Capitala Romaniei este la Bucuresti. Scrie asta pe orice site accesibil online, in cartile de geografie din orice limba, daca Romania apare in curriculum, by accident. Este capitala Romaniei din 1862, la scurta vreme , scurt fiind un termen relativ pentru dimensiunea temporala a momentului, de la mica unire.
Cu toate acestea, astazi, cand vorbim de globalizare si visam la “descentralizare”, unii dintre noi , nu cei care gandesc pragmatic, pe termen lung, vad Bucurestiul ca un centru de putere “paralel” cu interesele locale. Din anumite puncte de vedere argumentele sunt imbatabile. ”Miticii” de la Bucuresti, cum se spune pe la mine pe acasa, sunt prea balcanici pentru nasul fin al intelectualilor civilizati din vest. Procesele dureroase de educatie de tip german , in perioada apartenentei Romaniei intra carpatice la alte sisteme de guvernare au creat o cultura care astazi se autopercepe ca fiind “superioara”. Din anumite puncte de vedere corect. Acesta a fost si laitmotivul campaniei electorale pentru presedentie de la ultimele alegeri prezidentiale.”Prea balcanic, prea ca la tara“ era o oferta electorala a vechiului regat. Avem nevoie de rigoare de tip teuton, de disciplina, de seriozitate, de un management occidental al interesului national. Vechiul regat e incapabil sa ofere alternative . Asa ca am ales rigoarea si am importat-o printre mitici. Cam ca atunci cand am importat modelul occidental al primariilor in zonele unde primarii nu stiau carte si cativa ani nu s-au inregistrat acte de nastere, deces sau tranzactii comerciale. Minunat, ne-am europenizat cu forta. Dar precum genele in casatoriile mixte ne-am ales cu un tip de metisare neprevazut de iluminati. Un “non”regatean aterizat in capitala are viata grea daca e singur. V-o spune o banateanca venita in capitala in 1978 cu ifose de Timisoara .Orasul halcilor de carne de porc de la Comtim, al pachetelor de Vegeta sau al blugilor de firma; de la Ocico aduse de sarbii de la doi pasi , al fugitivilor spre Serbia sau Ungaria cu salupa sau tractorul, al rebelilor de la Phoenix sau Progresiv TM. In acelasi timp orasul din care evadai ca sa stai pe trepte la Bulandra sa ii vezi pe Valeria Seciu si Stefan Iordache in regia lui Ciulei, sa cumperi stand la coada pantofi si parfumuri la Coada Calului, sa mananci o casata la Nestor (inainte de ‘77), sa cumperi comori pe Gabroveni din magazinele de antichitati care astazi au murit din cauza chiriilor . Am venit la Bucuresti in iarna lui ‘77-‘78; evadand din orasul in care eram fata lui tata, om respectat al locului. Am inghitit rautatile omenesti cu care se confrunta orice outsider oriunde in lumea asta mare. Si am reusit , dupa ce m-am dezbarat de accentul de provincie si ifose de provinciala si am inteles ca pentru ceea ce iubesti merita sa renunti la prejudecati. De ce m-am incapatanat sa ma integrez aici? Pentru ca la Bucuresti este tot ceea ce iubesc la aceasta tara, coctailul de culturi, de istorie ,de bune si de rele care inseamna acasa. De ce acest labirint de amintiri? Pentru ca nu inteleg de ce presedintele meu vine la serviciu la Bucuresti si merge ACASA la Sibiu? Acasa pentru cel care pastoreste tara trebuie sa fie locul unde bate inima Romaniei, cu toate pericolele infarctului. La Bucuresti. Daca iubesti Romania Mare si iti doresti sa ramana MARE.
