Deputatul social-democrat a aflat, marti, decizia pe fond in dosarul Ciuperceasca.
Judecatorii Inaltei Curti au decis condamnarea Andreei Cosma la patru ani de inchisoare cu executare, pentru acuzatia de complicitate la abuz in serviciu „care a produs consecinte deosebit de grave”. Decizia nu este definitiva, drept urmare poate fi atacata cu apel.
DNA Ploiesti a trimis-o in judecata pe Andreea Cosma in urma cu trei ani, intr-un dosar vizand vanzarea unor terenuri aflate in subordinea cazarmii Ciuperceasca, de unde si numele dupa care a ajuns cauza sa fie cunoscuta in randul opiniei publice. In acelasi dosar au fost cercetate – pe langa Andreea Cosma, la vremea respectiva avand calitatea de notar – si alte persoane.
sursa foto: Facebook