AcasăDezvaluiriAncheteServiciile, cu ochii pe „bomba” din America!

Serviciile, cu ochii pe „bomba” din America!

Desi democrată, Hillary îl ia pe Iohannis drept exemplu

Ca niciodata, desi se afla deja in buza campaniei electorale si jocurile subterane din jurul alegerilor de la acest sfarsit de an se anuntau unele mai murdare decat oricand, si miza fiind una pe masura, principalii actori politici, dar si sustinatorii acestora din sistem sau alte grupuri transpartinice de influenta ezita inca sa mute decisiv. De fapt, pur si simplu, trag de timp, incercand sa pacaleasca electoratul, cel putin momentan, cu un anemic joc de glezne. Insa acest non-combat nu va dura la nesfarsit, ci doar pana pe data de 7 noiembrie. Cand se decide cine va fi viitorul presedinte al Statelor Unite ale Americii. Si cand, dupa cum sustin sursele noastre, initiatii din structurile informative vor sti, in sfarsit, pe ce picior sa danseze.

Pentru ca, de ce sa nu o recunoastem, alegerile din SUA aproape ca au o importanta mai mare decat cele de la noi. Si asta nu neaparat pentru ca intre cele doua tari exista parafat un parteneriat strategic. Insa, dincolo de aceasta stransa colaborare oficiala, oamenii din sistem, dar si lideri politici deopotriva stiu foarte bine ca, de ceva vreme, Romania se afla sub aripa atat de influenta a vicepresedintelui american Joe Biden. Cel despre al carui fiu se spune ca deja ar fi inceput sa-si mute unele afaceri, treptat, din foste republici sovietice in tara noastra. Asa ca, daca iese presedinte  Hillary Clinton, trendul actual din politica romaneasca de „curatire” cu orice pret nu doar ca nu va fi inlocuit, dar se va trece si la o accelerare a operatiunii ceruta tot de catre administratia democrata. In schimb, cu republicanul Donald Trump la Casa Alba, nu doar ca America va schimba liniile in Romania, dar cu siguranta viitorii emisari ai Washington-ului vor transmite ca nu-i intereseaza cu cine colaboreaza si ca fiecare lider sa se descurce cum poate, atata vreme cat nu cere mai multi dolari de la contribuabilul american.

Ponta stie!

Iar influenta vicepresedintelui american nu s-a afirmat niciodata mai puternic ca la descinderea acestuia la Bucuresti, vizita soc dezvaluita in exclusivitate de catre „National”. Si sarind in sprijinul lui Traian Basescu, se spune ca Joe Biden, dupa ce l-a urecheat zdravan pe premierul de atunci Victor Ponta, i-a cerut acestuia ca nici macar sa nu-i treaca prin cap sa candideze la alegerile prezidentiale, desi era cel mai bine plasat in sondaje. Insa, bazandu-se pe „spatele” intern asigurat de cumetrii George Maior si Gabriel Oprea, Victor Ponta a nesocotit „oferta de nerefuzat” facuta de catre inaltul emisar al Adminstratiei SUA. Iar rezultatele s-au vazut in scurt timp, Victor Ponta resimtind pe propria-i piele ce inseamna sa-i scoti din tatani pe „yankei”, mai ales atunci cand acestia se afla la putere.

Se da lumina!

Si chiar daca zilele administratiei Obama la Casa Alba sunt ca si numarate, acest lucru nu trebuie neaparat sa insemne ca atentia cu totul deosebita acordata de Joe Biden tarii noastre va disparea brusc. Si nu este vorba aici musai de prietenia care il leaga inca destul de strans pe Joe Biden de Traian Basescu, din moment ce americanul tocmai ce a facut recent un gest de „mare boier” pentru acesta din urma. Insa daca fiul actualului vicepresedinte continua sa-si dezvolte simtul antreprenorial nu doar intr-o Ucraina tot mai zbuciumata, ci in oaza de stabilitate care ramane, totusi, Romania in acest colt de lume, este de asteptat ca familia Biden sa fie si in continuare o prezenta pe cat de discreta, pe atat de influenta, in cercurile inalte ale puterii de la Bucuresti. Asa ca, fie si pentru acest simplu motiv, multi dintre liderii romani implicati in actualul razboi politic sau in cel dintre serviciile secrete prefera sa faca pe „mortii in papusoi”, cel putin pana ce se da lumina de la Washington. Iar imediat ce se va cunoaste viitorul presedinte, toti acestia, cu puterile pastrate intacte, vor sari din nou la „beregata” oricarui rival care, fie si la atata departare, ar fi identificat ca facand parte din tabara pierzatoare.

Cele doua Americi

Da, este corect, americanii inca incurca Bucurestiul cu Budapesta atunci cand isi dau cu parerea despre ce se mai petrece prin tara noastra, dar asta nu inseamna musai ca Romania nu prezinta niciun fel de interes pentru conducerea SUA. Ceea ce, implicit, inseamna si ca pentru viitorul Romaniei are o importanta covarsitoare care dintre cele doua Americi ajunge la putere. Pentru ca, pentru prima oara la niste alegeri, nu mai este vorba doar de o confruntare politica intre democrati si republicani, ci de un veritabil „razboi al civilizatiilor”. Cu o Hillary Clinton adepta inflacarata a ducerii „globalismului” mondial pe noi culmi, chiar daca asta inseamna relocarea a zeci de milioane de refugiati sau o putere tot mai mare, la nivel mondial, data unor magnati ca George Soros sau companiilor multinationale. Pe de alta parte, Donald Trump vrea sa intoarca lumea inapoi, la vremurile cand fiecare facea ce vrea in tara lui si sa reduca din sumele uriase cheltuite de SUA ca sa se joace de-a jandarmul mondial, chiar daca aceasta strategie naste temeri reale privind iminenta izbucnirii unor noi si sangeroase conflicte armate. Asa ca, dupa cum sustin initiati ai sistemului de la noi, daca iese Clinton presedinte, partidele traditionale si miscarile de rezistenta nationala din Europa si implicit Romania vor fi deja amintire pana la sfarsitul mandatului acesteia. In schimb, cu un Trump devenit cel mai puternic om al planetei si cu presiunea armatei americane retrasa din Europa, s-a terminat cu „rasfatul” acordat minoritatilor de orice fel, refugiatilor si multinationalelor, liderii traditionali si „agendele de lucru” nationaliste castigand din nou teren. Asa ca, vorba poetului, ce-o fi scris si pentru noi dupa 7 noiembrie… Cand, indiferent care „bomba” va exploda, aceasta va dinamita intreg sistemul romanesc. Si de-abia de atunci serviciile secrete de la noi se vor pune serios pe treaba, in vederea „adevaratei” pregatiri a alegerilor din 11 decembrie.

author avatar
Catalin Tache
2.187 afisari

5 COMENTARII

  1. Concluzia ..? Doamne ajuta sa castige TRUMP alegerile si nu baba killary care e papusa complexului militar amerigan si va detona daca vor reusi s-o impuna nelegitim presedinta al II-lea WW…

  2. Binecuvantata fie venirea lui Trump la conducerea USA. Sa speram ca vom reveni la suveranitatea tarii si nu va trebui sa jucam cum ne comanda o aiurita de muiere al carui sot a bombardat Belgradul in Sfanta Noapte de Pasti.

  3. Bani online pe drumul spre Hollywood! De ce sa pierzi o oportunitate uriasa? Profita imediat de aceasta oportunitate! Iti oferim siguranta! Incepe acum! Succesul se afla in fata ta! Proiect B: un succes absolut! Incredibil! Hollywood va face un film bun! Sansa incredibila! Cereti acum mai multe detalii la adresa de email: cechelidia@yahoo.com

  4. nicidecum,trump nu e de capul lui acolo. adevarata america nu e la washington unde se cearta politicienii, ci la marile corporatii americane la care trump le va scade taxele. sa nu uitam ca intre vicepresedintele lui trump, mike pence, si bush fiul , nu exista diferente. trump se va asigura ca iohannis si ciolos au 2% din pib pentru armata si gata, ne vor sustine. domnilor, pana si prietenul cel mai apropiat al lui trump, rudolf giuliani, vorbea de europa de est si cum trebuie aparata. si probabil ca trump va retrage armatele din germania si italia, tari antiamericane si bogate si le va muta in romania si polonia. sa nu uitam ca si republicanii si democratii se opun abandonarii europei de est, asa ca nu va avea sustinere trump in congres.

  5. Un film original si bani online pentru tine! Avem un vis: Hollywood! Te-ai saturat de sefi? Oferta sigura si serioasa: Proiect B! Lucrezi fara stres! Bani online pe drumul spre Hollywood! Aici ai o sansa uriasa! Cea mai buna echipa pentru Hollywood! Oferta exclusiva pentru invingatori! Castigi acasa la tine! Cere acum detalii mai multe la adresa de email:.pinguinab@gmail.com..

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger