AcasăDIVERSESUA – Marea Britanie, alianță împotriva UE. Microcipul, miza următoarei bătălii

SUA – Marea Britanie, alianță împotriva UE. Microcipul, miza următoarei bătălii

O mega-fuziune între giganții Nvidia și Arm este o prioritate de vârf pentru Comisia Europeană, care își vede amenințate planurile referitoare la viitorul microcip european de noua alianță SUA – Marea Britanie. Aspirațiile UE de a se ridica în fața Americii și a Asiei în industria microcipurilor se confruntă cu un obstacol sub forma unei afaceri de 40 de miliarde de dolari. În față stau producătorul american de cipuri Nvidia și designerul britanic Arm, iar în spate, interesele celor două puteri militare și economice.

Bruxellesul este conștient de faptul că acest potențial nou centru de putere anglo-american amenință să-i distrugă „combinațiile”. Răspunsul Europei este de așteptat să fie unul extrem de dur – pe masă se află inclusiv opțiunea „nucleară”, care presupune blocarea acordului prin reguli de concurență impuse în ultimul moment!

Europenii vor independență tehnologică

„Privesc ce se întâmplă (n.r. – afacerea Nvidia – Arm) cu multă atenție și vă pot spune că înțelegem extrem de bine dimensiunea strategică a acestei potențiale fuziuni”, a reacționat comisarul UE pentru Piața internă, Thierry Breton. Întrebarea care se pune acum este dacă cele 27 de state membre UE sunt sau nu capabile să dezvolte o industrie europeană a microcipurilor, în condițiile în care americanii au una, iar chinezii deja se pregătesc de nivelul următor.

Prin fuziunea Nvidia – Arm, SUA are o oportunitate uriașă de a-și spori pârghia controlului asupra UE. America va deține o bucată și mai mare din lanțul de aprovizionare tehnologică al europenilor și reușește asta într-un moment în care blocul comunitar încearcă să-și limiteze dependența de SUA și China. Doi oficiali UE au declarat că Thierry Breton dorește ca acordul anglo-american să fie blocat, dar această decizie nu depinde în totalitate de el.

Arm joacă un rol central în multe domenii în care Bruxellesul dorește să crească propriile sale firme. Vorbim despre Internetul lucrurilor, sisteme de transport interconectate, calcul performant și Inteligență Artificială.

Poziția altor giganți din Big Tech

Culmea este că și companii precum Google și Microsoft se opun acordului, temându-se că Nvidia ar putea ajunge să împiedice alți producători de cipuri să utilizeze proprietatea intelectuală a Arm. Alte firme, în schimb, sunt îngrijorate că Nvidia ar înceta să mai investească în anumite aplicații, folosind pe viitor planurile Arm pentru a favoriza propriile cipuri, dezvoltate chiar de Nvidia.

Autonomia față de cipurile SUA este acum o prioritate de top a UE, fapt recunoscut de Paris și Berlin. „Europa este puternic dependentă de SUA prin instrumente de proiectare a circuitelor integrate, care sunt necesare pentru a construi cipuri”, se arată în cea mai recentă evaluare a UE cu privire la dependențele sale. În plus, momentul este și unul extrem de sensibil, deoarece vine într-o perioadă în care companiile din UE se confruntă cu o lipsă critică de cipuri necesare pentru alimentarea industriilor auto, cloud computing și telecom.

Pericolul ascuns din spatele acestei fuziuni

Dacă Arm, în prezent sub controlul gigantului nipon Softbank, trece în controlul SUA, întreprinderile din Europa ar putea ajunge să cumpere depindă total de americani, care vor controla tot ce înseamnă contoare inteligente, telefoane și mașini, având „cheia” acestor bunuri livrate europenilor. „Dacă pune gheara pe Arm, Nvidia va permite guvernului american să controleze întregul lanț valoric al industriilor de mâine, de la Internetul lucrurilor la supercalculatoare și tot ce înseamnă cloud”, afirmă o sursă, preluată de politico.eu.

Așadar, marea întrebare acum este dacă UE va intra în ring. Și dacă este dispusă să se bată cu rivali de talia SUA și Marea Britanie. Deocamdată, Comisia Europeană nu a început oficial revizuirea acordului, dar Nvidia a purtat discuții informale cu oficialii Departamentului de concurență al C.E, potrivit unor surse din piață.

author avatar
Nicholas Cezar
946 afisari

1 COMENTARIU

  1. Se ia un fir – si se puni pi cip pi cip di pi cheli se pune si un fir + necoroziv dupa 6 sicunde cipul si faci muci.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger