N-aveau voda, n-aveau oaste, iar trupele invadatoare erau in „curtea” lor. Si totusi, boierii Tarii Romanesti au gasit o modalitate ingenioasa de a-si sluji tara.
Acum, „boierii” de la Cotroceni nu stiu cum sa execute mai servil comenzile de la granzii Europei si nu numai, dar a fost o vreme cand si-ar fi pus capul pe butuc decat sa-si tradeze interesele nationale.
La 24 august 1787, otomanii au declarat razboi Imperiului Rus, trimitandu-l in teribila inchisoare Sapte Turnuri pe amabasadorul rus Iacov Bulgakov. „Capitanul de galera” Nicolae Mavrogheni, socotit „model de coruptie” pentru cum isi poprea boierii si le acorda functii, era domn al Tarii Romanesti inscaunat de turci. De aceea s-a simtit obligat sa-l aresteze si el pe consulul rus la Bucuresti, Ivan Severin, care a fost eliberat la interventia consulului Habsburgilor. Insa, urgia se pornise. La 21 noiembrie, armata habsburgica a ocupat Tismana si Sinaia, iar doua luni mai tarziu, rusii intrau in Moldova sub comanda temutului general Alexander Suvorov. Oastea lui Mavrogheni si ajutorul turcesc de 15.000 de soldati au tinut piept aliatilor timp de un an, dar la 26 octombrie 1789, Mavrogheni a fugit.
Juramantul fata de unguri
Dupa fuga domnitorului si a turcilor, boierii din Bucuresti au trimis solie la Principele de Saxa-Coburg invitandu-l in Capitala. Sperau astfel sa fereasca orasul de pradaciunile rusilor, carora li se dusese buhul. Numai ca principele le pregatise un juramant sa nu-l uite neam de neamul lor. Conform istoricului Vasilea A. Urechia, principele i-a inmanat Mitropolitului Cozma si Episcopului Filaret urmatorul text: „Juram pe Sfanta Cruce si pe Sfanta Evanghelie, inaintea Jertfelnicului, credinta neabatuta, supunere deplina si ascultare cu smerenie si dragoste din partea noastra si a tarii, Mariei Sale Inalte, Imparatul Austriei si Craiului Ungariei, sa-l cunoastem pre el si pre cei care in mijlocul nostru vor infatisa inalta lor fata, drept adevaratii si singurii si fara de partasenie stapanitori ai Tarii Romanesti, in temeiul vechilor si vesnicelor drepturi de stapanire ce au avut si are Tara Ungureasca asupra pamanturilor si neamurilor Tarii Romanesti si Moldovei. Asa sa ne ajute Dumnezeu si calcatorii acestui juramant al nostru sa fie afurisiti si blestemati de cei 318 Parinti ai Bisericii!”
„Niciodata, asa sa ne ajute Dumnezeu!”
Boierii care, cu oastea invingatorilor in coaste, trebuiau sa-si tradeze astfel tara erau Dumitrache Brancoveanu, Radu Slatineanu, Manolache Gradisteanu, Constantin Stirbei, Matei Falcoianu, in frunte cu Ion Cantacuzino, care fusese numit mare spatar. In el isi pusese baza principele de Saxa-Coburg si tocmai el a gasit solutia salvatoare. L-a pus pe dascalul Florea de la Scoala Domneasca de la Sf.Gheorghe sa scrie 30 de juraminte pentru toti boierii din Sfat, dar in loc de angajamentele chinuitoare dictate de interesele unguresti, au facut juraminte fata de Biserica si de Legea Crestineasca. „Iar Mariei Sale Inalte, Imparatului Nemtiei si Crai al Tarii Unguresti, inca le juram, cum le-au jurat de-a lungul veacurilor mosii si stramosii nostri, ca niciodata, nici odinioara ungurii n-au avut drept de stapanire. Asa sa ne ajute Dumnezeu!” Ca sa nu se prinda cei prezenti de „traducere”, punctele fierbinti, rostite de Mitropolitul Cozma, erau acoperite de „Doamne miluieste!” racnite de dascalul Florea si 20 de ucenici, iar glasul acestora era un semnal pentru a se bate clopotele si toaca. Astfel, toata lumea a fost multumita, „fiecare pre legea dansului, dupa cum a inteles”, scria V.A.Urechia.
