Ai o poveste fotografii, sau materiale audio/video care crezi ca merita sa fie publicate?
Scrie-ne pe pont[@]national.ro (fara [ ]) sau completeaza formularul de AICI!
Home » News » Alina Gorghiu, „jignita” cu plicul de bani!

Alina Gorghiu, „jignita” cu plicul de bani!

Autor:

Desi se anunta vremuri tulburi pentru ea, atat colegi liberali cat si oameni din sistem neputandu-i sa ierte ca filtra orice legatura cu presedintele Klaus Iohannis, Alina Gorghiu nu reuseste deloc sa se tina de „politica strutului” pe care si-o asumase dupa umilinta de la alegerile parlamentare.

 

botez Alina Gorghiu, „jignita” cu plicul de bani!

Botezul micului Noah, o afacere profitabila pentru cuplul Gorghiu-Isar

Desigur ca nici sotul Lucian Isar nu se lasa mai prejos, acesta parand deja un „Don Quijote” care lupta de unul singur cu un  sistem bancar in varful caruia a incercat, totusi, sa se cocoteze cu putina vreme in urma. Insa si mai de neinteles este de ce o fi ales Alina Gorghiu sa deschida o veritabila „Cutie a Pandorei”, trecandu-si in declaratia de avere venituri de 132.000 de euro, de peste zece ori mai mult decat a obtinut de la Camera Deputatilor. Bani pe care, chipurile, i-ar fi primit la botezul micutului sau Noah. Numai ca, mai ales ca „Alinuta” nu este deloc iubita in aceste zile, deja s-au gasit mai multi de „Toma Necredinciosu” care au si facut calculele, sustinand ca se va isca un scandal monstru, inclusiv de natura penala. Pentru ca, pur si simplu, Alina Gorghiu nu avea cum sa fie „jignita”  cu o asemenea suma la petrecerea de la Palatul Bragadiru. Mai ales ca, in lumea buna, invitatii nu isi jignesc niciodata gazdele oferindu-le plicuri cu bani, ci cadouri de suflet.

Pe usa din spate

Adversitatea liberalilor fata de fosta lor presedinta a rabufnit dupa ce, in timp ce le dadea pe la televizor lectii despre punerea la dispozitia procurorilor, Alina Gorghiu ar fi fost audiata de acestia pe sestache, intrand si iesind de mai multe ori in sediul Directiei Nationale Anticoruptie pe usa din spate, departe de camerele de filmat. Si cu atat mai mare a fost mirarea unora dintre liberalilor atunci cand au aflat ca, la botezul la care au participat in corpore, Alina Gorghiu ar fi ramas in mana, dupa ce a platit „angaralele” deloc de neglijat din punct de vedere financiar de la luxosul Palat Bragadiru din Centrul Capitalei, cu suma neta de 132.000 de euro!

1.500 de euro darul

Si, facand rapid un calcul, reiese ca la petrecerea la care au participat aproximativ o suta de cupluri, darul a mers de la 1.500 de euro in sus, pentru ca Alina Goprghiu sa poata plati si cheltuielile aferente, ca sa ramana cu 132.000 de euro cash. Desigur, se pune intrebarea, mai ales ca la botez au participat mai mult politicieni si primari, functionari si alti demnitari bugetari ai PNL-ului, cum de si-au permis acestia sa bage la plic cate 1.500 de euro, adica leafa lor pe cateva luni.

E sau nu din lumea buna?

Insa marea intrebare a colegilor de partid care au participat la botez este cum de a primit Alina Gorghiu plicuri cu bani, cand ei au vazut cu proprii ochi ca invitatii s-au prezentat la eveniment, conform cutumelor din lumea buna, doar cu cadouri. Pentru ca, la astfel de sindrofii, invitatii stiu foarte bine ca insurateii sau parintii micutului crestinat, dupa caz, s-ar simti jigniti daca le-ai da plicul, ca la o nunta sau un botez „traditional”. Si atunci, a facut sau nu parte Alina Gorghiu din lumea buna? A primit, intr-adevar, plicuri doldora de euroi, mai ceva ca la parangheliile de la Strehaia? Sau, pur si simplu, a bifat aceasta suma altfel greu de explicat drept „venituri de la botez”, sperand ca, ocupati cu isteria actuala de pe scena politica, nu se va gasi nimeni care sa o caute „la plicuri”? Ca doar nu o sti atata contabilitate ca sa converteasca eventualele cadouri in sume atat de fixe precum cele declarate : 140.000 lei si 102.000 euro.


1 Comentariu la Alina Gorghiu, „jignita” cu plicul de bani!

  1. cobe

    Un mizilic s-a imbogatit si si-a spalat o parte din banii negri.Numai botoasa semianalfabeta a mai reusit sa stranga o suma mai mare la nunta proprie,tot cu scop de spalare de bani.A fost cam la fel ca in mafie,vin ,,enoriasii” saruta mana nasului(sei) si lasa plicul cu marafetii pentru asigurarea propriei vieti si libertati.


    

Comenteaza pe Facebook


Ziarul National
Recomandarile zilei 19-12-2018
 
Multumim pentru apreciere!
NU, multumesc!