AcasăDezvaluiriUltima gaselnita a consumatorilor de etnobotanice: se drogheaza cu seminte de zorele!

Ultima gaselnita a consumatorilor de etnobotanice: se drogheaza cu seminte de zorele!

Inchiderea „magazinelor de vise” i-a determinat pe consumatorii de droguri sa se orienteze rapid catre buruienile si florile din ograda, pe Internet fiind postate zeci de retete de droguri preparate din matraguna, ciumafaie sau din frumoasele zorele si trompeta-ingerilor.

Consumatorii de etnobotanice isi fac mai nou ceaiuri de zorele
Pe Internet sunt impartasite „tainele” fabricarii drogului
Florile trompeta-ingerilor contin scopolamina
Matraguna (FOTO) si ciumafaia sunt la mare cautare
Ciumafaia

Nevoia i-a impins pe consumatorii de droguri sa improvizeze. Reporterii „National” au descoperit pe Internet zeci de retete de droguri, realizate la domiciliu, cu eforturi minime, fapt ce ar trebui sa alerteze autoritatile. Cele mai cautate sunt banalele zorele. De fapt, semintele acestora, care pot fi achizitionate de la orice magazin cu articole de gradinarit. Consumatorii marturisesc faptul ca „potiunea magica” se prepara rapid, oferind sfaturi pretioase si detalii despre efectele incredibile ale drogurile facute in bucatarie care contin LSA, o substanta inrudita cu LSD-ul. Cele mai multe retete se afla pe bloguri si sub forma de comentarii ale unor materiale despre zorele si, cu toate ca multe persoane au cerut blocarea sau stergerea acestora, firmele care gazduiesc paginile web nu au catadicsit sa dea curs solicitarilor, lasandu-i pe copiii curiosi sa se documenteze temeinic despre fabricarea drogurilor.

„Respiratia diavolului”

Spre deosebire de zorele, care se afla pe lista substantelor interzise alaturi de salvia divinorum, exista si plante la fel de periculoase (sau poate chiar mai periculoase) care inca nu au fost incluse in tabelul substantelor aflate sub control national. Este vorba despre matraguna, ciumafaie si trompeta-ingerilor, trei plante care contin scopolamina si care in prezent sunt la mare cautare in randul consumatorilor. Scopolamina este considerata cel mai inspaimantator drog, iar in Columbia este denumita „Respiratia diavolului”. Asta fiindca cel care o consuma isi pierde total controlul asupra actiunilor sale, fiind capabil de absolut orice, cu toate ca aparent este normal. In Romania, substanta nu este interzisa iar consumatorii se dau in vant dupa „ceaiurile” de matraguna si ciumafaie, ignorand faptul ca un singur gram in plus le poate aduce moartea.

author avatar
Narcis Voica
15.305 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger