AcasăDezvaluiriAncheteMultinationalele pun banii pe masa DNA!

Multinationalele pun banii pe masa DNA!

Dupa ce au „tocat” capitalul romanesc, iata ca anchetatorii romani sunt gata sa schimbe macazul si sa se concentreze si asupra dosarelor care tintesc inclusiv mari investitori straini. De altfel, dupa cum „National” a dezvaluit in exclusivitate, se pregateste deja o ofensiva fara precedent impotriva acestor multinationale considerate atotputernice pana acum. Pentru ca anul 2016 este deja considerat ca unul decisiv pentru statul roman in incercarea de a recupera sumele uriase datorate de marii evazionisti.

Unii afaceristi occidentali i-au luat frica sefei DNA, Laura Codruta Kovesi

Probabil panicate de aceasta noua orientare a institutiilor abilitate ale statului roman, multinationalele au ripostat deja, in stilul caracteristic. Asa ca, dupa cum sustin sursele noastre, unele dintre cele mai importante companii care isi desfasoara activitatea si in tara noastra, unde obtin profituri fabuloase, si-au dat deja mana pentru a declansa o ampla si costisitoare campanie de „sensibilizare” a oficialitatilor romane, pentru ca acestea sa „inghita” o mica modificare din actuala legislatie. Este vorba despre ridicarea plafonului la care un evazionist aflat in cercetarea organelor de ancheta penala poate sa plateasca prejudiciul adus, scapand astfel de inchisoare.

Platesc oricat!

22.07.2015 - „ National” a dezvaluit ofensiva declansata de institutiile statului roman impotriva multinationalelor

Insa dupa ce au aplaudat la scena deschisa lupta impotriva coruptiei declansata de catre DNA, unii sustinatori occidentali ai acestei „curatenii” nu mai sunt la fel de incantati de indarjirea oamenilor Laurei Codruta Kovesi. Mai ales acum, cand si-au dat seama ca procurorii romani, alaturi de inspectorii fiscali si de ofiterii specializati pe informatii economice din cadrul SRI, incep sa stranga, incet, dar sigur, latul in jurul multinationalelor. Si din care, un numar semnificativ de companii sunt implicate in crearea unor adevarate „gauri negre” in bugetul Romaniei, prin eludarea de la plata taxelor legale. Insa cum Romania nu mai poate fi multa vreme doar tara marilor corupti, dar fara mari corupatori, iata ca au inceput sa se „coaca” si dosarele care ii privesc pe „expatii” care au impletit evaziunea cu coruperea in vederea obtinerii unor profituri cat mai mari. Si care, culmea, in marea lor majoritate nici macar nu au ramas in tara, fiind repatriate, prin diverse „suveici” de off-shore-uri, catre firmele mama din Occident. Numai ca, prinzand de veste despre ofensiva pregatita de catre DNA, SRI si ANAF, reprezentantii multinationalelor sunt gata sa plateasca oricat, numai sa elimine din start riscul de a ajunge la „Beciul Domnesc”.

Vor sa smenuiasca art.10

La cat castiga, multinationalele au de unde sa plateasca datoriile si amenzile aferente

Iar dupa cum reiese din informatiile intrate in posesia noastra, la urechile unor inalte oficialitati ale statului roman au inceput sa se susure tot mai des „rugamintea” sa se cada la un fel de invoiala, pana ce nu va fi prea tarziu si multinationalele vor incepe sa cada precum popicele sub anchetele derulate de catre organele abilitate. Iar varianta aleasa de catre lobbysti este cat se poate de simpla si se bazeaza pe teoria ca important este ca statul roman sa-si recupereze banii datorati de rau platnici. Iar in acest sens se doreste modificarea art.10 din cadrul Legii 241/2005, privind prevenirea si combaterea evaziunii fiscale, actualizata in anul 2013. Iar buclucasul art. 10 prevede, pe scurt, ca daca un invinuit sau un inculpat a savarsit o infractiune de evaziune fiscala de pana la 100.000 de euro si acesta „acopera integral prejudiciul” pana la primul termen de judecata, atunci „se poate aplica pedeapsa cu amenda”. Adica plateste si suma datorata, si amenda, dar scapa de inchisoare. Chiar daca se afla in faza cercetarii penale. Cum, momentan, plafonul maxim admis pentru aceasta posibila invoiala cu procurorul este de doar 100.000 de euro, reprezentantii multinationalelor ar vrea ca acesta sa fie scos pur si simplu din lege. Si, indiferent de ce evaziune ai savarsit, sa platesti de urgenta tot ce datorezi statului roman, basca amenzile aferente, numai sa nu mai fii trimis in judecata, in uma incheierii unei conventii de recunoastere a faptelor, semnata cu procurorul de caz. Iar in sprijinul acestei noi strategii se sustine ca si in alte state occidentale exista clauze legislative asemanatoare, care pun baza pe recuperarea reala a prejudiciului, nu neaparat pe trimiterea dupa gratii a inculpatului. Desigur, ramane de vazut daca statul roman va ceda in aceasta privinta sau va considera ca are forta necesara de a merge pe doua fronturi, incercand si recuperarea banilor la buget, dar si pedepsirea efectiva a celor vinovati. Dar, oricum, presiunile externe in acest sens vor creste cu fiecare zi in care anchetele procurorilor cu privire la marii evazionisti multinationali avanseaza.

author avatar
Catalin Tache
3.656 afisari

2 COMENTARII

  1. Ofensiva declansata de institutiile statului roman impotriva multinationalelor e destul de tarzaie, unii au plecat din tara dupa TUNURILE DATE altii sunt in proces de plecare. CEEA CE AU FACUT MULTINATIONALELE IN Ro dupa 1989 nu s-a mai intamplat in nici intr-o tara bananiera, conditiile favorabile s-au datorat MARII CORUPTII promovate de fostii activisti comunisti si securisti stalinisti inclusiv progeniturile lor.Tot datorita acestora s-a distrus(FURAT HAIDUCESTE) ECONOMIA si AVUTIA NATIONALA.

  2. ATENTIE ! Art.10 din legea nr.241/2005 a fost modificat incepand cu 1 februarie 2014 de Legea nr.255/2013, incepand cu aceasta data daca se achita prejudiciul , indiferent de valoarea acestuia, pedepsele se reduc la jumatate. Prevederile de care scrieti dvs , plafoanele de 50.000 euro sau 100.000 euro, sunt valabile numai pentru fapte care s-au petrecut inainte de 1 februarie 2014.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger