AcasăDezvaluiriAncheteLiberalii, carne de tun pentru un guvern tehnocrat!

Liberalii, carne de tun pentru un guvern tehnocrat!

Liderii noului Partid National Liberal ar trebui sa debordeze de optimism. Sunt pe valul increderii opiniei publice, seful statului si-a declarat oficial sprijinul pentru ei, iar diaspora si “generatia facebook” par sa mearga cu totul pe mana lor. In plus, actualul sef al Guvernului, Victor Ponta, pare incoltit din toate partile, in timp ce rivalii politici pesedisti continua sa fie “macelariti” de catre procurorii anticoruptie.

Liberalii s-au prins ca sunt folositi ca o simpla unealta pentru inlocuirea Guvernului Ponta

Si, totusi, fruntasii liberali, mai ales cei care sunt cat de cat conectati la retelele subterane ale sistemului, sunt mai “morcoviti” ca niciodata. Asa ca au renuntat deja la metoda mitingurilor cu reprezentare masiva din teritoriu, convinsi fiind ca astfel nu vor face decat sa plateasca un tribut prea mare, cel putin din punct de vedere financiar si organizatoric, pentru daramarea Guvernului Ponta. Ceea ce, e drept, cer in fiecare clipa si le-ar conveni de minune. Dar nu si daca ei vor face treaba murdara pentru altcineva…

Momeala manifestatiilor

Mugur Isarescu, viitorul premier al unui guvern de tehnocrati

Atunci cand presiunea era tot mai mare asupra actualului premier, care se confrunta atat cu o motiune de cenzura parlamentara, cat si cu cererea DNA de incepere a urmaririi penale impotriva sa, co- presedintii PNL s-au grabit sa marseze. Si sa anunte ca vor organiza niste mitinguri populare uriase care sa sprijine actiunea politica de daramare a actualei coalitii guvernamentale. Insa atat Alina Gorghiu, cat si Vasile Blaga s-au razgandit peste noapte, renuntand, fara prea multe explicatii, la respectivele manifestatii publice de amploare. Si chiar daca liberalii nu au excelat niciodata la mobilizarea maselor, este clar ca nu acesta este motivul pentru care au facut acest pas inapoi. Ci, dupa cum sustin sursele noastre, teama ca totul sa nu fie decat o momeala din care se grabeau sa muste cu inocenta. Pentru ca sansele ca aceste manifestatii sa degenereze erau cu atat mai mari, cu cat si PSD-ul a anuntat ca ar fi ripostat cu manifestatii similare. Asa ca era prilejul ideal pentru ca intreaga clasa politica sa se compromita cu totul. Si ca presedintele Iohannis sa ajunga de indata la concluzia ca solutia de compromis este un guvern de tehnocrati, cel putin pana in toamna anului viitor.

Doar recomandari politice

De altfel, acesta este si scenariul cel mai sumbru cu care se confrunta momentan liberalii, in frunte cu asa-numitii ministri din umbra care ar fi urmat sa formeze “Cabinetul Predoiu” – lucru pe care, de altfel, nici ei nu il mai cred. Iar liberalii nu pot sa nu remarce, cu ingrijorare, “trezirea din adormire” a lui Mugur Isarescu, “National” dezvaluind in exclusivitate drastica schimbare de macaz a guvernatorului BNR. Tocmai in aceasta perioada in care politicienii se afla in plin picaj in sondajele de opinie. Iar dupa cum reiese din informatiile intrate in posesia noastra, politicienii liberali vor trebui sa inghita si acest “broscoi”, dupa ce-au strambat din nas la alianta cu fostii pedelisti. Ce-i drept, ca premiu de consolare, vor primi asigurarea ca viitorii ministri tehnocrati va trebui sa aiba musai recomandarea politica a partidului. Atat si nimic mai mult…

[poll id=”1042″]

author avatar
Catalin Tache
1.888 afisari

1 COMENTARIU

  1. Valorificarea experientei si a potentialului uman inventiv precum si a stiintei sau iscusintei poporului roman in folosul sau, in scopul realizarii progresului national ori a obiectivelor de interes general se poate materializa in actul politic sau al administratiei publice, in reducerea riscurilor economici si ai instabilitatii sociale numai daca exista in evolutia fireasca a societatii romanesti ca piatra de capatai STRATEGII viabile necesare elaborarii de politici macro si micro economice.
    – STRATEGIA GLOBALA NATIONALA (include si pe cea de aparare)- reprezintă un ansamblu de, analize, previziuni (prognoze) la nivel „macro-sistem”, decizii şi acţiuni strategice cu privire la; alegerea metodelor si mijloacelor optime utilizate, stabilirea si folosirea judicioasa, oportuna si legitima a resurselor si energiilor interne si externe aflate la dispozitia tarii, in scopul realizarii, in sistem integrat, a obiectivelor nationale ce vizeaza progresul general, pe termen mediu si lung si obţinerea avantajului competitiv potrivit misiunii sale, avand in vedere evolutiile similare pe plan mondial.
    – STRATEGIILE SECTORIALE NATIONALE – (din dom. apararii, sanatatii, invatamantului, industriei, agriculturii, protectie sociale, apararii nationale, ordini publice, justitiei, administratiei publice, etc. ) – reprezintă un ansamblu de analize, previziuni (prognoze) la nivel „de subsisteme”, decizii şi acţiuni strategice privitoare la domeniile in cauza, referitoare la; dispunerea metodelor si mijloacelor eficiente utilizate, stabilirea folosirii judicioase, oportune si legitime a resurselor alocate, in vederea realizarii obiectivelor tinta la nivel national, specifice, pe termen scurt si mediu tinand cont de obligativitatea corelatiilor sectoriale si respectarii parametrilor cuprinsi in traiectoriile evolutive prevazute in Strategia Globala Nationala.
    Numai Strategiile viabile, eloborate cu ingeniozitate vor putea genera Politici Publice sanatoase in baza carora sa fie emise legi pertinente durabile. Altfel societatea romaneasca va fi condusa, asa cum se intampla de 25 de ani, pompieristic din esec in esec pana la stadiul de FALIMENT NATIONAL.
    Numai valorile umane superioare, adevarate, inzestrate cu talent, inteligenta, mestesug competitional, harnicie si moralitate, omenie, sentimente de compasiune, impreuna cu procesul complex de instruire superioara a membrilor societatii pot constituii resursele si caile pasnice sigure si garantate ce pot aduce Romaniei progres si modernitate, caracteristici mult dorite si necesare in cultura, economie, industrie, agricultura, turism, educatie, sistem de sanatate publica, administratie centrala si locala, justitie etc.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger