AcasăNewsAndrea Bocelli, eclipsat de un robot

Andrea Bocelli, eclipsat de un robot

Creat de elvetieni, robotul YuMi a reusit sa se inteleaga cu orchestra lui Bocelli

Vocea celebrului tenor italian a bucurat spectatorii teatrului toscan din Pisa dar toate privirile erau indreptate spre dirijor, mai precis spre locul dirijorului, pentru ca seful orchestrei a fost inlocuit cu un robot.

Creat de elvetieni robotul YuMi a reusit sa se inteleaga cu orchestra lui Bocelli

Bineinteles, un robot cu doua brate, in cel drept avand si o bagheta. Este vorba de YuMi, un robot umanoid creat in Elvetia de catre firma ABB. Robotul a fost vedeta primului festival international de robotica care s-a incheiat cu o seara de gala muzicala, unde YuMi a dirijat ”La Donna e Mobile” pentru Andrea Bocelli, celebra arie din Rigoletto. Dar si pentru solista Maria Luigia Borsi care a interpretat Puccini sub bagheta ”maestrului”. Pentru a manui bagheta, YuMi a fost programat sa imite gestica sefului orchestrei lui Bocelli, Andrea Colombini. Insa a fost dificil, fiind necesare 17 ore de munca pentru ca YuMi sa mimeze zece minute de dirijat. ”Este foarte flexibil” si are ”aceeasi mobilitate ca a mea”, a estimat Colombini. Potrivit acestuia, sofisticarea lui YuMi este superioara celei lui Asimo, un robot creat de Honda care a dirijat orchestra simfonica din Detroit, in 2008. ”Dar in nici un caz nu poate inlocui sensibilitatea si emotia unui dirijor pentru ca un robot nu are suflet. Doar brate, nici creier, nici inima”, a adaugat Andrea Colombini. YuMi poate dirija fragmente muzicale dar nu poate improviza si nici interactiona cu muzicienii. ”Este amuzant dar nu reprezinta in nici un caz ceva de viitor”, a remarcat violonistul Brad Repp, care a luat parte la concertul dirijat de umanoid.

author avatar
Tudor Borcea
92 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger