AcasăNewsBitcoin este o mare frauda

Bitcoin este o mare frauda

Bula se va sparge si va fi mai rau decat la criza lalelelor

Mult ravnita moneda virtuala va produce o criza de proportii in viata reala, este de parere Jamie Dimon, seful celei mai mari banci americane. El a comparat ascensiunea rapida a bitcoin cu criza lalelelor din Olanda si a prezis ca investitorii care pariaza pe aprecierea continua a monedei virtuale vor avea o soarta similara comerciantilor de bulbi din secolul XVII.

Bula se va sparge si va fi mai rau decat la criza lalelelor susține Jamie Dimon de la JP Morgan Chase

La fel ca mania lalelelor, bula speculativa creata de bitcoin se va sparge, iar lucrurile “nu se vor sfarsi cu bine”, avertizeaza acesta. El a facut astfel referire la faptul ca, in 1637, preturile la lalele in Olanda au scazut subit, iar cei care investisera masiv in comertul cu aceste flori au avut de suportat socul unei colaps asemanator cu cele mai dure crize economice ale vremurilor moderne. “Bitcoin e o frauda. Este mai rau ca bulbii de lalele si nu se va sfarsi cu bine”, a spus directorul general al JPMorgan Chase, banca numarul 1 in SUA in functie de active si a treia mare institutie de credit din lume.

Blockchain nu e chiar bitcoin

Prezent la o conferinta pe teme bancare organizata de Barclays, Dimon si-a reiterat convingerea ca bitcoin “nu este ceva real, ci doar o pura speculatie, iar SUA nu au nevoie de asa ceva”. Daca un trader JPMorgan ar incepe sa tranzactioneze bitcoin, ar fi concediat imediat. “L-as da afara intr-o secunda, pentru doua motive: este impotriva regulilor noastre si este stupid. Doua lucruri periculoase”, a spus Dimon. Pretul bitcoin a coborat abrupt in urma cu doua zile, cu aproape 3%, dupa remarcile sefului JPMorgan, insa moneda virtuala a recuperat mare parte din declin si a inchis la 4.187,27 dolari pe unitate. Bitcoin scade astazi cu circa 7,5%, potrivit datelor CoinDesk, tranzactionandu-se sub pragul de 3.900 dolari. Populara criptomoneda a atins un maxim istoric de 5.013,91 dolari la inceputul lunii, insa s-a corectat cu circa 18% dupa ce China a declarat ilegale ofertele initiale de monede virtuale, iar presa internationala a scris ca Beijingul ar putea interzice si schimburile pe platformele de tranzactionare din tara. Comparativ cu debutul anului, insa, bitcoin este mai valoroasa in prezent cu aproape 320%. Ethereum, principalul rival al bitcoin, a cunoscut o apreciere si mai fulminanta, de 3.600%. In acelasi interval, indicele Dow Jones Industrial Average a urcat cu aproximativ 12%, iar S&P 500 cu 11%. In pofida aversiunii nemascate fata de bitcoin, seful JPMorgan diferentiaza intre monedele virtuale si tehnologia blockchain din spatele acestora, despre care recunoaste ca poate fi folositoare. Totusi, adoptarea tehnologiei la scara larga in industria bancara nu se va produce “peste noapte”, spune el.

author avatar
Andrei Coman
688 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger