AcasăNewsBasescu ar putea fi nasul fuziunii PSD-PNL

Basescu ar putea fi nasul fuziunii PSD-PNL

Zvonuri venite dinspre USL flutura, mai nou, ideea unei fuziuni. “Exclus”, neaga vehement pesedistii si liberalii chestionati direct.

Celor trei le sta atat de bine impreuna incat unii se gandesc sa transforme USL intr-un „menage a trois”

Conform barfelor cu pricina, fuziunea ar fi gandita din start ca una repede expirabila in timp, mai exact dupa ce Traian Basescu ar fi obligat sa desemneze un premier din partea USL. Ce-i drept, o fuziune reprezinta singura cale de a evita un alt interminabil scandal, in care partidele si presedintele (care s-a jurat ca nu va accepta un premier USL decat daca unul dintre partidele Uniunii are 50 plus 1 procente) ar intoarce pe fata si pe dos Constitutia, prezentandu-se in final in fata Curtii Constitutionale. Iar istoria a demonstrat ca pe decizia Curtii nimeni nu poate paria, judecatorii ei favorizand in astfel de cazuri cand o parte, cand alta, intr-o ordine doar de ei stiuta. Chiar daca este o metoda sigura de inchidere a gurii prezidentiale (binenteles, in cazul in care USL va lua peste 50% din voturi), o fuziune PSD-PNL ar dauna totusi grav ambelor partide, bulversand rau electoratul. Atat de rau incat „nucleele dure” ale ambelor partide s-ar putea sparge, iar electoratul de conjuctura, naucit si el de indigesta combinatie stanga-dreapta, nu va mai alege neam nimic din ce are legatura cu PSD-PNL-USL.

Liberalii si pesedistii neaga, dar in politica nimic nu este batut in cuie

Confruntati public prima data cu ideea, liberalii si pesedistii fug de ea ca dracu’ de tamaie. „Fac parte din toate structurile de conducere asociative, ca sa le spun asa, ale USL si ACD si nu am auzit pomenita aceasta varianta nici macar la nivel de gluma”, afirma liberalul Relu Fenechiu, care adauga si ca este „imposibil” ca premierul sa nu fie dat de USL, „cu sau fara voia lui Traian Basescu”, dupa alegeri. „Exclus!”, a decretat si pesedistul Radu Moldovan, precizand totodata ca varianta fuziunii nu a fost discutata de uselisti „nici macar la o cafea”. „Liberalii sunt de dreapta, au o intreaga istorie, noi de stanga si asa ramanem”, a conchis purtatorul de cuvant al PSD. La fel de adevarat este ca principiul „niciodata sa nu spui niciodata” si-a demonstrat cel mai des valabilitatea in politica. Unde „nu”-ul spus de politicieni risca oricand sa se transforme in „da”, fara a mai trece macar prin faza „poate”.

author avatar
Simona Badulescu
690 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger