Mare amator de istorie si de calatorii, liberalul Dan Mihalache a ratat Efes-ul la prima intalnire. Si asta dupa un mars fortat de trei kilometri la 40 de grade Celsius!
Cu atatea statiuni vestite, plus cu vestigiile sale istorice, Turcia a figurat in mod firesc pe harta drumetiilor lui Dan Mihalache. Obiceiul de a lenevi dimineata si indicatiile in doi peri primite de la un birou de turism din Kusadasi au dus insa la ratarea unei excursii interesante. S-a ales in schimb cu o amintire pentru toata viata.
A confundat o biata rata cu autocarul
”Eram impreuna cu sotia, intr-un sejur la Kusadasi. Evident ca nu puteam sa ratam vizitarea Efes-ului, unul dintre cele mai bine conservate orase antice. Asa ca ne-am dus la o agentie locala si am inchiriat o excursie.
Am platit si ni s-a spus sa iesim, a doua zi dimineata, in fata hotelului si sa asteptam autocarul. Ne-am conformat, chiar daca si eu, si Madalina ne trezim mai greu dimineata, asa ca la 8.30 eram pe jumatate adormiti. A trecut un sfert de ora, apoi o jumatate de ora si, in sfarsit, a aparut un fel de microbuz. Cam amarat el, dar ne-am spus ca asta este, mai ales ca nu era prea mult de mers. Ne-am suit si am pornit la drum, dar ceva nu era in regula. Prima ciudatenie a fost sesizata de Madalina, care mi-a aratat un afis inscriptionat in limba turca. Noi am inteles doar <<Selgiuk>> si pretul biletului, dar in lire. Cascand si mai bine ochii, am realizat si ca restul calatorilor nu semanau neam a turisti, ci erau localnici get-beget. Era clar, gresisem masina si ne urcasem intr-o rata locala. Din fericire, am inteles intr-un final ca trecem in apropiere de Efes, deci lucrurile se puteau drege. Intr-adevar, la un moment dat am ajuns la o rascruce unde un semn indica sa o iei la dreapta ca sa ajungi la fosta cetate. Am coborat si am facut a doua greseala din aceea zi. La intersectie stationau vreo doua taxiuri, o caruta, ba chiar si o caleasca. Convins ca pana la Efes sunt doar vreo 300 de metri (am inteles prost indicatiile, au fost 3 kilometri!) am refuzat toate ofertele si am luat-o voiniceste pe jos. La peste 40 de grade Celsius, pentru ca intre timp se facuse ora 10.00. In timp ce ne taram prin praful drumului, cu ochii dupa vreo masina care sa ne ajunga din urma (nu s-a intamplat!), credeam amandoi ca s-a terminat cu ghinioanele, macar in ziua aceea. Greseam amarnic, lucru de care ne-am convins cand am ajuns, de abia tragandu-ne sufletul, la portile Efesului. La porti da, dar nu la cele potrivite, pentru ca atunci am aflat ca in cetate se intra pe o parte si se iese pe alta, iar noi nimerisem, evident, iesirea! In acel moment, toata rabdarea noastra s-a dus pe apa sambetei si, fara a mai tine cont cat de greu am ajuns, am luat un taxi si ne-am intors la hotel fara sa punem un pas macar in interiorul cetatii. Efes-ul l-am vizitat cateva zile mai tarziu, fara peripetii suplimentare de aceasta data”.
