AcasăNewsBiciclistul s-a apucat de politica

Biciclistul s-a apucat de politica

Presedintele chiar face politica. Pe Calea Victoriei sau pe unde gaseste curiosi sa-l vada cum o tine el de coarne

Revelatia omului Iohannis este surprinzatoare. A presedintelui Iohannis – colosala. Iar a biciclistului Iohannis – abisala de-a dreptul. Primul a descoperit, pe vremea cand facea naveta pe doua roti de la Agnita la Sibiu, ca daca viitoarea sotie va da meditatii la engleza, el va ajunge un om bogat. Si chiar asa s-a intamplat. Al doilea a aflat ca, la Bruxelles, poti recita acelasi discurs, lumea te va vedea destept oricum. Iar al treilea a descoperit ca poate face si politica. Si mai poti face si poze romantice pentru eternitate, precum mulgatoarea fruntasa Vera Vasilievna de la colhozul „Zorile” zambind de sub burta vacii.

Presedintele chiar face politica Pe Calea Victoriei sau pe unde gaseste curiosi sa l vada cum o tine el de coarne

L-am vazut, luni seara, pe Klaus Iohannis pedaland prin Herastrau. L-am vazut si la o conferinta de presa pe alei, prin care nu a transmis niciun mesaj. Nu coerent, ci absolut niciunul. Am scris ce am simtit eu ca a fost, de fapt. Adica, o tentativa jalnica de a-si relansa imaginea publica.

Antipolitica romaneasca

Miercuri dimineata, Iohannis a recidivat in penibilul care-l imbraca. Tot pe bicicleta, de data asta pe Calea Victoriei. El zice ca se ducea la Cotroceni, la o mediere, de altfel, ratata. Eu cred ca, din nou, a vrut ca toti sa il vada. Altminteri ascuns dupa geamurile fumurii ale limuzinei – nu stiu de ce imi vine sa scriu ca mai degraba dispretuitor – acum l-a lovit brusc dorinta de expunere. Nu pot sa imi dau seama de ce, pentru ca lumea il injura la fel. Nu s-a schimbat nimic, cine nu l-a vrut de prima data nu si-a schimbat nici opiniile, nici vorbele de duh. O fi descoperit ca e momentul sa se apuce de politica? Mi se pare ciudat ca tocmai acum. A avut la dispozitie trei ani si jumatate sa o faca si nu a prestat decat antipolitica. Mai clar spus, mie mi se pare ca a facut numai antipolitica romaneasca, in favoarea unei politici dictate de UE.

Isarescu divorteaza de Florin Georgescu?

Ma intreb daca nu cumva ciclistul Iohannis joaca la cacealma. Creeaza impresia celui care este ingrijorat de al doilea mandat prezidential, partidele fug dupa fenta, dar pe el il intereseaza tot presedintia Consiliului European. De la el, cand spune ca se simte confortabil ca presedinte al Romaniei nu e bine sa cumperi, ci sa vinzi. Oricum ar fi, ma bufneste rasul cand vad in ce mod se apropie de politica si vrea sa o abordeze. Nu tiptil-tiptil, ci „tilip-tilip”, caci calca invers. L-a lovit ingrijorarea de cresterea indicelui Robor, dar pana nu au iesit scantei intre PSD si Banca Nationala nu a simtit nimic. A vrut sa faca pe mediatorul, dar ministrul Teodorovici l-a lasat fara obiectul muncii, zicandu-i ca nu e cazul. Ca sa nu se umple si mai rau de ridicol, i-a invitat la mediere pe Mugur Isarescu si pe Florin Georgescu, prim-viceguvernatorul BNR. Fara conflict? Dar ce, divortau?

Suna un prieten!

Daca-l intrebi de protocoalele incheiate de SRI cu cine a vrut, zice ca nu stie nimic. N-a vazut, n-a auzit. A vazut insa traficul din Bucuresti. Asta da, problema groaznica. Abuzurile Justitiei si ale DNA? Pai ce, astea-s motive de revocare a Codrutei Kovesi? Nu, Doamne fereste, de ornamentare a Codrutei cu inca vreo zece medalii. Nu spun degeaba ca se apropie de politica „tilip-tilip”. A chemat-o pe Viorica Dancila la Cotroceni sa discute despre conflictul cu BNR. Are o obsesie, e limpede. Femeia i-a raspuns ca nu are cum, e in Israel. El i-a spus ca a facut publica intalnirea, dar Dancila i-a replicat ca trebuia sa o intrebe inainte de a anunta. Cuvant final de la Iohannis: „Si eu ce fac?” Iohannis, ai trei variante de raspuns. Intreaba publicul, suna un prieten sau schimba intrebarea. Alege!

Altfel de politica

Este evident ca, pana una alta, Iohannis trage tare pe imaginea de politician. Nu stiu la ce ii ajuta si nici cine ii gandeste strategiile. Pana acum a dat chix, si nu ma refer doar la noua campanie de imagine. In trei ani si jumatate nu i-a reusit nimic demn de consemnat. Nici pe plan extern, pentru ca la Bruxelles el doar semneaza ce i se pune in fata. Politica lui este de a nu se impotrivi. Poate ca ar fi mai bine sa promoveze fotografia in politica. Iohannis in concediu, Iohannis la schi, Iohannis mimand preocuparea, mimand politica si romantismul stradal pe bicicleta. Ceva in genul fericirii mulgatoarei fruntase Vera Vasilievna de la colhozul „Zorile” zambind langa ugerul vacii. E si asta o politica.

author avatar
Valentin Boeru
1.357 afisari

2 COMENTARII

  1. Domnule Iohannis, ai avut mare noroc ca Viorica Dancila e femeie de bun simt. In locul ei, la intrebarea dumitale „si eu ce ma fac”, ti-as fi raspuns neaos: cara-te!

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger