AcasăDezvaluiriAnchetePonta, mana in mana cu DNA!

Ponta, mana in mana cu DNA!

Dupa atatia ani de „foame”, dupa ce fostul premier a taiat robinetul achizitiilor publice, sefi de institutii ale statului si afaceristi deopotriva au rasuflat usurati atunci cand Victor Ponta a modificat decizia predecesorului. Iar dupa ce guvernul a dat „izbavitoarea” ordonanta de urgenta care dadea din nou drumul la achizitia de autoturisme, mobilier sau obiecte de amenajari interioare, multi dintre cei care nu putusera sa miste un leu in ultimii ani s-au napustit sa-si reia „combinatiile” de altadata.

Victor Ponta a dat liber achizitiilor publice

Insa toata aceasta inghesuiala a fost atent monitorizata de catre procurorii Laurei Codruta Kovesi, care nu au acum decat sa-i inhate pe cei care au picat singuri in veritabila plasa de paianjen intinsa de catre premierul Victor Ponta, fie si involuntar, pentru DNA. Structura care, astfel, primeste un nou cadou nesperat, dupa ce presedintele Curtii de Conturi, Nicolae Vacaroiu, onorase deja masa DNA cu celebrele rapoarte care au dus instant  la decimarea „baronilor” locali.

Capcana achizitiilor publice

Actualul primar al municipiului Cluj Napoca nu si-a pus in cap pe toata lumea doar pentru taierea cu nu mai putin de 25 la suta a lefurilor bugetarilor, dar si pentru o buclucasa ordonanta guvernamentala prin care se interziceau achizitiile publice facute fara licitatii, cu cateva exceptii. Ce-i drept, asta nu inseamna ca maharii de prin ministere sau alte structuri centrale ale institutiilor de stat nu au continuat sa-si ia „tainul” de la clientela politica aferenta, numai ca, odata cu diminuarea contractelor, si spagile s-au micsorat deopotriva.

Procurorii Laurei Codruta Kovesi au tot mai mult de lucru

Ce-i drept, s-a cumparat in continuare hartie igienica, sapun lichid sau diverse substante dezinfectante, insa nu s-au mai putut da loviturile de altadata, cand pana si pretul unui Logan se umfla pana la 70.000 de euro. Insa in urma presiunilor exercitate din toate partile,  dar, ce-i drept, si a unor ratiuni economice concrete, guvernul Ponta a deblocat, printr-o noua ordonanta guvernamentala, usa achizitiilor publice. Dar daca unii dintre „beneficiari” au invatat ceva din lectia predata zilnic pe la televiziuni de catre procurorii anticoruptie si au facut achizitiile publice ca la carte, altii au inceput sa dea iama in bugetul alocat „cumparaturilor” si de care nu se putusera atinge pana atunci. Si chiar daca au folosit tot felul de tertipuri prin care sa mascheze atat alegerea produselor achizitionate, dar si „traseul banilor”, totul pare sa fi fost in zadar.

Ministerele si-au umplut parcarile cu autoturisme dupa deblocarea achizitiilor publice

Pentru ca, de aceasta data, procurorii DNA, avertizati sau autosesizati de emiterea noii ordonante, i-au asteptat la cotitura, fara sa mai fie nevoiti sa faca complicate investigatii suplimentare, ca in alte anchete spectaculoase care au zguduit lumea politica.

Cu dosarele pe masa

Practic, se repeta astfel situatia cu dosarele care au fost facute pe banda rulanta dupa ce procurorii anticoruptie au primit rapoartele Curtii de Conturi, Niculae Vacaroiu fiind de altfel gasit vinovat de catre multi dintre colegii pesedisti pentru „baroniada” declansata de DNA. Ce-i drept, de aceasta data, premierul nu se face „vinovat” decat pentru ca a permis accesul la bugetele alocate institutiilor de stat, vina ca au calcat pe bec revenindu-le exclusiv celor care au smenuit procesele de achizitii publice. Asa ca, nu peste multa vreme, se pare ca vom avea din nou parte de dezvaluiri senzationale despre „shopping”- ul intensiv practicat chiar sub nasul DNA, in ultima vreme, de catre cei care au muscat respectiva „ordonanta otravita”.

author avatar
Catalin Tache
3.843 afisari

1 COMENTARIU

  1. Dar fondurilea alea uriase si inutile cheltuite fara a aduce niciun folos de la Ministerul Dezvoltarii si Turismului de ce nu le-a taiat ? Probabil i-au placut terenurile de fotbal in panta si telecabinele fara partii de schii. Ca sa nu mai vorbim ca dupa „tic-tac”-ul lansat de Elena Udrea d-na Kovesi a amutit de-a binelea desi stie la ce articol se incadreaza fiecare fapta a acesteia.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger