AcasăDezvaluiriAncheteTelefoane „otravite” pentru DNA!

Telefoane „otravite” pentru DNA!

La cati ofiteri DIPI au fost chemati sa dea cu subsemnatul pe la Directia Nationala Anticoruptie, aproape ca nici nu mai conteaza unul in plus sau minus. Si, totusi, audierea unui consilier al directorului serviciului secret al Ministerului de Interne, inca de pe vremea cand functia era ocupata de actualul inculpat Gelu Oltean, ar putea reprezenta o noua intorsatura spectaculoasa in aceasta complicata ancheta. Pentru ca, dupa cum reiese din informatiile intrate in posesia noastra,  respectivului consilier de la „Doi s’ un sfert” i s-ar fi pus intrebari exclusiv despre folosinta unui telefon de serviciu. Si daca, in contextul anchetarii deturnarii fondurilor operative destinate „sifoanelor”, dosar pornit in urma dezvaluirilor  din „National”, am fi tentati sa credem ca, inca o data, curiozitatea procurorilor anticoruptie s-ar fi rezumat la a afla daca nu cumva telefonul o fi fost cumparat din banii pentru informatori.

După ce Liviu Dragnea şi-a luat-o cu "convorbirile securizate", Traian Băsescu repune pe tapet problema telefoanelor operative

Insa cum telefonul era unul de serviciu si el a si fost predat inapoi dupa incetarea rapoartelor de serviciu, deschiderea acestei noi piste nu face decat sa intareasca ipoteza tot mai vehiculata in ultima vreme in sistem cu privire la explozia, cat de curand, a unui nou dosar „bomba” : telefoane „otravite” pentru demnitari! Pentru ca, daca, pe de o parte, exista suspiciuni ca telefoane operative ar fi fost folosite de catre titularii lor pentru a vorbi „liber” cu totul alte probleme decat cele de serviciu. Unii dintre beneficiarii acestor telefoane incercand astfel, cu naivitate, sa scape de paranoia de a nu pica pe tehnica, simtind ca ar putea fi filati in diverse anchete. Insa, in acelasi timp, exista si informatii privind faptul ca „verificarea” acestor „telefoane securizate” reprezenta de fapt tocmai „conectarea” lor la tehnica performanta de monitorizare, asa ca se deschide astfel o noua „cutie a Pandorei” in sistem. De care nu sunt straine nici anumite structuri informative, dar nici procurori care au beneficiat, pe „sestache”, de astfel de informatii confidentiale.

„Verificat DIPI”

De atata amar de vreme, nu este „militian” care, odata numit pe o functie mai importanta de conducere, sa nu se fi trezit cu cate un telefon securizat, in interiorul careia putea gasi un „abtibild” cu asigurarea „verificat DIPI”. Desigur, majoritatea celor mai „harjaiti” prin sistem foloseau aceste telefoane strict sa anunte ierarhic diverse actiuni banale sau sa le ceara subalternilor unele situatii birocratice. Insa, intotdeauna, aveau grija sa le uite la birou cand trebuia, „prietenii” stiu de ce. Iata insa ca, desi pare imposibil, se pare ca s-au gasit si unii sefi care chiar sa ia de buna faza cu „securizarea”. Asa ca, mandri nevoie mare de ce „protejati” sunt ei, a tot inceput sa-i ia gura pe dinainte vorbind „la liber”, de pe telefoanele „securizate”. Sau chiar, dupa cum sustin susrele noastre, sa ofere acest mijloc „sigur” de comunicare unor apropiati care se aflau deja in vizorul procurorilor. Asa ca, pur si simplu, ar putea iesi cat de curand la iveala cazuri in care suspectii comunicau intre ei, de la distanta, pe telefoanele unor functionari cu functii de conducere sau sefi de structuri. Desigur, ponderea cea mai mare a „gusterilor” carora, acum, probabil le bataie fundurile cu care au sters scaunele de sefi provine din randurile celor care, beneficiind de sprijinul „fratiilor” care au tot facut legea prin minister, au ajuns sa fie „sageti” puse pe functii fara sa aiba si „scoala vietii”.

„Holograma” serviciilor

Insa isteria folosirii excesive a telefoanelor operative nu a lovit doar Ministerul de Interne. Pentru ca, la randul lor, demnitarii statului roman, mai ales cei scosi din „jobenele” a cine stie ce grupuri de influenta, probabil ca au fost mai mult decat maguliti de „atentia” Serviciului de Transmisiuni Speciale, care nu doar ca le-a dat telefoane operative. Dar, de la nivel de secretar de stat in sus, „mandria” era cu atat mai mare, cu cat noii demnitari primeau si aparate de „ecranat”. Asa ca, incantati de noile lor „jucarii”, s-au pus vartos pe flecarit, convinsi fiind ca la lege scrie clar ca STS-ul doar asigura securizarea telefoanelor operative. Insa fara a lua in calcul si varianta „intermediara” a unora mai vechi prin sistem, care sunt siguri ca, in privinta telefoanelor de serviciu care prezinta „holograma” serviciilor, mai corect ar fi sa te consolezi doar cu gandul ca informatiile astfel obtinute nu pot fi folosite in instanta.

„Marfa” pentru „fabricarea” dosarelor

Culmea este insa ca de aceasta „facilitate” ar fi beneficiat chiar si unii magistrati, procurori care nu au stat prea mult pe ganduri si si-au „blindat” rechizitoriile cu informatii obtinute „pe naspa”. Iar aceasta fortare a „sprijinului informational” oferit de unele structuri s-ar putea intoarce acum ca un adevarat bumerang impotriva celor care pot fi lesne acuzati de „fabricarea dosarelor”.

Pana atunci insa, lucrurile incep sa se precipite, lucru dovedit si de „aluzia” atent strecurata de catre Traian Basescu cu privire la folosirea „telefoanelor operative” pentru „acoperirea” unor probleme personale, si inca intr-o discutie despre un subiect mai mult decat sensibil . Si cum, cel putin in cazul fostului presedinte-jucator se stie doar ca „gura pacatosului” adevar graieste, exista indicii tot mai mari ca, daca va fi nevoie, cat de curand se va umbla la „arhiva” unor convorbiri pur si simplu incendiare. Marea problema este insa cine va arunca primul piatra in scandalul „telefoanelor otravite” pentru demnitari…

Insa, tot atat de adevarat este ca despre toti cei care au picat pe „tehnica operativa” se poate spune ca si-au facut-o practic cu mana lor, mai ales ca au calcat pe bec dupa ce, sa nu uitam , Liviu Dragnea se alesese deja cu o condamnare la inchisoare, in dosarul „Referendumul” dupa ce a folosit „telefoanele otravite” ale STS-ului. Asa ca, in cazul demnitarilor care vor pica in mijlocul acestui scandal, pe langa alte acuzatii, procurorii o pot lesne adauga si pe aceea de masochism…

author avatar
Catalin Tache
2.823 afisari

1 COMENTARIU

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger