AcasăDezvaluiriO impostoare din Ucraina isi asuma descendenta din familia princiara Sturdza

O impostoare din Ucraina isi asuma descendenta din familia princiara Sturdza

Un post de televiziune a gazduit un reportaj ce pune familia princiara Sturdza intr-o pozitie absolut denigratoare. Personajul principal al inregistrarii, Alina Pantazi Sturdza, isi aroga, public, descendenta din familia Sturdza.

Alina Pantazi se foloseste de numele principelui Dimitrie Sturdza

Dimitrie Sturdza
Adevarata identitate a Alinei Pantazi Sturdza apare in Monitorul Oficial

Vanzatoare de sosete si chiloti cu fir de argint, Alina Pantazi-Sturdza se prezinta a fi membra a familiei princiare Sturdza fara nici un drept, ascunzand adevarata sa identitate.  Reporterii “National” au descoperit ca numele sau real este Alevtyna Aganeans si este fiica lui Vladimir si a Svetlanei Aganeans.  S-a nascut pe 31 octombrie 1971, in Slaveansk, regiunea Donetk, din Ucraina sovietica, fiind din 1991 cetatean ucrainean. Dovada identitatii sale reale este chiar Monitorul Oficial al Romaniei din august 2008, dosarul nr. 2099 de primire a cetateniei romane.  Alevtyna Aganeans-Pantazi a abuzat de simpatia cu care a fost, o vreme, inconjurata in familia princiara si si-a asumat numele “Sturdza” fara acordul membrilor familiei princiare, pretinzand absurd ca este si urmasa si mostenitoare a principelui Dimitrie Sturdza.

Si-a schimbat numele in Ucraina

Falsitatea grosolana a acestor afirmatii este cu atat mai mare cu cat principele Dimitrie este casatorit de peste 40 de ani cu Monika Wagner, de origine germana, si are doi copii: principele Stefan Dimitrie si principesa Roxandra. La solicitarea Alevtynei Aganeans, un tribunal ucrainean i-a aprobat schimbarea de nume in “Sturdza”, decizie care nu modifica nici trecutul si situatia familiala a Alinei Pantazi, nici realitatea genealogica a familiei Sturdza. Cu alte cuvinte, titlul princiar pe care il pretinde este la fel de fals, un titlu neputand fi transmis prin simpla asumare a unui nume princiar (mai ales cand este ilegitima) si nici prin adoptie (daca nu beneficiaza de acordul membrilor familiei).  In plus, reporterii “National” au aflat ca Alina Pantazi conduce o societate comerciala in care si printul Dimitrie Sturdza este partener. Vom continua investigarea acestui caz  atat din punct de vedere economic, cat si din perspectiva relatiei dintre printul Dimitrie Sturdza si ucraineanca Alevtyna Aganeans.

author avatar
Nicole Ionescu
3.648 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger