AcasăNewsAlexandru Arsinel a cantat inainte de a parasi spitalul

Alexandru Arsinel a cantat inainte de a parasi spitalul

La cateva zile dupa ce a depasit – cu ajutorul cadrelor medicale – un moment de cumpana, Alexandru Arsinel a primit unda verde de la doctori pentru a parasi Spitalul Universitar. Astfel ca va petrece Sarbatorile acasa, alaturi de persoanele dragi.

S-a refacut dupa interventia in care i-a fost montat un stent, urmare a infarctului suferit

Directorul Teatrului de Revista nu a plecat de la Universitar fara sa laude personalul medical – atat de la Salvarea care a raspuns apelului sau de ajutor, facut cand avea dureri toracice, cat si de la spitalul la care a fost operat. „Mi-as dori ca oamenii de pretutindeni din tara asta sa aiba parte de un tratament cum am avut eu”, a declarat Arsinel.

Si nici fara sa cante un colind, daca tot se apropie Sarbatorile, iar medicii nu i-au permis, deunazi, sa urce pe scena, pentru a-l interpreta in fata publicului fidel revistei. Pentru momentul artistic, actorul a primit, insa, aplauzele celor prezenti in incinta zonei in care s-au facut declaratiile de presa.

sursa foto: captura video RomaniaTV

author avatar
Cristina Stefan
166 afisari
Zenville

Ultimele știri

Caz înspăimântător în București! Femeie reținută după ce şi-a înjunghiat de două ori soţul, la un interval de mai multe ore

Caz șocant în București! O femeie a fost reţinută, sub acuzaţia de violenţă în familie în modalitatea tentativei de omor, după ce şi-a înjunghiat...

Momente de groază, la înălțime. Pasagerii unui telescaun, surprinși de rafale foarte puternice de vânt – VIDEO

Mai multe persoane au trecut printr-o experiență pe care, cel mai probabil, nu o vor uita niciodată. Sau, cel puțin, nu prea curând.Au fost...
proger