AcasăDezvaluiriAncheteTrimisa ONU in Siria, hartuita de SPP-istul roman!

Trimisa ONU in Siria, hartuita de SPP-istul roman!

Sigrid Kaag, unul dintre cei mai apreciati diplomati ONU, inclusiv de secretarul general Ban Ky moon

Noi amanunte halucinante ies la iveala cu privire la transformarea Serviciului de  Protectie si Paza, pe timpuri una dintre structurile de elita ale sistemului romanesc intr-un serviciu secret „paralel”, de care pana si inalti demnitari straini ai celei mai importante organizatii internationale au ajuns sa se planga oficial! Pentru incidente atat de joasa speta, incat aproape ca par ireale, din timp ce tot mai multi dintre luptatorii trimisi de catre Lucian Pahointu in banoasele misiuni din strainatate, asta in timp ce „grosul” cadrelor baga acasa si cate peste 300 de ore pe luna au ajuns sa fie acuzati de hartuire sexuala. Si dupa ce am dezvaluit mai multe astfel de „SEXGATE”-uri petrecute la nivel international si in care diverse cadre ale SPP-ului au fost trimise inapoi in tara fie pentru „apropourile sexuale” facute unor femei din tarile musulmane unde erau detasati, ca in cazul „Operatiunii Bogdan”, fie pentru  intretinerea de relatii sexuale filmate cu telefonul mobil cu membre ale altor dispozitive, cum a fost in cazul oamenilor colonelului Zgandar Claudiu, cei din urma „anchetati” de insusi seful SPP in persoana.

Sigrid Kaag unul dintre cei mai apreciati diplomati ONU inclusiv de secretarul general Ban Ky moon

Culmea este insa ca toti cei care au calcat pe becul sexual, si inca la acest nivel international, in loc sa fie aspru sanctionati, asa cum s-a cerut de catre Organizatia Natiunilor Unite, cu care SPP-ul are un vast protocol de colaborare, au fost avansati drept aghiotanti la importanti demnitari romani! Iar cel putin in cazul „Operatiunii Bogdan”, consilierii presedintelui Romaniei pot foarte lesne verifica,  dupa cum se pare ca au si facut-o de altfel, daca unul dintre sepepistii respectivi a fost trimis si este in serviciu si in prezent chiar in „inelul unu”, asigurandu-i protectia insusi sefului statului. In timp ce celalalt a fost trimis la „obiectivul” Laura Codruta Kovesi, dar asta este deja cu totul alta poveste. Si tot Klaus Iohannis ar trebui sa afle si el daca nu cumva antemergatorul din partea SPP a importantei vizite facute la New York este colonelul Darius Strete – Ascariu (asta ca sa-i dam ambele nume, sa nu fie vreo confuzie dupa schimbarea oficiala a identitatii), cunoscut in tot serviciul drept „Coldica”, pentru ca ar fi chiar finul fostului director adjunct al SRI, generalul Florian Coldea. Dar relatiile de cumetrie au mai putina importanta acum decat faptul ca si Strete – Ascariu, nimeni altul decat comandantul Unitatii de Interventie Antiterorista din cadrul SPP, cel care a asigurat protectia vizitei presedintelui in SUA ar fi fost la randul lui nu doar acuzat de hartuirea unui inalt demnitar strain, incident grav in urma caruia ar fi primit o interdictie de cinci ani la toate misiunile ONU.

In Siria a condus misiunea de control al armelor chimice iar acum este coordonatorul special al ONU in Beirut Liban

Si uite cum, daca nu afla la timp, seful statului se poate trezi oricand, fara voia sa, intr-un imens scandal sexual si diplomatic deopotriva, pentru ca este inconjurat doar de SPP-isti implicati in astfel de anchete internatioanle. Dar, totusi, chiar sa-i fi trimis „total dezinteresat” si intamplator Lucian Pahontu in preajma presedintelui tocmai pe acesti ofiteri care, in loc sa fie supusi Consiliului d ejudecata, aspru sanctionati si cel mai probabil dati afara din sistem, au primit astfel o nesperata sansa sa se reabiliteze? In fata cui…? Mai ales ca ultima misiune „pe persoana fizica” a lui Strete – Ascariu, el neavand astfel de atributii in fisa postului este tocmai sa afle sursele „hemoragiei” de informatii care zgaltaie conducerea SPPde atata vreme…

Sigrid Kaag

Diplomata germana Sigrid Kaag, nascuta in orasul olandez Rijswijk este unul dintre cei mai apreciati inalti functionari ai Organizatiei Natiunilor Unite. De altfel, din data de 17 ianuarie 2015 aceasta indeplineste chiar functia de Coordonator Special al Natiunilor Unite pentru Liban, una din tarile cele mai „sensibile” de pe intreg globul.  Iar pentru acest post a recomandat-o si functia anterior indeplinita cu brio, intre 16 octombrie 2013 si septembrie 2014,  cea de reprezentant al Secretarului General al Organizatiei Natiunilor Unite in Siria, in cadrul misiunii pentru controlul si distrugerea armelor chimice din aceasta tara macinata de un sangeros razboi civil.  Perioada in care, pe cand se afla la post, Sigrid Kaag, o specialista a ONU in problemele tarilor arabe s-ar fi plans de comportamentul neadecvat al sefului echipei SPP trimise, culmea, chiar sub auspiciile ONU, pentru a o proteja pe aceasta. Iar una dintre principalele acuze aduse „team leader” –ului Stere- Ascariu pare sa fi fost tinuta provocatoare a acestuia, in bermude, in fata diplomatului german, mai ales ca Sigrid Kaag respecta in toate momentele codul vestimentar adecvat intr-o tara precum Siria. Iar totul ar fi culminat cu un episod bahic din noaptea Revelionului 2013-2014, dupa care la sediul general al Organizatiei Natiunilor Unite s-a primit o informare detaliata in acest sens. Si daca cei de la ONU s-au aratat neinduratori in acest sens, CSAT-ul nostru putand lesne verifica sanctiunea existenta pe numele „team leader”-ului echipei SPP si daca fotografia acestuia este taiata cu rosu in computerele departamentului care raspunde de securitate,  la noi lucrurile par sa fi stat cu totul altfel…

Dansul de Revelion …

Pentru ca ofiterul a carui cariera in mod normala ar fi fost „out sistem” dupa sesizarile ONU a fost „recuperat” de Lucian Pahontu, ca si in „cazul Bogdan” si a celorlalti „bad boys” din SPP, care au fost „sanctionati” prin trimiterea lor pe langa cei mai importanti demnitari ai statului roman. Insa de o „atentie” cu totul deosebita pare sa se bucure in ultima vreme chiar seful statului, cel in jurul caruia a fost creata o adevarata „retea paianjen”, daca este sa ne luam doar dupa cele patru sepepiste postate la usa biroului sau, de aghiotantii prelucrati informativ si, ca sa dam un ultim exemplu, de „Coldica”, antemergatorul vizitei prezidentiale in SUA. Si asta dupa ce o comisese cu sticla de coniac Jidvei, luata de pe masa sub ochii nauciti ai ofiterilor americani ai Secret Service care asigurau paza membrilor familiei lui Donald Trump in tara noastra. Asa ca tinand cont de dimensiunile acestui incident international, poate reusesc si oamenii presedintelui sa afle daca pe numele lui Strete –Ascariu exista si alte raportari si informari, privind „boacanele” comise de acesta, cum ar fi petrecerea traditionala din noaptea de 31 decembrie 2013 spre 1 ianuarie 2014, in care, aflat sub influenta bauturilor alcoolice, ar fi invitat la dans chiar demnitarul ONU pe care trebuia sa-l protejeze? Sau cum, in urma misiunii din Beirut, Liban, in care s-a afisat in bermude si tricou i-a fost atrasa atentia supra acestei tinute necorespunzatoare si s-a introdus apoi si prelucrat „dress code”. De asemenea, se poate lua si firul informarilor despre petrecerile bahice din tarile arabe, in urma carora team-leader-ul Strete-Ascariu le-ar fi cerut celorlati luptatori care nu au nicio vina penjtru comportamentul sefului lor sa-l duca in camera, el nemaifiind pur si simplu in stare! Ca si sensibila ancheta interna cu privire la incidentul declarat al parasirii misiunii in urma unui schimb de focuri cu rebeli sirieni.  Asa ca, daca seful statului vrea sa afle cine ii asigura „24 din 24”, peste tot unde se deplaseaza, protectia fizica si mai ales informativa, nu are decat sa ceara documentele ONU si SPP cu privire la aceste incidente… Asta ca sa nu le publicam noi, fiind totusi vorba de niste documente strict secrete, la nivel international…

author avatar
Catalin Tache
8.076 afisari

39 COMENTARII

  1. Tribunalul BIHOR – dosarul nr. 1374/111/2015/a2
    … MANGRĂU GHEORGHE si MANGRĂU MIRCEA si MARTA FELICIA si MARTA TEODOR si MARTIN ELENA si MATEI … RAD IOAN si RAD VASILIE si RADU CONSTANŢA si RADU ELENA si RADU GHEORGHE si RADU IONEL …
    Pagină Web
    Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI – dosarul nr. 30854/303/2015
    vDosar_1.aspx 30854/303/2015 30854/303/2015 MARTA CONSTANTA si SIE – SERVICIUL ROMAN DE INFORMATII EXTERNE si 14/12/2015 8:30 Anulează …
    Pagină Web
    Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI – dosarul nr. 30851/303/2015
    vDosar_1.aspx 30851/303/2015 30851/303/2015 MARTA CONSTANTA si SPP – SERVICIUL DE PROTECŢIE ŞI PAZĂ si 14/12/2015 8:30 Anulează cererea …
    Pagină Web
    Tribunalul CĂLĂRAŞI – dosarul nr. 2705/202/2013*/a1
    … PE LÂNGĂ CA CONSTANŢA si PARCHETUL DE … LÂNGĂ TRIBUNALUL CONSTANŢA si ALEXANDRU … CORNEL si BUMBAC MARTA MONICA si CARAGEA MARIA … Curtea de Apel Constanţa şi Parchetul de …
    Pagină Web
    Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI – dosarul nr. 31067/303/2015
    vDosar_1.aspx 31067/303/2015 31067/303/2015 MARTA CONSTANTA si DNA – DIRECŢIA NAŢIONALĂ ANTICORUPŢIE si 26/11/2015 10:30 Anulează cererea …
    Pagină Web
    Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI – dosarul nr. 31065/303/2015
    vDosar_1.aspx 31065/303/2015 31065/303/2015 MARTA CONSTANTA si STS – SERVICIUL TEHNIC SPECIAL si 26/11/2015 10:30 Anulează cererea În temeiul …
    Pagină Web
    Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI – dosarul nr. 31062/303/2015
    vDosar_1.aspx 31062/303/2015 31062/303/2015 MARTA CONSTANTA si SPP – SERVICIUL DE PROTECŢIE ŞI PAZĂ si 26/11/2015 10:30 Anulează cererea …
    Pagină Web
    Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI – dosarul nr. 30853/303/2015
    vDosar_1.aspx 30853/303/2015 30853/303/2015 MARTA CONSTANTA si I.C.C.J. – INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE si 26/11/2015 10:30 …
    Pagină Web
    Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI – dosarul nr. 30847/303/2015
    vDosar_1.aspx 30847/303/2015 30847/303/2015 MARTA CONSTANTA si DNA – DIRECŢIA NAŢIONALĂ ANTICORUPŢIE si 26/11/2015 10:30 Anulează cererea …
    Pagină Web
    Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI – dosarul nr. 30844/303/2015
    vDosar_1.aspx 30844/303/2015 30844/303/2015 MARTA CONSTANTA si DIICOT – DIRECŢIA DE INVESTIGARE A INFRACŢIUNILOR DE CRIMINALITATE ORGANIZATĂ …

  2. BAI……… ROMANIA ESTE O TARA DE NEBUNI???!!!! SPP NU ARE CORESPONDENT IN TARILE UE SAU CIVILIZATE ALE LUMII. CE CAUTA ASEMENEA STRUTO-CAMILE IN MISIUNI ale ONU ?????

  3. Stimate domn jurnalist…ești dezinformat.
    Uite domnule ce spunea într-un interviu pentru gândul doamna hartuita „Kaag nu are decât cuvinte de laudă despre ei şi spune că le este foarte recunoscătoare. „Sunt ofiţeri extrem de bine pregătiţi special pentru asemenea situaţii. Am lucrat şi am călătorit împreună şi 24 de ore din 24 uneori. Au făcut o treabă foarte bună şi cred că au făcut cinste ţării lor”.

    http://www.gandul.info/international/interviu-gandul-cu-sigrid-kaag-doamna-de-fier-trimisa-in-siria-cu-o-misiune-istorica-sa-nu-mai-vedem-asemenea-imagini-12917316

  4. Robert manea e nepotul lui pahontu și adjunctul lui Coldica.a venit locotenent și a fost avansat de doua ori intr un an înainte de termen.dar ca sa i se facă loc lui Coldica când l a adus l au zburat pe colonelul Ciucă Dan un om extraordinar cu bun simt pe care îl regreta toată lumea. Barem sa l pună in locu lu Coldica și manea pe alin milos sau Doru pistol,super profi .toti Luptătorii s ar bucura sa fie milos sau pistol și cei de la acvila și sepepisti vechi și toti

  5. Ai grija ca bodigardul lu Coldica e Carmen de la DS,sa vezi ce și o lua luptători dac nu se baga carmen

  6. Milos a fost susținut de nea Fane așa ca mai ușor cu imaginea de băiat bun. Ciucă poate sa confirme.

  7. Și dacă spune băiatul lui kadafi ce i ai plantat in mașina?ce faci strete? Și zgândăr? Ca și a uitat pistolul in avionul de Sudan?ca altii ca saracu Gabi patrascu au fost umiliți,înjosiți și trimiși in post paza la palat parlament…asta e dreptate?pai Istrate Laurențiu a tras foc involuntar,a făcut percuție de control cu cartuș pe țeava și a fost trimis in misiune externa?cine nu toarnă la pahontu e terminat…iar comentează ai lu Fane ganea aici? Ce e greu de verificat dacă are Coldica are Interdicție la ONU sau nu?

  8. Ce luptători?sunteti niște zdrențe nu mișcați in fata lu strete,aveti tupeu parte in parte cu el. Și ce dacă i a tras ok a m…lu babaciunea aia? Dati va la el pe fata Luptătorii lu peste

  9. Strete vânează oameni pt pahontu. Dar ia sa zică frății Ilie dacă i au dat terenul de casa lui nistor?ia zi Ba?si zi de ăla de l ai adus de la pompieri l ai făcut șef grup intervenție și pe urma pus la birou la secția comanda. Dar are omu doua servicii,ziua la birou la spp si pe urme la construit casa lui nistor.si alalalt robert pus șef secțiune trasee?nespalatu ăla?de ce?ca e finu lu pahontu?

  10. Scomsu general balanț a învățat barem sa se spele.dar nepoții lui pahontu?a umplut serviciul cu ei.aaa,paunica,barem bine ca ți ai revenit acum.sti bine ce ați făcut.asa ca ieși la pensie…

  11. Ce vorbești Ba?are Strete Glume cu noi? Alin milos și Doru pistol nu puneți la suflet,toți băieții va respecta.dar toți.pentru ca va faceți treaba profi și atât.nu are cum Strete cu manea sa se compare cu voi.respect unității noastre

  12. Nedelea își scotea sedeistii in afara palat când erau vizitele „de lucru”sexual la Cotroceni.si Strete a ajuns sifon,doar atât,ce luptator

  13. Deci Fane ganea e tot jupin in spp. Dar șef la spp pe ONU nu trebuia sa fie Alexandru cumnatu lu pahontu

  14. SISTEMUL PRIVAT SI DE STAT DIN ROMANIA
    Ion Iliescu – fostul presedinte al Romaniei
    Emil Constantinescu – fostul presedinte al Romaniei
    George Becali – patron Steaua
    Principesa Margareta – prima fiică a fostului suveran Mihai I al României regele Mihai a numit-o drept succesoare la conducerea Casei Regale de România.
    Radu Duda agent de secuirtate un fost actor român, care din 1996 este soțul principesei Margareta a României, fiica fostului suveran Mihai al României
    Ilie Nastase – fost jucător profesionist de tenis de camp
    Mugur Isarescu – Guvernatorul Romaniei
    Victor Ciorbea – avocatul poporului
    Monica Macovei – Monica Macovei o juristă și politiciană română
    George Maior – fost sef SRI
    Laura Codruta Kovesi – procuror DNA
    Daniel Horodniceanu – procuror sef DIICOT
    Augustin Lazar – procurorul sef PICCJ
    Razvan Ungureanu – fost director SIE
    Teodor Melescanu – fost director SIE
    Victor Ponta – fost prim ministru al Romaniei – agent SIE
    Elena Udrea – agent SRI-SIE – MAPN
    Gheorghe Cosneanu procurorul sef de la Sectiile Militare de pe Langa PICCJ
    Livia Stanciu – fosta presedinte la ICCJ si actual judecator la CCR
    Cristina Tarcea – Presedinta ICCJ
    Tiberiu Nitu – fost Procuroro General
    Florian Coldea – fost angajat SRI
    Pavel Abraham – MAI
    Eduard Helving director SRI
    Silviu Predoiu – director SIE
    Marcel Opris – Director STS
    Raed Arafat – Secretar de stat si angajat MAI
    Lucian Pahontu Director SPP
    Marian-Cosmin RĂDOI – adjunct Economic al Directorului STS
    Mădălin-Virgil MIHAI – director tehnic al STS
    Ionel-Sorin BĂLAN – prim adjunct al directorului STS
    Ionel-Sorinel VASILCA – Director STS
    Gen. Nicolae Militaru – ministru MAPN
    Gen. Victor Atanasie Stănculescu – ministru MAPN
    Gen. Niculae Spiroiu – ministru MAPN
    Gheorghe Tinca – ministru MAPN
    Victor Babiuc – ministru MAPN
    Constantin Dudu Ionescu – ministru MAPN
    Sorin Frunzăverde – ministru MAPN
    Ioan Mircea Pașcu – ministru MAPN
    Teodor Athanasiu – ministru MAPN
    Corneliu Dobrițoiu – ministru MAPN
    Sorin Frunzăverde – ministru MAPN
    Teodor Meleșcanu – ministru MAPN
    Mihai Stănișoară – ministru MAPN
    Mihai Stănișoară (interimar) – ministru MAPN
    Gabriel Oprea – ministru MAPN
    Corneliu Dobrițoiu – ministru MAPN
    Mircea Dușa – ministru MAPN
    Mihnea Motoc – ministru MAPN
    Gabriel-Beniamin Leș – ministru MAPN
    Academia de Ştiinţe ale Securităţii Naţionale este o instituţie publică de interes naţional, în domeniul cercetării ştiinţifice – persoanele implicate si participante ambientale motitorizare si supraveghere tehnica speciala
    Persoanele implicate si participante ambientale motitorizare si supraveghere tehnica speciala de la privat de la stat si de la Casa Regala
    Serviciul Tehnic DNA – persoanele implicate si participante ambientale motitorizare si supraveghere tehnica speciala
    Serviciul Tehnic DIICOT – persoanele implicate si participante ambientale motitorizare si supraveghere tehnica speciala
    SMURD – persoanele implicate si participante ambientale motitorizare si supraveghere tehnica speciala
    SMMU – persoanele implicate si participante ambientale motitorizare si supraveghere tehnica speciala
    Salvare de Stat si Salvare Privata – persoanele implicate si participante ambientale motitorizare si supraveghere tehnica speciala
    Departamentul Securității Militare a Statului roman – persoanele implicate si participante ambientale motitorizare si supraveghere tehnica speciala
    Serviciul Român de Informații (SRI) – persoanele implicate si participante ambientale motitorizare si supraveghere tehnica speciala
    Serviciul de Informații Externe (SIE) – persoanele implicate si participante ambientale motitorizare si supraveghere tehnica speciala
    Serviciul de Protecție și Pază (SPP) – persoanele implicate si participante ambientale motitorizare si supraveghere tehnica speciala
    Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) – persoanele implicate si participante ambientale motitorizare si supraveghere tehnica speciala
    Direcția Generală de Informații a Apărării (DGIA) – persoanele implicate si participante ambientale motitorizare si supraveghere tehnica speciala
    Direcția de Informații Militare (DIM – J2) – persoanele implicate si participante ambientale motitorizare si supraveghere tehnica speciala
    Direcția Contrainformații și Securitate Militară (DCISM ) – persoanele implicate si participante ambientale motitorizare si supraveghere tehnica speciala
    Direcția Generală de Informații și Protecție Internă (DGIPI) (Ministerul Afacerilor Interne) – persoanele implicate si participante ambientale motitorizare si supraveghere tehnica speciala
    Directia de Operatiuni Speciale (DOS) – persoanele implicate si participante ambientale motitorizare si supraveghere tehnica speciala
    Ministerul Apararii Nationale– persoanele implicate si participante ambientale motitorizare si supraveghere tehnica speciala
    Jandarmeria Romana– persoanele implicate si participante ambientale motitorizare si supraveghere tehnica speciala
    IGPR – Inspectoratul General al Politiei Romane– persoanele implicate si participante ambientale motitorizare si supraveghere tehnica speciala
    IGPR – Protectia martorului– persoanele implicate si participante ambientale motitorizare si supraveghere tehnica speciala
    DNA – Directia Nationala Anticoruptie procurori – judecatori de libertati – persoanele implicate si participante ambientale motitorizare si supraveghere tehnica speciala
    DCA – Directia Generala a Politiei – persoanele implicate si participante ambientale motitorizare si supraveghere tehnica speciala
    Sectiile de politie Sector 1.2.3.4.5.6. – persoanele implicate si participante ambientale motitorizare si supraveghere tehnica speciala
    Sectiile Locale de Politie 1.2.3.4.5.6. – persoanele implicate si participante ambientale motitorizare si supraveghere tehnica speciala
    CNA – Consiliul National al Audioviziualului– persoanele implicate si participante ambientale motitorizare si supraveghere tehnica speciala
    CSM – Consiliul Superior al Magistraturii – persoanele implicate si participante ambientale motitorizare si supraveghere tehnica speciala
    DIICOT – Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – persoanele implicate si participante ambientale motitorizare si supraveghere tehnica speciala – procurori – judecatori de libertati
    ICCJ – Inalta Curte de Casatie si Justitie – persoanele implicate si participante ambientale motitorizare si supraveghere tehnica speciala- procurori – judecatori de libertati
    PICCJ – Parchet Inalta Curte de Casatie si Justitie– persoanele implicate si participante ambientale motitorizare si supraveghere tehnica speciala- procurori – judecatori de libertati
    Parchetele Militare din Romania– persoanele implicate si participante ambientale motitorizare si supraveghere tehnica speciala- procurori – judecatori de libertati
    Parchetele de Sector 1.2.3.4.5.6. – persoanele implicate si participante ambientale motitorizare si supraveghere tehnica speciala- procurori – judecatori de libertati
    Prim Procurorii de la Parchetele de Sector 1.2.3.4.5.6. – procurori – judecatori de libertati– persoanele implicate si participante ambientale motitorizare si supraveghere tehnica speciala

  15. Au început verificările…ați pus o!!!ia ziceți Ba,dezmințiri și voi ceva?sau doar comentați decor ZiS URI false sa i arătați lu paho ca l susțineți ? Da le Tache la temelie ca le place la fetele astea mici… e jale in serviciu,tensiune maxima.sa va ferească Dumnezeu sa se ridice Luptătorii de la anti-tero sa va scoată pe interval.scrie mai mult de nistor si costea akl e buba

  16. Robert manea,Robert lungu,Strete și stoian Ionel zis boul bălții au venit la SPP doar cu un scop:misiunile externe!asa ca după ce au băgat câte trei misiuni externe si si au tras pe dreapta cel puțin 300.000 de euro fiecare acum vor super funcții de șefi de unitate.pai e corect dl Andrei nistor,jandarm angajat cu contract civil ce ai fost si acum ajuns jupânul SPP?

    • De ce nu vorbiți și despre iubitul lui Manea ? Care este tot sepepist vopsit. Și de alți iubiți care se susțin pentru funcții doar pentru faptul că și-o trag pe unde apucă ? Cine mai crede faptul că o parte a acestui Serviciu nu este condus doar de cocote masculine ?

  17. Strete a fost adus din cadrul SRI în spp de Codlea. În toate deplasările din afara tarii a lui Johannis, el este prezent. În spp are o influenta fantastică, mai ales în fața lui Pahontiu. La orice angajare în spp, el este unul dintre membrii comisiei de verificare. Tot ce a făcut în Libia este 100% adevărat. Toți oamenii de pe funcțiile cheie ale spp – ului sunt oamenii lui Pahontiu. Toți aghiotantii demnitarilor români, sunt oamenii lui Pahontiu. În fiecare seara, după ce demnitarul își termina programul, aghiotantul respectiv v-a raporta tot ce a făcut în acea zi. Robert Manea e fost aghiotantul lui Boc. Acum Boc este nașul lui și e normal ca acest ofițer să fie acum locțiitorul lui Strete. Milea Bogdan e un alt ofițer care a făcut exact ce a făcut și Strete în misiunea ONU. Acum este aghiotantul lui Johannis. Doru Pistol și Alin Miloș, sunt într-adevăr doi oameni modești și foarte pregătiți în tot ceea ce fac în spp. Pahontiu nu va fi schimbat din funcție niciodată pentru ca știe totul despre Băsescu și Johannis bineînțeles. Lumea bună vorbește că deja e așteptat pe o funcție de ambasador în SUA. Cu banii oamenilor de la CAR, care au fost furați, nu se mai aude nimic. La ultima achiziție de mașini a spp – ului, cel puțin 10 Audi A6 au fost bonus pentru anumiți ofițeri, care le-au dus acasă. Ancheta pentru noul sediu al spp – ului a fost oprită!!!! Generalul Bălan care a trecut în rezervă de Jandarmeria română, pentru furt, a fost reactivat de Pahontiu și acum este al treilea om din SPP. Nistor, din soldat la jandarmeria română, acum e șef compartiment cadre pe spp!!! SPP – ul e stat în stat și așa va rămâne până când Pahontiu nu va fi eliminat și anchetat pentru acel incident de la acea vânătoare!!! Curtea de conturi, nu are nici o putere în a face o adevărată verificare în SPP!!!!

    • Respect Vlad ai perfecta dreptate suta la suta.dar dacă am spune toți ce știm,fie și aici ca văd ca tine campania,s ararczdruncina altfel.ca trebuie sa citească și neamtu și nu l poate acoperi chiar la infinit.oricum ai dreptate colega

  18. Oferta extrem de serioasa !Cautam oameni pasionati
    care doresc sa lucreze pe Internet, part-time sau
    ca un al doilea loc de munca. Salariu 200 eur.
    Garantam prin contract plata salariului. Metode de
    lucru si dovezi de seriozitate dupa primirea
    codului de reprezentant. Rugam seriozitate maxima
    ! Detalii numai la email
    pacurarucostica1963@gmail com

  19. Simbolul SPP nu este nuci pahontu nici Coldica.este generalul Cristi Cioc!numele sau se confunda cu cel al serviciului.El trebuia sa fie șef și dl Cristi Frumosu prim adjunct .Daca nici Frumosu nu mai avea prestanța de șef,atunci cine?deci,dle general Cioc,dacă puteți veniți înapoi.pai când vreodată a mârâit Coldica la Cioc?

    • Da dar uite ca l a făcut pe Cioc!si a crezut ca va fi la fel de usor și cu Cretu!!!ca vrea sa i ia locul de prim adjunct,Coldica forțează mina lui pahontu sa l pună prim adjunct in licu lu Cretu stie tot serviciu

  20. Sa între Coldica aici și sa văd dacă are tupeu sa minta de faza din Darfur Sudan când diplomatul îl caută și el era la alergare,îl durea la bermude.dar câte nu a făcut….Spuneti băieți tot Ca vad ca au început sa preia și alte site,deci se poate…Spuneti tot ce știți de cei pt care am ajuns de ris

  21. Ma băieți după 12 ani v-ați dat seama ca Pahontu nu e bun pentru instituție? Hahahahahaha
    Pai in primul rand problema este la voi oameni buni! in 12 ani, voi super profesioniștii și verticalii p#%^* „nu ati avut cohonej sa ieșiți și sa va luați cu ei de gât. Adunătura de lași!
    REPET! MĂCAR PAHONTU A FOST PREOCUPAT SA AVEM CONDIȚII DE LUCRU DECENTE!
    Da! Ganea a făcut foarte mult rău oamenilor și instituție, inclusiv cu Car-ul și pentru asta este de vina chiar Pahontu. A luat de bun tot ce spunea siguranța si nu s-a sinchisit niciodată sa verifice dacă sunt reale faptele.
    Vorbiți de rubedenii, găști, interese mafioate și mai veniți și cu propuneri de șefi…,,”nume curate”, profesioniști!!!!!!!!!!!!!!!De ce nu spuneti unde și-a angajat copiii Cristi Cioc și unde și-a plasat apropiații înainte sa plece la pensie? ;€

    Ps. pt John când am venit in servici, pe timpul lui Naghi, pe misiuni se purtau ciorapi albi la costum ;), era la ordinea zilei sa se mai consume „un întăritor” și marii spp-isti (cu care a început universul) sa facă trafic de influența.

  22. Ciucă a fost șef de detașament la 33 de ani in Kosovo.cel mai tânăr din toate contingentele.super profi,in locul lui a fost adus Coldica,vai de unitatea lor

    • Corect. Pai la tragerea in poligon Cretu a fost mai bun decât Coldica am văzut toți cei prezenți….și milos și pistol îl fac in poligon pe strete

  23. Amice ești jandarm adus la noi.poate chiar ăla de aibpierdut arma la universitate de a văzut o țara întreaga…sau poate din Gașca de idioți care la Focșani v ați prins in hora și ați rămas. La hore și după ce a plecat Marinaru…astia ați rămas lingă pahontu…doar sifoanele lui…in rest barem băieții de la Acvila își văd de treaba

  24. Semper fi cred ca n viața ta nu ai îndrăznit sa ți ridici privirea in fata generalului Cioc. sau ești si tu nepot de al lui pahontu?sau din pepiniera de țărani din Cîmpulung Muscel?care?Capota Bogdan care când era la BOC îl dădea pe tobogan pe bietul premier in fiecare seara la paho?si de aia l a băgat in Statul Major?sau Doru stoica din Cîmpulung Muscel?cum ai ajuns tu ma la secția de comanda acSectiunii 1?nu tot la fel?sau Toader Alin?tot de la cimpulung….pus șef grup protecție la Secțiunea 3?bai pui de jandarmii mai usor ca deja le sare țandăra la Adevărații sepepisti și nu va văd bine…iar Cioc,da,cu bune și rele dar era cu zece clase peste pahontu

  25. pentru Leresti
    1. asta „crezi” tu chiar dacă Cioc își respecta foarte mult subordonații 😉
    2. așa cu este și in cazul „adevăraților spp-isti” sunt venit din Mapn. Si sunt mândru de acest lucru.
    3. am lucrat cu mulți colegi proveniți din jandarmerie ofiteri si subofițeri si pot spune ca sunt profi, ca sa nu mai zic ca sunt mulți dintre ei care au văzut mai multă „acțiune reala” decât adevărații spp-isti care traiesc din amintirile cu doamna nina sau cum au tras la revoluție cu tunul 😉
    4. dacă tot sunteți revoltati de ce nu va adresați la Csat, Parlament, Mama Omida……parca adevărații profesioniști nu erau lași.
    5. sunt foarte mulți colegi care sunt din Teleorman…..ce zici a intratat teldrum in Spp, nu? 😉
    6. știm toți ca sunt colonei in servici care nu sunt in stare sa își scrie numele pe o foaie de hârtie dar se visează mari șefi,
    7. chiar îți doresc sa nu ma vezi bine când se vor revolta adevărații sppisti…..pana atunci sa mai bage un întăritor și sa se pună pe slăbit 😉

  26. Adevaratii sepepisti sunt Mao, Gigi Rizea, Sile Nalbaru, Ududec sau alti cretini care rupeau oglinzi si bateau oamenii in discoteca?
    Adevaratii sepepisti sunt cei care muncesc in mod onest si lucreaza mereu pentru imaginea buna a serviciului.
    E jenant ca sunt scursuri care arunca cu excremente.

  27. Dragi colegi și prieteni! Nu se va întâmpla nimic în sens pozitiv în spp! Totul va decurge normal până la primul incident grav. Abia atunci vor fi șanse ca acest serviciu să fie reorganizat din toate punctele de vedere dar mai ales la factorul uman. Sunt oameni în acest serviciu pe funcții operative de foarte mult timp. Mai mult de jumătate din acești „ofițeri”, nu reușesc să treacă o simplă verificare fizică, vin cu tot felul de adeverințe medicale în care sunt scutiți de efort, mulți au probleme inclusiv la ședințele de tragere, iar de multe ori nu se încadrează în acel profil psihologic conform cerințelor. În cele mai multe cazuri, aghiotantul e mai mic de înălțime sau imaginea lui ca ofițer e mai slabă decât a demnitarului. Mulți dintre ei dacă vor primi o palmă ar începe să plângă. Asta se întâmplă și se va întâmpla în continuare dacă vor fi acceptați toți nepoțeii, rudele sau cunoștințele unora de pe funcțiile cheie ale serviciului. Toți acești oameni”ofiteri însoțitori „au o singură calitate bună, cea de scriitor” turnător „despre demnitarii la care sunt puși să îi protejeze. Nu ne rămâne decât sa ne rugăm să nu apară vreo situație critică în urma căreia, serviciul să dispară sau să fie reorganizat…..

  28. Pai așa e și Strete!zmeu in curtea SPP și miel in misiuni.rog a se face cea mai simpla proba,sa susțină Strete listingul de engleză…știu ca nu l va lua dar cel puțin ne vom amuza cu toții…

  29. Întrebați-l pe Strete, de ce pleca și revenea cu subalternii(echipați din cap pana în picioare și cu armamentul la vedere) din echipa de Libia care erau relocati într-un hotel din Tunis, plin de turiști, atrăgând atenția și celui mai novice om și în special băgând panică în copiii turiștilor de acolo!!! În loc să fii cât mai acoperit în astfel de situații, doar un cretin poate lua o astfel de decizie!!! Putea foarte simplu să se echipeze la aeroport înainte de a pleca cu demnitarul din Tunis către Libia….

  30. Coldica nu mai iese din birou doar ca sa se ducă la masa cu bodyguardul sau Carmen de la DS,card l a mai scăpat o data

  31. Doamne, cât sunteți de proști! Mă uit în comentarii si mă crucesc… Cum v-ați găsit fraților să vă spălați rufele in rubrica de comentarii a unui articol de pe net? Ca să nu mai zic că unii dintre voi mai „dați din casă” și chestii cu caracter secret. Acum imi dau seama cât de ușor sunteți de destabilizat și cu câtă lejeritate se pot obține informații din interiorul structurii, dacă voi vă hazardați in halul ăsta la un simplu articol. Ridicați bărbia și vă bateți cu pumnul in piept că faceți parte dintr-un Serviciu Special, Serviciu Secret, când de fapt, singurul lucru special la voi e viteza cu care reușiți sa va faceți de râs în public.
    Doamne, cât sunteți de proști!

  32. Care familie „spectatorule”? Familia plină de nepoței, verișori, fini, nași și alte angajări pe obligații! Atât de prost, poți fi și să faci afirmații contradictorii!!! Tot ce se spune aici e purul adevăr și din această cauză, multă lume așteaptă să se ia o decizie. Sunt șanse foarte mari, chiar și tu să fii mirat cum ai ajuns în acest sistem super special și secret…

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger