AcasăNewsBasescu, „abordaj” la veliere in largul Marii Negre

Basescu, „abordaj” la veliere in largul Marii Negre

Batranul lup de mare Traian Basescu nu se poate abtine atunci cand este vorba despre vreo escapada in larg. Fara SPP-isti, fara prieteni, fara prima doamna. Doar el si marea.

Presedintele prefera sa iasa singur in larg, lasandu-si ofiterii SPP pe mal

In timp ce Alianta Romania Dreapta – formata din Partidul Democrat Liberal, Partidul Forta Civica si Partidul National Taranesc Crestin Democrat –  se lansa la Bucuresti, pentru alegerile parlamentare, presedintele Traian Basescu s-a dus departe.

Cursantii care invatau tainele navigatiei pe un asemenea velier au dat prova-n prova cu presedintele Basescu

Departe de ochii presei, de politicieni, de alegatori, de SPP-isti… A vrut sa simta din nou aerul sarat si valurile inspumate ale Marii Negre.

Intalnire de gradul zero

Mai multi tineri care se aflau weekend-ul trecut in largul Marii Negre, pe un velier, au dezvaluit pentru „National” ca au avut parte de o surpriza de proportii. „Eram in timpul unui curs, pentru obtinerea certificatului de conducator de ambarcatiuni, alaturi de instructori, pe un velier. Am mers circa 8-10 mile in larg si, la un moment dat, si-a facut aparitia o salupa rapida. Am ramas toti muti cand am vazut cine o conducea. Era chiar presedintele Traian Basescu. A strigat la noi: „Ati patit ceva?! Vreti sa va ajut? Sau sunteti de la regata lui Copos? Haideti, spuneti-mi, unde-i Copos?! E si el cu voi?” I-am explicat ca suntem niste simpli cursanti, ca nu participam la vreo competitie. Ne-am urat o zi buna si-a plecat in viteza”, au povestit sursele amintite.

Cu prima doamna pe valuri

Presedintele a mai fost cu salupa in larg si in urma cu o luna, de Sf. Maria Mica. Atunci, el a fost insotit de Maria Basescu. La fel ca si weekend-ul trecut, presedintele a preferat sa iasa atunci fara ofiteri SPP. Dupa ce a tras salupa la mal, in statiunea Neptun, marinarul Basescu si-a ajutat sotia sa coboare si s-au plimbat impreuna pe plaja, ca in prima tinerete.

author avatar
Dan Bratu
1.600 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger