DEZVALUIRI Ai o poveste fotografii, sau materiale audio/video care crezi ca merita sa fie publicate?
Scrie-ne pe pont[@]national.ro (fara [ ]) sau completeaza formularul de AICI!
Home » Dezvaluiri » Catalin Tache » SRI i-o trage la mustata lui Dragnea!

SRI i-o trage la mustata lui Dragnea!

Autor:

Poate ca Liviu Dragnea ar fi trebuit sa ia mai in serios zvonurle din sistem cand, imediat dupa ce Klaus Iohannis i-a dat „delete”, fara prea multe explicatii, lui Sevil Shhaideh, se spunea ca propulsarea lui Sorin Grindeanu la Palatul Victoria ar fi fost o ultima miscare strategica sclipitoare a generalului Florian Coldea. Oricum, este tot mai clar ca presedintele PSD nu va reusi sa scape de ceea ce s-a temut cel mai tare dupa „defilarea” de la alegerile parlamentare din 11 decembrie anul trecut. Si nu este vorba aici de puciurile interne, care deja au esuat lamentabil, atat la varful partidului, dar mai ales in teritoriu.

 

CAP CUB SRI i o trage la mustata lui Dragnea!

Presedintele PSD s-ar putea sa nu mai apuce sa miste decisiv pe „tabla” serviciilor

Numai ca polul de putere de la Palatul Victoria se formeaza mai repede decat se astepta oricine, mai ales dupa venirea lui Marius Nica pe post de „eminenta cenusie” a Cancelariei premierului si „blindarea” lui Sorin Grindeanu cu noi consilieri trimisi direct din „Padurea SRI”, fara sa sufere de handicapul unei imagini publice sifonate. Iar dupa ce specialistii din spatele lui Marius Nica au reparat la Bruxelles oalele sparte in tara de sinistrul Florian Iordache, dar strict in avantajul carierei personale a lui Grindeanu, Dragnea parca a presimtit ca i se apropie sfarsitul politic. Iar dupa ce a cedat mai ales prin aducerea lui Tudorel Toader si Rovana Plumb, „inghitind” in acelasi timp si alti ministri care nu prea ii mai erau in gratii, Dragnea a plecat in Israel sa pregateasca contraatacul.

grindi SRI i o trage la mustata lui Dragnea!

Grindeanu, doar cuvinte de multumire pentru Dranea ca l-a adus la guvernare

Dar se pare ca socoteala de acasa nu s-a potrivit pe deplin cu cea de la Tel Aviv, schimbarile din sistem urmand sa nu mai fie chiar atat de spectaculoase pe cat si-ar fi dorit presedintele Camerei Deputatilor pentru a putea tine in frau un sistem vadit ostil.

„Te pup, pa-pa!”

Indiscutabil, Liviu Dragnea a facut adevarate minuni, fiind o veritabila „locomotiva” care a dus PSD-ul spre un scor electoral la care nu prea visau nici macar „exaltatii” activisti ai partidului din teritoriul dominat de „rosii” de peste doua decenii. Numai ca, asa cum nimeni nu este profet in tara sa, se apropie vertiginos momentul in care presedintele social-democratilor va simti pe propria piele ce este in sufletul „iepurilor” care alearga la atletism doar pentru a-i face culoar alesului propulsat pe turnanta. Desigur, toti liderii „reformatori” ai partidului, in frunte cu politicianul de cursa mai lunga decat cred unii, Sorin Grindeanu, ii vor recunoaste meritele lui Dragnea, caruia ii vor multumi ca i-a adus la guvernare, dar caruia ii vor dedica, totusi, melodia „Te pup, pa-pa!”.

„Macel” in teritoriu

Iar dupa cum reiese din informatiile de ultima ora intrate in posesia noastra, nu peste mult timp, cel mai probabil la inceputul verii, vor fi executati „in masa” cam toti politrucii din administratia locala, adica tocmai segmentul din Partidul Social Democrat cel mai loial lui Liviu Dragnea. Iar „macelul” din teritoriu este grabit si de pretentiile tot mai crescande, considerate exacerbate de catre echipa Grindeanu, ale celor care urla pe la sedintele de partid ca ei au adus zeci de mii de voturi si drept urmare vor sa-si puna oamenii pe functii cheie in aparatul guvernamental.

Ca Putin si Eltin

Iar faptul ca Liviu Dragnea este inca tinut „la fezandat” prin Justitie nu face decat sa intareasca ipoteza ca, astfel, acesta este impins sa accepte neconditionat „oferta de nerefuzat” pe care urmeaza sa o primeasca „pe persoana fizica”, dupa ce-i vor fi decimati „soldatii” din partid. Iar unii initiati ai sistemului compara oferta pe care sfetnicii de taina ai lui Sorin Grindeanu i-ar putea-o face lui Dragnea cu cea prin care sprijinitoriii lui Vladimir Putin l-au convins pe Boris Eltin sa paraseasca scena politica cu fruntea sus : „retragerea din viata politica in schimbul imunitatii”! Si, incoltit din toate partile, este foarte posibil ca Dragnea sa accepte sa se bucure de viata prin Brazilia sau pe unde o avea chef, decat sa reziste „frecusului” zilnic si sa fie, vorba lui, „acarul Paun” care sa deconteze toate greselile coalitiei de guvernamant. Sau, desigur, poate sa aleaga lupta si atunci pasul inapoi pe care tocmai ce l-a facut sa fie doar pregatirea pentru „marele salt” inainte. Indiferent insa de alegerea personala a lui Dragnea, cei doi poli din PSD incep sa se respinga reciproc tot mai fatis…

Coloana a 5-a

Toate masurile de prevedere luate de catre Liviu Dragnea pentru a impiedica infiltrarea unei asa-numite „coloana a 5-a” a serviciilor in PSD par sa fi fost luate in zadar. Si asta pentru ca, in timp ce aparau „redutele” organizatiilor de partid sa nu acceada in forurile de conducere proprii membri banuiti de simpatii pro-sistem, oamenii lui Dragnea s-au trezit ca adevarata tinta era cu totul alta. Si uite cum „coloana a 5-a” s-a instalat deja la Palatul Victoria, premierul Sorin Grindeanu fiind intens consiliat, pe fata sau mai in taina, de ofiteri de informatii.

marius nica SRI i o trage la mustata lui Dragnea!

Marius Nica, noua „eminenta cenusie” de la Cancelaria premierului

Cum este si cazul lui Marius Nica, care, poate deloc intamplator, dupa ce a fost ofiter activ in sistem a ajuns ministrul cu o rata de absorbtie a fondurilor europene uriasa, cum nu a mai atins niciun alt politician vreodata. Iar acum este oficial consilier al premierului si, totodata, „liantul” intre premier si ceilalti consilieri din umbra care l-au „reevaluat” pe Grindeanu, inclusiv in fata mai-marilor Comisiei Europene, practic peste noapte. Asa ca, pana ca Dragnea sa faca prima miscare si sa rupa serviciile, asa cum a tot promis, este foarte posibil ca SRI-ul sa i-o traga primul la mustata si sa-l scoata pe tusa…


2 comentarii to SRI i-o trage la mustata lui Dragnea!

  1. maria

    Oportunitate exceptionala: lucru acasa. Cautam urgent operatori pe internet. Castigurile sunt foarte motivante. Lucrati acasa la dvs, la calculator, in timpul liber. Asiguram instruire gratuita si de cea mai buna calitate. Trebuie sa aveti varsta de 18 ani si cunostinte minime de navigare pe internet. Cereti acum detalii la adresa de email a unuia dintre coordonatorii echipei noastre: oticanm@yahoo.com


    
Ziarul National
Recomandarile zilei 25-09-2018
 
Multumim pentru apreciere!
NU, multumesc!