AcasăNewsBadalau, declaratii dupa ce i-a fost sparta casa. De ce erau oprite...

Badalau, declaratii dupa ce i-a fost sparta casa. De ce erau oprite camerele

Dupa incidentul prin care a trecut recent familia sa, senatorul social-democrat da de inteles ar vrea sa existe schimbari la nivelul legislatiei, astfel incat sa se puna mai mult accent pe siguranta omului in propriul camin.

„Oricine intra si ameninta intr-un fel, fara a avea acceptul proprietarului intr-o casa, sa poti sa iei masurile de rigoare, chiar si cele extreme, pentru ca altfel nu ai cum sa-ti aperi familia. Asa cum spune legea astazi, ca atunci cand vine un criminal sau un hot, tu sa iei aceleasi masuri, daca domnul ala, sa va explic, vine cu un bat, tu trebuie sa ai tot un bat, daca acel om vine cu un cutit, tu trebuie sa ai tot un cutit, daca ai o masura mai mare decat el, esti condamnat. Niciun om n-ar trebui sa patimeasca pentru ca isi apara familia in casa lui”, sustine Niculae Badalau.

Mai mult, social-democratul a ajuns la concluzia ca „nu avem siguranta cetateanului inca foarte bine asigurata in tara, nici pe strada si mai ales in locuinte”.

In alta ordine de idei, locuinta senatorului are camere de supraveghere, doar ca nu functionau la acel moment. Badalau a explicat motivul, marti, de la Parlament, cand a fost intrebat de presa – „pentru ca sotia mea avea o problema ca poate intra cineva pe IP-ul camerei si ne poate avea in alte momente si nu are intimitatea necesara”.

Zilele trecute, locuinta familiei Badalau, aflata in Bolintin Vale, Giurgiu, a fost sparta de hoti. La momentul respectiv, senatorul si sotia sa erau in casa, dar dormeau la etaj. Printre obiectele furate se numara un pistol.

312 afisari

5 COMENTARII

  1. Opinați că celora precum Niculae Bădălău, cară au arătat public că nu dau vreo deosebită importanță repectării legii deținerii de arme și muniții, ar trebui să li se interzică portul de armă ?

  2. Opinați că la deținătorii de arme ar trebui reglementată și realizarea de verificări inopinate ,de către instituțiile cu atribuții ,verificări referitoare la respectarea condițiilor de deținere și păstrare a armelor pentru care există autorizații de deținere ?

  3. Opinam ca acest individ in loc sa recunoasca faptul ca nu a pastrat arma in conformitate cu prevederile legale, invoca tot felul de motive ca sa se disculpe. Oare exista vreun politician carev sa-si recunooasca prostiile?

  4. Opinez ca pana nu-i arde pe ei de p…me iidoare in cur ! Din cauza unora ca asta a ajuns tara asta unde a ajuns .

  5. Atunci sa le dam foc poate vor face un spital de arși sa le furam banii poate vor ieftini mâncarea și vor prinde talhari, sa ai ducem în arest poate vor face condiții sa ai ducem în frig poate or scădea factura gaz… Ați văzut cum a ieșit Udrea din arest a zis ca condițiile sunt execrabile și ca propune legi de recondiționarea puscariilor. Acum e în tarile calde ce-i pasa.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

Campania electorală pentru Primăria Capitalei, „aruncată în aer”! Cătălin Cîrstoiu, vestea momentului. Ce se întâmplă luni

Cătălin Cîrstoiu ar putea ieşi din cursa pentru Primăria Capitalei. Coaliţia PSD-PNL trebuie să ia urgent o decizie în privinţa candidatului comun.Acuzaţiile de incompatibilitate...

Irakul, atacat la o bază militară unde s-ar afla paramilitari pro-Iran. Ce spun Israel și SUA despre bombardamente (VIDEO)

Au fost explozii în Irak, azi-noapte, în apropiere de Bagdad, la o bază militară. Acolo s-ar fi aflat trupe ale armatei și foști paramilitari...
proger