AcasăNewsANSVSA, cifre noi despre pesta porcina africana: peste 230.000 de porci, sacrificati

ANSVSA, cifre noi despre pesta porcina africana: peste 230.000 de porci, sacrificati

Pe fondul intrevederii pe care premierul Dancila a avut-o, in cursul diminetii de joi, cu comisarul european pentru Agricultura, reprezentantii Autoritatii Nationale Sanitar Veterinare au prezentat o actualizare a datelor cu privire la efectele acestui virus in Romania.

Astfel, s-a anuntat ca „de la data confirmarii prezentei virusului in tara noastra, pentru prima oara, in 31 iulie 2017, in judetul Satu-Mare, Pesta Porcina Africana (PPA) evolueaza in doua zone geografice” si ca „pesta porcina africana evolueaza in 12 judete, in 207 de localitati, cu un numar total de 898 de focare (dintre care 13 in exploatatii comerciale industriale, unul in abatorul apartinand unei ferme si unul intr-o exploatatie comerciala de tip A) si 57 de cazuri la mistreti”. Mai mult, in comunicatul ANSVSA se precizeaza ca „au fost eliminati 232.722 de porci afectati de boala”.

Nu in ultimul rand, oficialii Autoritatii reinnoiesc solicitarea adresata populatiei de a anunta imediat veterinarului sau Directiei Sanitar Veterinare judetene orice banuiala de pesta porcina africana.

Amintim ca la finele intrevederii avute la Palatul Victoria cu Phil Hogan, comisarul european pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala, discutii la care a fost prezent si ministrul Agriculturii, Petre Daea, sefa Guvernului a ajuntat ca a cerut oficialului „acordarea intregului sprijin tehnic si financiar din partea Comisiei Europene pentru reducerea impactului nefast pe care pesta porcina africana l-a avut asupra agriculturii romanesti”.

sursa foto: Facebook/ANSVSA

127 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger