DEZVALUIRI Ai o poveste fotografii, sau materiale audio/video care crezi ca merita sa fie publicate?
Scrie-ne pe pont[@]national.ro (fara [ ]) sau completeaza formularul de AICI!
Home » Dezvaluiri » Catalin Tache » Se intra in pensiile MAI!

Se intra in pensiile MAI!

Autor:

Iata ca, din nou, Ministerul de Interne tocmai ce sta pe un butoi cu pulbere gata sa explodeze in fiecare clipa. Si aceasta pentru ca, dupa cum reiese din informatiile intrate in posesia noastra, Corpul de control a finalizat de ceva vreme rapoartele incendiare cu privire la calcularea pensiilor in perioada in care trecerea la civilie a reprezentat o oferta de nerefuzat pentru mii de cadre ale MAI. Insa unii sefi se pare ca au stiut si s-au pregatit din timp pentru aceasta lasare la vatra. Astfel ca in ultimele luni de activitate acestia, alaturi de oamenii apropiati  si-au pus la greu sporuri peste sporuri si ore suplimentare de ziceai ca nici nu mai dorm, doar pentru a-si „umfla” astfel veniturile si a-si creste implicit pensia cu procente considerabile.

 

cap cub2 Se intra in pensiile MAI!

Multi sefi si-au rotunjit veniturile cu ore suplimentare la greu

Pe de alta parte insa, sunt si nenumarate alte cazuri in care proaspetii pensionari s-au trezit cu drepturile financiare „pierdute” pe drumul birocratic al hartogariei, ei cautandu-si acum dreptatea in instanta in procese pe care, cel mai probabil, Ministerul de Interne le va pierde pe banda rulanta. Insa cum si membrii Corpului de control nu prea se grabesc niciodata sa mute muntii din loc, ramane de vazut daca in cazul pensiilor „umflate” se va recurge la solutia „umana”, cea a rezolvarii pe cale administrativa, prin returnarea banilor despre care in urma anchetei interne s-a stabilit ca ar fi primiti nejustificativ.

chestori Se intra in pensiile MAI!

Există si cazuri de ofiteri „momiti” cu proiectii financiare înselătoare

Cum este cutuma si prin alte institutii. Sau se va baga „marfa proaspata” la DNA si va incepe din nou isteria audierilor a sute de cadre MAI, ceea ce va sifona si mai mult imaginea ministerului. Asa ca aproape nici nu mai stii cum o fi mai bine…

Ore suplimentare la greu

Se pare ca principala modalitate prin care s-a reusit cresterea venitului brut, undeva la limita legii, ce-i drept, a fost faptul ca pe perioada catorva luni nu s-ar mai fi acordat zile libere pentru orele suplimentare lucrate si s-a mers exclusiv pe varianta platii compensatorii a depasirii constante a programului normal de lucru. Si uite cum au rezultat sume frumusele, care s-au adaugat peste salarizarea de baza si alte sporuri. Astfel ca ofiterii superiori care au acceptat „oferta de nerefuzat” de a fi de acord cu „pensionarea de onoare” in plin proces de primenire a Ministerului de Interne au mai scos astfel 10-15 la suta in plus la pensie. Si tocmai aceste „ghidusii” cu pontajul au reprezentat obiectul valului de controale efectuate la diverse inspectorate generale subordonate de catre Corpul de control al MAI. Desigur, problema era oricum una delicata in minister, unde nenumarati angajati se opun recompensarii cu zile libere pentru orele suplimentare efectuate, preferand plata efectiva a  acestora. Mai ales ca indicele financiar este unul mai mult decat favorabil si cateva miliaone aduse in plus acasa conteaza pentru ei. In schimb, sefii de structuri au ordinul „nescris” de a nu ceda acestor doleante si de a se arata generosi doar prin acordarea de zile libere. Iar faptul ca, luni de zile, la anumite structuri s-a dat cep la recompensa financiara nu a facut decat sa atraga atentia structurilor de control. Care, apoi, s-au apucat de numarat cuantumul orelor suplimentare cu care figureaza sute de ofiteri superiori.

Bagati la fund

Insa acesta este doar un aspect al scandalului pensiilor din MAI, pe care trebuie sa-l administreze acum Carmen Dan, care s-a ales cu aceasta „grea mostenire”.

politisti Se intra in pensiile MAI!

Cadrele simple se plang ca sunt lasati pe dinafara la grila de salarizare si pensionare

Pentru ca, daca pe de o parte s-a constatat ca unele pensii au fost majorate artificial, acum se va declansa si un alt val de verificari, de aceasta data in urma nenumaratelor plangeri in care alti ofiteri sau simple cadre au depus inclusiv plangeri penale pentru abuz  in serviciu, in urma faptului ca nu au fost trecuti la „grila” corespunzatoare. Iar acestia acuza pur si simplu ca au fost „bagati la fund” prin hartii, ramanand de vazut daca din pura neglijenta sau din cu totul alte interese. Mai ales ca acestia au fost „momiti” cu proiectii financiare atractive, dupa care, dupa ce s-au pensionat, au descoperit ca au fost pur si simplu trasi pe sfoara. In fine, exista si o a treia categorie de nemultumiti, formata din cei care acuza ritmul revizuirilor pensiilor.

carmen dan Se intra in pensiile MAI!

Carmen Dan are de gestionat un nou scandal

Unul extrem de lent in majoritatea cazurilor, dar executat in ritm fortat pentru alti sefi din MAI.

Sare in aer pe 20 februarie!

Insa desi „vechea garda” ramasa la „butoanele” ministerului, indiferent de cine s-a aflat la conducerea acestuia nu se grabeste sa-l informeze pe noul ministru despre „nucleara” care va exploda pe 20 februarie, poate Carmen Dan ar trebui sa stie de o alta situatie exploziva in care se afla MAI-ul. Minister care, pur si simplu, nu mai dispune de programul necesar pe care sa lucreze contabilitatea, asta desi pe 20 februarie este data limita la care unitatile subordonate trebuie sa trimita la Ministerul Finantelor intreg centralizatorul de date financiare. Numai ca la nivelul acestora s-a instalat panica, intrucat nu a fost primit programul informatic necesar. Iar acest risc de blocaj total se  datoreaza, culmea, tot „valului” de pensionari. Pentru ca, dupa ce profesionistii care tineau in spate sistemul au plecat de la MAI, fiind insa imediat „recuperati” de alte institutii, acum, de cateva luni bune, exista informatii ca s-ar intampina dificultati la nivelul incarcarii si trimiterii on line, in timp real, a datelor contabile catre organele fiscale. Astfel ca, poate si in ceasul al doisprezecelea, se va reusi dezamorsarea acestei „bombe” si se va gasi atat solutia umana, dar si programul prin care lucrurile sa revina la normal. Pentru ca, altfel, Carmen Dan va trebui din nou sa gestioneze un scandal care nu-i apartine, dar care ii va fi pus in carca de „binevoitorii” care roiesc prin minister…

 
loading...

18 comentarii to Se intra in pensiile MAI!

  1. sermi

    E, dar mai exista o smecherie legala. Si anume imputernicirea. In prezent sunt foarte multe functii vacante de conducere (unele vacante in urma pensionarilor, altele de mai mult timp) pe care sunt pusi imputerniciti. Profilul imputernicitului este urmatorul: obedient, nu ridica vocea in fata superiorilor cand vede incalcari ale legii, nu are pregatirea necesara ocuparii functiei si, in general, nu prea pricepe ce cauta acolo dar insita. Motivul multor imputerniciri? Simplu: sa apuce si ei 6 luni consecutive de functie cu salariu mare pentru a avea o pensie mare. Din moment ce acestia sunt in general habarnamisti, oare care ar fi criteriul de selectie cand sunt imputerniciti?

    • r4

      la penitenciare treaba sta in felul urmator: functiile de conducere vacante sunt ocupate prin imputernicire 6 luni- exact cat se cere in legea 223/2015 astfel ofiteri clientelari care pana la imputerncire aveau 4000 lei salariu sar la un salariu de 6000-7000 lei asta pe perioada imputernicirii si in plus li se acorda si sporul de 50 % misiuni de exceptie- ordin emis de generalul OPREA in 2015 tocmai pentru ca se pregatea la 01.01.2016 activarea legii 223/2016- legea pensiilor militare, iar legea spune ca poti sa-ti alegi 6 luni consecutive din ultimii 5 ani de activitate. In calitate de presedinte de sindicat dintr-un penitenciar in data de 20.08.2015 am depus o solicitare cu amendament la aceasta lege la cabinetul doamnei NISTOR-senator UNPR de Braila atragandu-i atentia ca baza de calcul a pensiei militare este bazata pe elemente nereale.In finalul acestei magarii avem directori de penitenciare DINCA, PURCAROIU, CIACHIR, ETC cu 10.000 lei salariu desi pana la alegerea celor 6 luni aveau un salariu de 6000 de lei, deci pensia in aceste cazuri depaseste cu mult salariul. Problema de fond este acel ordin comun MI/MJ privind acordarea sporului de 50 % – misiuni de exceptie care la penitenciare se acorda doar pe clientelism si spaga.

  2. Gigi

    Vreau sa știu de ce în anii 2001-2004 ca mabc la pompieri nu am primit grupa cu roate ca am fost la interventie. A-și dori dacă cunoaște cineva OMI 283/01.07.2002 art. 3 Alin. 3. De ce la isu Constanța nu s-a dat iar la celelalte da. Vreau conținutul acestui OMI. Va mulțumesc!

  3. amarfei giorgel

    rusine sa le fie celor care au emis acel ordi au iesit la pensie si au luat pensi mai mari ca retributia lunara

  4. suruceanu

    de ce dureaza calcul pensiei in cadrul MAI 3 luni de zile pe putin?
    dupa ce reguli se calculeaza si funvtioneaza

  5. PDumi

    In timp ce atentia doamnei ministra este tinuta ocupata de pensionari, prefecturile PNL se fac zeci de angajari pe care nu le ANULEAZA nimeni.

  6. AMERICANUL

    NORMALITATEA IMPUNE CA SI IN RO SA SE ADOPTE CELE DOUA LEGI UNICE ALE SALARIZARII SI PENSIONARII.
    MODUL CORECT SI OBIECTIV DE CALCUL AL PENSIILOR NU POATE FI DECAT CEL APLICAT IN STATELE EMANCIPATE SAU CIVILIZATE ALE LUMII si anume PE BAZA CONTRIBUTIVITATII.
    PENSIILE SPECIALE SUNT DEDICATE DOAR CATEGORIILOR SPECIALE (MILITARI, POLITISTI, ANGAJATILOR CU STATUT SPECIAL din SISTEMUL JUDICIAR care sunt calculate tot pe baza contributivitatii la care se adauga o medie a sporului special avut fiecare in timpul activitatii sale)SI NU SE APLICA ALESILOR SAU CELOR DIN ADMINISTRATIA PUBLICA, DECAT IN SOCIETATILE SAU IN TARILE UNDE CORUPTIA ESTE INSTITUTIONALIZATA.
    Drept urmare CCR a decis ca salariile si pensiile speciale acordate ALESILOR SAU CELOR DIN ADMINISTRATIA PUBLICA sunt neconstitutionale si constituie abuzurii grosolane.

    • Vali

      @AMERICANE – ce legatura are ce ai postat cu continutul articolului? Ce legatura are coruptia institutionalizata cu pensiile militare de stat? Vrei sa spui ca in SUA militarii au pensii dupa sistemul contributivitatii? Sau UK, Germania, Franta, Canada sau orice alta tara emancipata sau civilizata doresti…

    • Ducu Zavalas

      Ce facem cu cei care, datorita lipsei de efective, au desfasurat activitati care se incadrau la grupa speciala si erau icadrati si remunerati pe functie cu grupa normala ? Si nu pentru cateva luni ci este vorba de ani !

  7. Vasile Vasile

    Aceeasi situatie se intampla si la SRI, toti cei care au iesit la pensie anul trecut au beneficiat de foarte mari sporuri, prima de excelenta cunoscuta drept “Oscar”, astfel ca sunt mari diferente intre persoane cu acelasi grad si functie care au iesit din sistem in anii trecuti si proaspetii pensionari. Cred ca nu este corect, Oscarul ar trebui anulat si scos din calculul pensiei.

  8. Mădălin

    Despre art. 20 ( pct. 1 și 2 ), Anexa VII la Legea 284/2010, nu se aude nimic? De ce nu se acordă? Celor care au ieșit la pensie până în 2010, au primit și solidelor compensatorii, iar acum, beneficiază și de calcularea pensiilor. Corect ar fi ca și cei ieșiți începând cu 2010 să primească toate drepturile stipulate în art. subvenționat.

  9. Vali

    Domnule Tache, sunteti in eroare. Orele suplimentare se pot plati in limita a 8 ore peste ce trece peste 40 ore/saptamana, restul se acorda sub forma de timp liber corespunzator. Si oricum respectivele sume nu intra in baza de calcul pentru pensia militara de stat, ele nu sunt de natura salariala sau asimilate salariului. Calculul se face raportat la salariul functiei de baza, fara veniturile extra. La fel si la parasutistii sau pilotii militari, nu se iau in considerare numarul de salturi sau ore de zbor, la medicii militari nu se iau in calcul garzile, iar la profesorii militari calculul se face fara orele din afara normei didactice (asa numita “plata cu ora”). Cat despre trecerea in grila corespunzatoare a unor angajati MAI, iar ati fost indus in eroare. La mutarea pe o functie noua se emite un ordin de personal in care sunt scrise toate elementele de natura salariala aferente respectivei functii – incadrare, functie, coeficient, sporuri. Daca nu l-au citit, GHINION (ca sa citez un clasic in viata).

  10. MAREAN

    CE fel de OAMENI TRAIESC IN RO SA ACCEPTE CA UN INDIVID FIE EL SI DIN STRUCTURILE STALINISTE DE DINAINTE DE 1989 SA FIE PENSIONAT IN ANII ’90-2000 CU o PENSIE STABILITA LA NIVELUL ULTIMULUI SALARIU IAR ACESTA SA CUPRINDA TOATE DREPTURILE SALARIALE NEINCASATE PE ultimile 6 LUNI (E VORBA DE CEL DIN Sistemul Judiciar CARE ARE CEA MAI MARE PENSIE DIN RO in valoare de 320 milioane de lei vechi). ASTA INSEAMNA CA IN RO SISTEMUL SOCIAL NU ARE LA BAZA RATIUNI ORI PROCESE ALE GANDIRII EVOLUATE. RO ESTE O TARA FARA ROST.
    IN CE TARA DIN LUME PENSIA ESTE MAI MARE DECAT SALARIU???
    LIPSA DE RATIUNE SI NORMALITATE ESTE DOVEDITA DE CORUPTIA INSTITUTIONALIZATA SI PRIN FAPTUL CA ORICE AGEAMIU SEMIDOCT POATE FACE UN IMPRUMUT BANCAR PLATESTE SPAGA CUVENITA UNUI DECIDENT CORUPT CARE IL NUMESTE INTR-O FUNCTIE CU SALARIU STABILIT RECENT DE Izmenaru OPREA IAR DUPA O LUNA CEL MULT 6 LUNI DACA ARE VARSTA MINIMA DE PENSIONARE SE CERE LA PENSIE SPECIALA SI IN CATEVA LUNI RECUPEREAZA SUMA DATA SPAGA.
    ASTA ESTE ECONOMIA DE CUMETRIE SI DEMOCRATIA ORIGINALA INSTALATE IN ROMANIA DAMBOVITEANA AFLATA INTR-O MARE PRAPASTIE.

  11. Dan

    Statul asta e mafiot va zis si tradatorul de tara masa verde .Oricum republica paralela coordonata de Soros si masonerie e cea care hotareste totul.Nu exista nici un viitor .

  12. Targovet Mircea

    Sa facut o discriminare intre cadrele militare care s-au pensionat acum fiinca , cei care in ultima perioada prin mijloace mai putin ortodoxe au beneficiat de salari de merit (30%sau 50 %)si au muncit in program de 12h (cu sambete si duminici platite dublu) cu toate ca pana in ultimul an au stat numai in locuri caldute au iesit cu pensi mult mai mari decit cei care au muncit in program normal si daca au avut mai multi ani de cotizatie Cel mai corect ar fi calculul facut dupa contributivitate la toti si sa beneficieze toata lumea de compensatori si ajutoare in functie de vechimea in sistem si de solda functiei de baza potrilit Legi nr 284/2010 .Legea 223/2015 pentru a nu fi discriminatorie trbuia sa nu conditioneze alegerea soldelor ca fiind din ultimi 5 ani fiinca poate unii au muncit primi 25 de ani in conditi foarte grele avand salari buna si ultimi 5 ani deorece au avut o sanatate afectata nu au mai putut munci la program de 12h pentru a beneficia de sporuri.

  13. Valentin

    Cum se va face egalitate la cei care au ieșit la pensie fără salariul de merit care a rămas la alții de pe timpul lui Boc și au ieșit implicit cu o pensie mai mare?

    • Analistul

      @Valentin. ASTEA NU SUNT SINGURELE ANOMALII SAU ABERATII DIN cadrul SISTEMULui DE ORDINE SI SIGURANTA PUBLICA. Sunt altele si mai grave incepand de la selectia de cadre necesare, structura optima a sistemului, promovarea pe functii si in grade profesionale, lipsa motivatiei profesionale , etc

  14. George

    Buna dimineata ! La M.I.A inceput recalcularea ? S-a emis la cineva decizia de pensie ? Am trimis la d-stra cele solitate,inca din luna martie 2016,dar am primit numai confirmarile de primire. Pe cand sa ma astept la recalculare ,la noua decizie? Cu multa stima George


Comenteaza pe Facebook


Ziarul National
Recomandarile zilei 29-06-2017
 
Multumim pentru apreciere!
NU, multumesc!