AcasăDezvaluiriAncheteTrump merge pe „Proiectul Grindeanu”!

Trump merge pe „Proiectul Grindeanu”!

Iata ca incep sa se separe apele nu doar in politica romaneasca, dar chiar si in sanul principalului partid de guvernamant. Mai ales dupa ce, cum a explodat in ultimele zile vestea prin sistem, reprezentantii Administratiei Trump par sa se fi decis pe cine merg pe termen lung. Iar cea mai buna dovada ca de peste Ocean s-a dat OK-ul pentru „Proiectul Grindeanu” este echipa de consilieri mai mult sau mai putin oficiali, cu puternice legaturi atat in sistem, cat si pe plan extern, care s-au strans in ultima vreme in jurul premierului. Cel care, la randul sau, este decis sa joace strict cartea americana, asta in timp ce Liviu Dragnea s-ar fi aratat mult mai evaziv in semnalele transmise noii Administratii Trump.

Masa de la Washington i a priit doar lui Grindeanu

Pentru ca, in timp ce premierul Grindeanu a dat asigurari ca Guvernul nu va da niciun pas inapoi atunci cand va fi nevoie de netezirea marilor investitii americane in Romania, presedintele PSD ar fi incercat sa ramana „in doua luntre”, balmajind ceva despre necesitatea respectarii legislatiei protectioniste comunitare. Numai ca incercarea de a impaca atat „varza” Bruxelles-ului, cat si „capra” Washington-ului a esuat, americanii preferand fermitatea si pragmatismul premierului Grindeanu. Cel care, acum ca ii sufla in panzele guvernarii si vantul american a devenit peste noapte mult mai sigur pe sine, lucru dovedit atat de cooptarea unor colaboratori care nu au mai fost impusi pe filiera liderilor pesedisti din teritoriu sau de la Centru, dar si adoptarea unor importante decizii. Care, chiar daca nu respecta intocmai liniile programului de guvernare, sunt considerate mai mult decat necesare pentru atragerea marilor investitii americane.

Iohannis îl menajează
pe premier

Asa ca „polul” de la Palatul Victoria pare alesul pe termen lung, in timp ce aripa „conservatoare” din PSD, mai ales daca liderul Liviu Dragnea va continua sa negocieze strict defensiv, va trebui sa se multumeasca doar cu o retragere „de onoare” din prim-planul guvernarii…

„Dragoste” la prima vedere

Descinderea lui Liviu Dragnea la Washington, pentru a se trage in poza alaturi de noul  „jupan” al lumii la investitura acestuia a fost una extrem de controversata, mai ales ca liderul PSD l-a luat cu el la Washington si pe premierul Sorin Grindeanu. De altfel, vesnic nemultumitul Victor Ponta a gasit astfel un nou prilej sa se isterizeze public ca daca Dragnea putea sa se duca sa-si prezinte omagiile noului presedinte american, Grindeanu, din postura sa de prim-ministru, nu ar fi trebuit sa accepte o astfel de intrevedere fara „staif” oficial. Iata insa ca premierului nu doar ca nu i-a cazut „rangul” ca nu a fost primit cu covorul rosu, dar uite ca escapada de la Washington i-a consolidat si mai tare pozitia de la Palatul Victoria.

Dragnea nu mai pricepe
ce au în cap americanii

Mai ales ca, dupa cum sustin sursele noastre, reprezentantii americani insarcinati cu „cantarirea” celor doi politicieni romani, exponenti ai noii Puteri de la Bucuresti, ar fi inclinat de la bun inceput catre Grindeanu. Nu neaparat pentru engleza acestuia, cu toate ca la ce „perle” a scos de-a lungul vremii politicienii romani in vizitele externe a ajuns si acesta un criteriu demn de luat in seama. Insa cum la masa s-ar fi adus repede vorba de ceeea ce ii „durea” mai tare pe americani, si anume pregatirea terenului pentru ca marii investitori americani sa vina, in sfarsit, in Romania, atat Dragnea, cat si Grindeanu au trebuit sa se pronunte pe acest subiect fierbinte. Mai ales ca americanii au si recunoscut, cu franchetea care ii caracterizeaza, ca nu prea au de gand sa suporte concurenta „cam neloiala” a marilor companii germane, austriece sau franceze care fac legea in tara noastra de ceva vreme. Numai ca  Dragnea nu a reusit sa iasa din aceasta  capcana si a batut in retragere, ramanand tintuit intre „ciocanul” american si „nicovala” europeana. In schimb, Grindeanu s-ar fi aratat dispus sa-si suflece imediat manecile si sa se apuce de lucru pentru a nu se rata aceasta sansa economica.

Minunea de la miezul noptii

Iar ironia sortii face ca, dupa cum reiese din informatiile intrate in posesia noastra, Sorin Grindeanu sa lucreze intens la planul interministerial care sa vina in intampinarea marilor investitori americani tocmai in perioada in care, seara de seara, zeci de mii de manifestanti ii cereau demisia in Piata Victoriei.

Noaptea
în timpul
protestelor
în Guvern se
muncea la
planul
american

Si culmea este ca, in timp ce protestatarii strigau ca ministrii pesedisti  „dau ordonante noaptea, ca hotii”, premierul si o mana de consilieri  finalizau documentele oficiale necesare reglementarii functionarii interministeriale tot tarziu in noapte, pentru a reusi sa se incadreze in termenul extrem de strans avut la dispozitie pentru demararea acestor mari proiecte. Si urmare a acestor eforturi la care au participat si alti cativa ministri, dar si experti „nestiuti” ai altor structuri, americanii au primit „foaia de parcurs” la care se angajeaza Guvernul pentru ca sa nu mai existe legendara „temere” ca la noi orice minune tine doar trei zile.

Se joaca pe bani!

Si uite cum Administratia Trump a decis sa mearga pe „Proiectul Grindeanu”, lucru pe care se pare ca l-au bagat repejor la cap si ceilalti mari actori politici, in frunte cu chiar presedintele Klaus Iohannis. Asa ca „atacurile la persoana” aproape ca au disparut cu totul in ultima vreme, Sorin Grindeanu fiind ferit, „pe persoana fizica”, de alte lovituri mai mult sau mai putin sub centura. In schimb, atat ceilalti lideri ai actualei coalitii de guvernare, in frunte cu Liviu Dragnea, dar si buna parte din „ramasitele” fostei clase politice continua sa fie „tinte in miscare”. Asta chiar daca Dragnea pare sa fi simtit pericolul izolarii si s-ar putea ca, din mers, sa schimbe macazul si sa o lase si el mai moale cu „concordia europeana”. Dincolo insa de „haraielile” politice si de „combinatiile” meschine de pana acum ale politicienilor romani, de aceasta data, la varful decizional, se joaca pe bani. Pe foarte multi bani. Si intre cele mai puternice forte mondiale. Asa ca, in aceasta conjunctura, pragmatismul este cel mai important, mai ales atunci cand la mijloc este si securitatea geo-politica a Romaniei pe termen lung. Drept urmare, este foarte posibil ca in jurul lui Grindeanu sa se creeze un „proiect”, premierul fiind considerat „compromisul” cel mai la indemana pentru a impaca pe toata lumea si a nu agita si mai mult apele oricum tulburi din acest colt al unei Europe tot mai vulnerabile in fata pretentiilor de suprematie ale „Noii Rusii”…

author avatar
Catalin Tache
2.996 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger