AcasăDezvaluiriGrefierii, jupanii Justitiei

Grefierii, jupanii Justitiei

Personajul cheie in rutina de zi cu zi a repartizarii dosarelor la un complet sau altul de judecata este nimeni altul decat grefierul, care nu introduce datele in sistem ca la carte, ci foloseste bresele spre a dirija cauzele spre judecatorii doriti. „National” dezvaluie punct cu punct manevrele de repartizare cu dedicatie a unor dosare, realizate cu complicitatea grefierilor.

Grefierii sunt folositi de catre judecatori si inculpati pentru a directiona dosarele la completele de judecata „unse”
Magistratul Adrian Neacsu spune ca „dirijarea” dosarelor poate fi stopata
Judecatoarele Viorica Dinu (foto) si Antonela Costache sunt judecate, alaturi de mai multi grefieri, pentru manevrarea sistemului ECRIS
Antonela Costache

Astfel, este posibil ca o anumita cauza sa fie dirijata catre un anumit judecator, fara posibilitatea justitiabilului de a verifica respectarea, concordanta cu anumite reguli, de asemenea verificabile. Situatia este posibila prin intermedierea grefierului/judecatorului desemnat sa se ocupe de repartizarea computerizata a dosarelor. Asadar, se poate anticipa completul de judecata caruia ii va reveni o anumita cauza: fie operatiunea nu se efectueaza in ordinea intrarii dosarelor, fie se introduc variabile de timp pentru o perioada in care este doar o singura posibilitate de  atribuire (un singur complet). Prezentam mai jos modalitatile de fentare a sistemului informatizat ECRIS si nu numai.

Dirijat prin tastatura. Dosarul ajunge prin sistemul informatizat ECRIS catre anumiti judecatori prin modificarea unor parametri sau prin pastrarea in sertar a dosarelor.

Procedura de stramutare a dosarelor. In acest caz, potrivit specialistilor, dosarele sunt stramutate arbitrar de catre judecatorii Inaltei Curti de Casatie si Justitie, care profita de faptul ca legislatia nu prevede reguli clare. De exemplu, o actiune de chemare in judecata introdusa la registratura azi primeste un termen de judecata peste un numar de zile; daca e introdusa peste trei zile si variabilele sunt identice, termenul de judecata „fixat” de computer va fi cu trei zile mai tarziu. Cunoscandu-se componenta completului dinainte, se poate alege ziua in care sa fie introdusa actiunea. De asemenea, sistemul de repartizare permite introducerea de mai multe ori a unui dosar in sistem (prin atribuirea unui alt numar), pana cand este repartizat la un anume complet. Exista  si posibilitatea blocarii mai multor complete (asa cum e posibila blocarea unuia), astfel incat cel care ramane in sistem pentru repartizare sa fie doar unul sau anumite complete. Pot fi eliminate unele complete pe motiv ca ar fi incident parametrul „gradul de incarcare” al completului, fara ca justitiabilul sa poata verifica in concret daca acest parametru trebuia in mod real aplicat. La fel, poate fi aleasa o perioada de repartizare in raport de „caracterul urgent al cauzei” in care sa fie un singur complet care are sedinta, etc.

Schimbarea judecatorilor. O alta modalitate identificata de catre experti este si schimbarea judecatorilor din completele de judecata pana cand dosarul si judecatorul dorit se intersecteaza.

Cum se poate opri „dirijarea” dosarelor

Existenta acestor brese din sistem a fost supusa atentiei chiar si de catre unii magistrati. In 2009, judecatorul Adrian Neacsu, actual membru suspendat al CSM, pe atunci presedinte al Tribunalului Vrancea, arata cum sistemul poate fi pacalit cu ajutorul grefierilor. Potrivit acestuia, „sistemul” porneste de la grefierul/judecatorul de serviciu care primeste cererile de trimitere in judecata adunate peste zi si pe care le trimite operatorului. In mod normal, el ar trebui sa atribuie imediat un numar de inregistrare fiecarui dosar, care sa reflecte ordinea in care au ajuns, procedura ce trebuie facuta inaintea introducerii dosarelor in sistemul ECRIS.  Pentru a „fenta” repartizarea aleatorie, aceste numere de inregistrare nu se  pun pe dosare din start, iar operatorul introduce numerele neasociate cu un dosar in sistemul ECRIS, sustine judecatorul Neacsu. Dupa ce sistemul repartizeaza un complet de judecata pentru fiecare numar de inregistrare, operatorul atribuie dosarele acelor numere de inregistrare care au primit un complet „favorabil” sau „nefavorabil”, in functie de interes. Pentru aceasta metoda, este nevoie de complicitatea unui grefier sau a persoanei care opereaza efectiv sistemul informatic. Odata asigurata aceasta complicitate, lucrurile pot demara.

Potrivit judecatorului Adrian Neacsu, daca se doreste, o asemenea practica poate fi contracarata simplu. „Asa ceva se intampla acolo unde judecatorul de serviciu, care primeste cererile de chemare in judecata, da pur si simplu  mai departe teancul de hartii catre operator. Or, el ar putea sa noteze pe fiecare dosar ora la care a ajuns la el si se creeaza astfel o ierarhie prin care cererile sunt inregistrate de la bun inceput, iar operatorul sistemului nu poate face el ce vrea cu repartizarea catre complete”, declara, in 2009, judecatorul Adrian Neacsu.

Cazul judecatoarelor Viorica Dinu si Antonela Costache

Un caz rasunator de „dirijare” a unor dosare si apoi de pronuntare a unor solutii favorabile este cel al judecatoarelor Viorica Dinu si Antonela Anemary Costache de la Tribunalul Bucuresti.  Cele doua au fost trimise in judecata de catre procurorii anticoruptie pentru trafic de influenta si luare de mita. Ca presedinte al Sectiei a II-a penale a Tribunalului Bucuresti, Antonela Costache a manipulat, prin intermediul unor grefieri, sistemul informatic ECRIS pentru a repartiza dosare la anumite complete de judecata dorite de ea sau la cel din care facea parte judecatoarea Viorica Dinu.

author avatar
eNational
2.912 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger