AcasăNewsAsemanari ingrijoratoare intre Spania si Romania

Asemanari ingrijoratoare intre Spania si Romania

Miting. Sindicalistii spanioli protesteaza impotriva taierilor bugetare si ameninta cu greva generala

Statistica oficiala de la Madrid a anuntat recent ca in Spania se inregistreaza peste 5,6 milioane de someri, adica peste 24% din populatia activa. In randul tinerilor sub 25 de ani, somajul a depasit deja 51%, iar analistii economici estimeaza ca numarul somerilor din Spania va creste in continuare. Investitorii straini nu mai au incredere in titlurile de stat spaniole, care au ajuns la o dobanda de 6%, similara celei oferite la obligatiunile romanesti.

Miting. Sindicalistii spanioli protesteaza impotriva taierilor bugetare si ameninta cu greva generala

Potrivit BBC, Agentia spaniola de statistica a anuntat cifrele dupa ce Standard&Poor’s a redus ratingul Spaniei cu doua trepte, de la calificativul „A” la „BBB+”, cu perspectiva negativa. Practic, S&P a redus ratingul Spaniei – pentru a doua oara in acest an, din cauza scaderii economice timp de doua trimestre consecutiv (octombrie-decembrie 2011, respectiv ianuarie-martie 2012), precum si ca urmare a cresterii dobanzilor la titlurile de stat. Oricum, analistii europeni si cei din SUA se asteapta ca autoritatile de la Madrid sa anunte in mod oficial intrarea Spaniei in recesiune.

Situatie ingrijorator de asemanatoare in Romania

Dobanzile titlurilor spaniole cu scadente de 10 ani s-au majorat de la 5,81% in martie la aproape 6% in prezent, ceea ce arata neincrederea investitorilor in capacitatea de rambursare a contravalorii acestor bonduri. Sigur, la prima vedere, acest lucru nu pare sa ne afecteze pe noi, romanii, mai ales ca nici nu suntem in zona euro. Dar ceea ce este cu adevarat ingrijorator il reprezinta faptul ca Romania are dobanzi foarte apropiate la obligatiunile de stat, in intervalul 5,8—5,9% pe 10 ani. Cifrele sunt publice si pot fi consultate la sectiunea aferenta pe site-ul Bancii Nationale a Romaniei. Niciunul dintre reprezentantii autoritatilor romane nu si-a exprimat vreo ingrijorare in legatura cu acest lucru.

Un pas spre austeritate = doi pasi spre criza

Revenind la Spania, cele 24,4 procente de someri in randul populatiei active spune ceva, dar nu tot, anume, ca in randul tinerilor sunt 25 de ani, rata celor neincadrati in munca este de peste 51%, iar perspectiva este in continuare, atat de sumbra, incat nici nu se pune problema reducerii numarului somerilor. Aceasta, deoarece, potrivit BBC, autoritatile spaniole au anuntat noi masuri de austeritate, printre care inghetarea salariilor si reducerea fondurilor alocate regiunilor autonome, ceea ce va duce la reducerea consumului si, implicit, la reducerea activitatii economice, adica la o noua contractie economica, iar recesiunea „tehnica” – asa cum le place mai nou autoritatilor din tarile in impas sa caracterizeze situatia grava in care se afla, inclusiv celor din Romania – va redeveni criza enomica. Seful bancii HBSC, Stephen King, a caracterizat situatia din Spania in mod plastic si dur: „Fiecare pas inainte spre austeritate inseamna doi pasi inapoi (in dezvoltarea economica – n.r.)”.

author avatar
Arpad Dobre
1.305 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger