cetatea de pe Bega a dorobantilor Armatei Regatului Unit al Romaniei, condusi de colonelul Virgil Economu. Si nu va fi vorba despre intreg Banatul, ci doar de partea rasariteana a regiunii – vezi impartirea ei in trei (Regatul Roman – Regatul Sarbilor, Croatilor si Slovenilor – Ungaria), oficializata de Consiliul Puterilor Aliate de la Paris, noua revenindu-ne aproape 2/3 din totalul suprafetei Banatului istoric, ceea ce astazi numim judetele Timis, Caras-Severin si Mehedinti. Este drept ca multe zone preluate de sarbi erau si sunt in continuare locuite de etnici romani, in ciuda asimilarilor si emigrarilor. De altfel, Ion I.C. Bratianu si patriotii locali precum Aurel Cosma, Miron Cristea (viitorul Patriarh al Romaniei), Valeriu Frentiu, Sever Bocu, Alexandru Morariu, Valeriu Braniste, Caius Brediceanu, Traian Novac si altii, au militat pentru acordarea Romaniei a intregii provincii, cu hotarele sale naturale Dunarea, Tisa si Muresul (conform tratatului din 4 august 1916, incheiat de catre Regatul roman cu marile puteri aliate), insa interventiile lor au fost zadarnice. De altfel, acest refuz a reprezentat unul dintre motivele pentru care cel mai mare liberal al tuturor timpurilor, Ion I.C. Bratianu, avea sa demisioneze din fruntea Guvernului Romaniei in septembrie 1919.
Material realizat in cadrul „Bucuresti-Centenar” – Program Cultural derulat de Primaria Municipiului Bucuresti prin Administratia Monumentelor si Patrimoniului Turistic
Unirea era iminenta nu o putea opri nimenia. De fapt nu a oprit-o nici vicisitudinea istorica si nici marele razboi. De fapt arhitectul unitatii noastre marele vizionar roman Nicolaie Balcescu avea sa-i spuna craisorului munților „Frate Iancule, neamul asta o sa se uneasca in limba in tradiție si in credinta pana la urma.” A avut dreptate dupa 70 de ani ne uneam. Vreau sa mai mentionez ca armata romana a intrat ca in branza in Ardeal in 1916 cand a inceput razboiu pt tara. Pana cand honvezi si – au dat seama ca romanasii nostri ardeleni fug de la ei la armata romana apoi au luat masuri pedeapsa capitala prin spânzurare si au întors razboiul pana in Moldova. Ardealul era mai mult o padure de spanzurati decat un plai omenesc o padure de romani cehi croati chiar unguri dezertori. Asta le-a adus pana la urma infrangerea. Lipsa de pofta de lupta pt Kaizer. Altfel puterile aliate mai ales Franta nu reuseau strapungeri in front deoarece era alcatuit perfect. Transeele erau pozitionate frontal la capete x……… X erau catele ce tocau orice inaintare in plan paralel–-in transeu puscas grenadier puscas grenadier, catelele erau aparate de un puscas special cu teava lunga nu aparusera inca lunetistii ;in fata transeului gropi mici iar langa gard des de sarma ghimpata, laturile x…. X erau plasamente de mitralior ce inxhidea transeul defensiv etans ca un careu. Efectiv orice ofensiva era sortita pieirii. Romanasii nostri saracii incetcau patrunderi cu arme de la independentaincercau patrunderi fortate ca la reduta la Plevna, dar sfarseau invsarma ghimpata… Francezii disperati au incercat inginerii, prin aer si se inventau primele bombardiere dar erau caricatura .Apoi au reușit o tactica geniala sapau cu minerii galerii pana la 10 20 m de transeu inamic aduceau tone de dinamita si sfarseau toti imperialii ingropati in pamant pe o distanta si de 500 m… Revin la fel ca si in al 2lea razboi tradarea dar și largirea extrema a frontului ducea la aparitia de lipsuri si a fost factor determinant in capitularea Kaizerului. Unitatea poporului roman nu o putea insa opri nimenia…
Autorul acestor randuri n-a aflat de batalia diplomatica pentru Banat,la Conferinta de pace de la Paris si ca in optica celui mai mare,de mai sus,daca era sa fie primita dorinta lui, granita ajungea sub zidurile Belgradului,la 30 km.,in conditiile in care si sarbii il revendicau,iar noi veneam la Paris,dupa ce semnasem pacea cu Centralii,fiind singura tara care o facuse ,e drept,parasiti de Aliati,in urma revolutiei bolsevice.Ca exista un acord romano-sarb,din nefericire ne-oficial,pentru impartirea Provinciei,care se va dovedi mai bun pentru noi,pe care Ionel Bratianu il va repudia,iar noua granita va fi stabilita de niste experti straini total de realitatile etnice ale zonei,raporturile lui cu mai marii Conferintei fiind din cele mai putin amicale.In plus,plecarea premierului a fost,in principal,datorata faptului ca acesta respingea clauzele – pe care,pana la sfarsit vom fi obligati sa le respectam – privitoare la protectia minoritatilor,premier fiind Vaida-Voievod.