Ai o poveste fotografii, sau materiale audio/video care crezi ca merita sa fie publicate?
Scrie-ne pe pont[@]national.ro (fara [ ]) sau completeaza formularul de AICI!
Home » News » Arcul de Triumf iluminat arhitectural în albastru de Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului

Arcul de Triumf iluminat arhitectural în albastru de Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului

Autor:

ampt 720x120 Arcul de Triumf iluminat arhitectural în albastru de Ziua Internațională de Conștientizare a AutismuluiPrimăria Capitalei, prin Administrația Monumentelor și Patrimoniului Turistic se alătură în data de 2 aprilie 2019, acțiunii „Noaptea Albastră a Autismului”, parte a mișcării mondiale „Light it Up Blue”, la inițiativa Asociației Help Autism.

 

Pentru al treilea an la rând, monumentul Arcul de Triumf va fi iluminat arhitectural în seara de 2 aprilie 2019, în culoarea albastră, culoarea simbol a autismului, în semn de solidaritate cu lupta copiilor afectați de tulburarea de spectru autist.

Totodată, Administrația Monumentelor și Patrimoniului Turistic este onorată de participarea alături de mari orașe ale lumii în transmiterea mesajului de conștientizare asupra Autismului și poziționează Bucureștiul pe harta susținătorilor la nivel mondial,  celebrând astfel eforturile comunităților din întreaga lume prin ralierea cu ceilalți comunicatori și susținători de evenimente.

În fiecare an, pe 2 aprilie, în întreaga lume, este marcată Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului, cu scopul de a crește gradul de conștientizare asupra acestei afecțiuni și pentru a susține persoanele afectate de TSA.

Această zi reprezintă o oportunitate pentru specialiștii din domeniu de a discuta despre realizările și problemele cu care se confruntă și de a elabora noi strategii în vederea sprijinirii persoanelor afectate de autism și a familiilor acestora.

Despre autism

Autismul este o afecțiune considerată drept una dintre cele mai frecvente tulburări ale copilăriei, mai frecventă decât cancerul, diabetul și sindromul Down. Statisticile internaționale ne arată că 1 din 68 de copii suferă de autism. Datele înregistrate în ultimii ani în România indică o creștere continuă a incidenței tulburării, estimându-se un număr de peste 30.000 de copii afectați. Tulburarea de spectru autist poate să apară în orice familie, indiferent de rasă, etnie, zonă geografică sau nivel de educație. Nu se poate vindeca, dar cu intervenție timpurie intensivă, până la 50% dintre copiii cu autism pot duce o viață independentă.



    

Comenteaza pe Facebook


Ziarul National
Recomandarile zilei 23-04-2019
 
Multumim pentru apreciere!
NU, multumesc!