AcasăEditorialMonica TatoiuO mostenire aproape pierduta. Pamantul romanesc

O mostenire aproape pierduta. Pamantul romanesc

E timpul trecerii de la doua la trei cifre in istoria moderna a acestui pamant pe care noi il numim Romania. Gresit ar fi sa marsam la aceste abordari superficiale. Pietrele de hotar sunt rezultatul unor conjucturi politice si economice.

Despre care, din nefericire, noi si copiii nostri am invatat din cartile scrise de exponentii puterii vremelnice. Istoria acestui pamant iubit de Creator merge mult mai departe in trecut. Iubirea Creatorului nu se concretizeaza prin confort si protectie. Dimpotriva, asa cum dragostea parintelui iubitor se regaseste in incercari dirijate spre educatia pentru supravietuire a copilului mult iubit, asa si Tatal Ceresc ne-a daruit incercari care sa ne faca demni de mostenirea pe care ne-a rezervat-o. Conturul pestelui, simbol al crestinismului de inceput cu care asociem hotarele moderne ale pamantului care ne-a hranit, creşterea si devenirea eu cred ca este doar amprenta profundei relatii pe care de mii de ani pamantul acesta il are cu Universul. Este un limbaj pe care nu il inveti la scoala. Il inveti batand la pas crestele muntilor. De la Valea Vinului sub varfurile Ineu si Rodnei, coborand prin Ceahlau, poposind in Tara Luanei spre Penteleu reluand urcusul spre Varful Ascutit, tarandu-te pe Lanturi din Plaiul Foii. Cu un respiro la Bran, urcand pe Valea Portii si Drumul Granicerilor, hotar de conjunctura, spre Babele si Omul. Coborand intr-o noapte cu luna plina pe Malaieşti la vale. Urcand prin Berevoieşti spre maiestoasele creste ale Fagarasului, pana la Turnu. 72 de km in care vorbesti cu Dumnezeu in fiecare clipa, punte intre mii de ani. Cobori in Valea Jiului pe urmele initiatilor de la Lainici si urci spre izvoarele neamului de la Sarmiszgetusa. Cu setea nepotolita de frumos urci in Parang si cobori spre Herculane cu povesti mai noi despre convergente ale civilizatiilor care au adaugat crampee de lumina pamantului pe care vrei sa il asculti. La sud dincolo de Dunare, pe Valea Timocului ecoul pamantului vorbeste intr-o limba cunoscuta. Un popas la Parta, lungit pe pamantul care din cand in cand face fosforul sa arda precum ultimii licurici ai copilariei, esti purtat intr-o lume despre care occidentul civilizat nu vrea sa vorbeasca. Pamantul insa are memoria lui. Nu te lasa sa uiti daca ai intelepciunea sa il asculti. Si mergi mai departe pe urmele radacinilor care iti vorbesc. De la Varfuri spre Brad si Rosia Montana. In Tara Motilor care stiu cel mai bine sa iubeasca pamantul. Urci spre nord lasand lacrimile sa se usuce pe obraji cand treci prin Gherla unde inca vibreaza durerea acelora care au platit din prea multa dragoste de acest pamant. Ajungi in Maramures, oaza de spirit pur romanesc si urci pe culme la Ignis de unde hotarul spre Transnistria nu mai are putere sa impiedice ecourile vocii pamantului romanesc. Sighetul pastreaza vie vorba strabunilor. Pentru ca prin sacrificiul unora dintre noi pamantul isi pastreaza puterea de a ne vorbi. De a ne povesti despre mostenirea de mii de ani pentru care TREBUIE sa platim, oricate taxe ne impune lumea noua. Din cercul magic al muntilor se revarsa energia care ne poate face mai puternici. Aceiasi energie care ne poate matura daca suntem slabi si surzi la vocea pamantului. Pamantul nu ne cere efuziuni sentimentale, taieri de pangllici tricolore sau imbracarea cu straie de sarbatoare. Ne cere pur si simplu acel tip de dragoste pe care un barbat il cere mandrei lui  atunci cand o aduce in fata preotului care sa-i uneasca in fata Domnului pentru a repeta drumul primilor oameni. Dincolo de Dunare, in Dobrogea, in muntii vechi ai Macinului, la Celic Dere, Cocos sau Saon, pamantul spune povesti de suflet. Marea Neagra imbratiseaza Dunarea si ne da o lectie de iubire. Nu exista cuvinte omenesti care sa descrie revelatia pe care o poti avea atunci cand rastignit pe PAMANTUL TAU, vorbind limba lui, descifrand metaforele, intelegi rolul tau in aceasta orchestra care canta cea mai minunata oda. Oda Romaniei Mari. Oamenii mici sau mari, se nasc si mor. Pamantul mostenit si nerisipit ramane sa vegheze mormintele acelora care l-au iubit NECONDITIONAT. La multe mii de ani ROMANIA!

author avatar
Monica Tatoiu
265 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger