AcasăDezvaluiriAncheteJustitie „blitzkrieg” in numele tatalui si al fiului! Viorel si Andrei Hrebenciuc...

Justitie „blitzkrieg” in numele tatalui si al fiului! Viorel si Andrei Hrebenciuc deblocheaza marile dosare de coruptie

Hrebenciuc junior a spart gheata si a capitulat fara conditii in fata procurorilor Laurei Codruta Kovesi. Carora le-a recunoscut, in scris, tot ce au vrut acestia de la el. Drept urmare, este primul nume mare anchetat de DNA care a acceptat sa se „spovedeasca”, cerand in schimb sa fie judecat prin procedura simplificata.

Andrei Hrebenciuc, primul nume greu care semneaza acordul cu procurorii

Iar dupa cum sustin sursele noastre, gestul fara precedent al juniorului va fi urmat, in cel mai scurt timp, si de tatal acestuia, care deja se afla in negocieri avansate pentru a semna, la randul sau, un acord de recunoastere a vinovatiei. De altfel, se pare ca acesta asteapta doar data de 23 iunie, cand magistratii de la Inalta Curte de Casatie si Justitie vor decide daca ii vor acorda sau nu clementa prevazuta de prevederile noului Cod penal „pocaitului” Andrei Hrebenciuc. Iar daca seniorul va face si el imediat acest pas, cum de altfel a si promis, atunci justitia se va putea pronunta pe banda rulanta in marile cazuri de coruptie.

Pact cu diavolul

Viorel Hrebenicuc o ia pe urmele fiului

Pana acum, ce-i drept, multi dintre politicienii care au incaput in „ghearele” DNA au incercat sa scape punand pe tava procurorilor denunturi mai mult sau mai putin realiste. Ceea ce, intr-adevar, a reprezentat o sansa excelenta pentru oamenii Laurei Codruta Kovesi de a se lansa pe noi piste in anchetarea unor cazuri de coruptie. Insa cum volumul de munca al procurorilor era oricum unul imens, aceasta revarsare de denunturi, care trebuiau verificate si rasverificate, a dus la un pas de blocare productia „fabricii de dosare”. In plus, prin ricoseu, si activitatea instantelor de judecata a devenit tot mai greoaie, nemaifiind practic nicio sansa de a se decide cu celeritate marile cazuri de coruptie. Astfel ca, in aceasta conjunctura, oamenii legii asteptau cu sufletul la gura ca vreunul dintre „trofeele” DNA sa cedeze si sa accepte sa semneze „pactul cu diavolul”. Adica un acord de recunoastere totala a vinovatiei, ceea ar fi insemnat un semnal pentru toti ceilalti politcieni si demnitari, un precedent care ar fi putut conduce la deblocarea justitiei. Si, uite ca minunea s-a intamplat, primul care a recurs la aceasta posbilitate prevazuta de noul Cod de procedura penala fiind Andrei Hrebebenciuc.

Taie nodul cordian

Hrebenciuc senior poate targe dupa el multi alti politicieni, printre care Gheorghe Stefan (foto), Tudor Chiuariu sau Ioan Adam

Andrei Hrebenciuc a ajuns in custodia procurorilor anticoruptie in dosarul retrocedarilor ilegale de paduri, in care este cercetat alaturi de tatal sau, de senatorul Tudor Chiuariu, de fostul deputat Ioan Adam, de „mostenitorul” Gheorghe Paltin Sturdza, de seful ROMSILVA, Adam Craciunescu, de doi judecatori si alte 13 persoane. Insa, desi a  batut palma cu procurorii, Hrebenciuc fiul trebuie sa astepte data de 23 iunie, atunci cand judecatorii de la Curtea Suprema vor „gira” sau nu aceasta intelegere. Iar dupa cum reiese din informatiile intrate in posesia noastra, aceasta zi este asteptata cu sufletul la gura si de Hrebenciuc senior care, daca va vedea ca acordul a fost parafat definitiv printr-o decizie judecatoreasca, va semna si el imediat „pactul cu diavolul”.

Tudor Chiuariu

De altfel, la doar doua zile dupa ce Andrei a facut acest pas, tatal sau a  fost din nou adus la DNA, unde este cercetat si in alte dosare. Atat pentru finantarea ilegala a campaniei electorale a PSD din 2009, ceea ce deja ii produce frisoane lui Mircea Geoana, cat si in dosarul CNA, alaturi de Gheorghe Stefan. Care, al randul sau, este anchetat si in dosarul Microsoft. Si uite cum prin semnarea acordului si de catre tatal lui Andrei, prin declansarea unui efect de domino, procesele a nenumarati grei din politica sau miliardari de top ar putea fi finalizate in cel mult cateva luni, reprezentand o curatire intensiva a clasei politice.

Ioan Adam

Pentru ca un astfel de acord reprezinta o proba zdrobitoare pentru procurori in fata instantei de judecata. Asa ca pentru ceilalti inculpati nu mai exista decat doua variante: condamnarea lor de urgenta la ani grei de inchisoare sau posibilitatea de a semna la randul lor un alt acord.

 

author avatar
Catalin Tache
4.073 afisari

3 COMENTARII

  1. Hrebenciuc Viorel daca ii da DUMNEZEU gandul cel bun POATE INGROPA TOATA CLASA POLITICA din ultimii 25 de ani care a distrus Ro. Prin asta ar ajuta la schimbarea sistemului politic MAFIOT instalat in Ro.

  2. Prin impunerea lui Alexandru Petrescu in fruntea C.A. vicepresedinte PSD Diaspora, Ioan Rus a demonstrat ca isi continua campania de politizare si distrugere a companiei CFR Calatori. In octombrie 2014, Poşta Română, condusa de Alexandru Petrescu, a distribuit în timpul campaniei prezidenţiale, alături de talonul de pensie, peste patru milioane de flyere, comandate şi plătite de PSD, prin care pensionarii erau anunţaţi că prezidenţiabilul ACL, Klaus Iohannis, vrea să le taie pensia dacă va ieşi preşedinte. Scandalul fluturaşilor otrăviţi împărţiţi de pesedişti a izbucnit înaintea primului tur al alegerilor prezidenţiale. Numirea pesedistului Alexandru Petrescu in fruntea CA de la CFR Calatori vine dupa ce Ioan Rus l-a impus ca manager general pe udemeristul Iosif Szentes. Acesta s-a remarcat in anii trecuti prin faptul ca impreuna cu fostul director general al CFR Calatori, Valentin Dorobantu zis “SMART”, in prezent dirijorul trenurilor private de la Regiotrans Brasov si ulterior cu Vasile Secara,in prezent inculpat , au tesut mersul trenurilor in interesul companiilor private de transport feroviar de calatori, punand astfel umarul la ruinarea companiei de stat. Totodata, Ioan Rus o mentine in CA al CFR Calatori pe directoarea Dana Galbeni Rachila, cea care este acuzata de Curtea de Conturi a Romaniei de insusirea ilegala de catre mai multe persoane din ograda Ministerului Transporturilor de indemnizatii conform OUG 109/2011 din CA si AGA in valoare de circa 1.200.000 de euro. Mai mult, Dana Galbeni Rachila a detinut o firma impreuna cu cea care dirijeaza si regizeaza de ani buni toate achizitiile “in totalitate legale” de la CFR Calatori – Carmen Maria Popescu. Dar, in acealasi timp, ministrul transporturilor, Ioan Rus, il mai mentine in CA de la CFR Calatori si pe controversatul Iulius Dan Plaveti, implicat in mai multe inginerii imobiliare”
    DNA , sa controleze toate dosarele de achizitii “in totalitate legale” din perioada 2013-2014 de la CFR Calatori?
    Ar fi interesant si nu numai…
    “Aflati in plina ofensiva anticoruptie, subalternii Laurei Codruta Kovesi sunt pe cale de a deschide un nou front de lupta, care va cutremura, cu siguranta, societatea romaneasca” Sa fie vorba si de CFR Calatori, oare s-a auzit de Secara Vasile(inculpat in acest moment), Dorobantu Valentin(dirijorul trenurilor pe la REGIOTRANS privat, in acest moment), Carmen Maria Popescu, Miu Ileana,Liliana Constantinescu,Claudiu Dumitrescu(inculpat), Alexandrina Gatej,Dana Galben Rachila,Gavris Teodor(inculpat), Nita Robert, Timis Bogdan, Protopopu Gabriel Telu(inculpat),Berindean Nicolae(inculpat),Szentes Iosif, etc?
    Dar pe unde “zace” raportul Ministrului Transporturilor, Ramona Manescu inaintat la organele competente ,referitor la activitatea “ireprosabila” a unora de mai sus in decursul anului 2013 din care rezultau clar probe pentru comiterea unor posibile fapte de coruptie?

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger