Desi spiritele s-au inflamat din nou, fara a avea insa amploarea celor de la inceputul anului, mult prea putini dintre romani, inclusiv dintre politicieni banuie macar miza uriasa, una fara precedent, a pachetului legislativ incheiat, intr-un sfarsit, de catre Tudorel Toader. Desigur, la varful sistemului, initiatii au apreciat imediat ca, in ciuda ezitarilor de pana acum, ministrul Justitiei a pus, in cele din urma, punctul pe i.
Astfel ca, dincolo de gratieri, lungimea mandatelor procurorilor sefi si cine-i numeste pe acestia, intreaga reforma a lui Toader se bazeaza pe un singur aspect. Trecerea Inspectiei Judiciare in subordinea Ministerului Justitiei. Pentru ca, asa dupa cum dezvaluiam inca de anul trecut, nodul gordian al intregului razboi fratricid care se duce pe frontul Justitiei se poate taia doar de catre Inspectia Judiciara. Singura care, dincolo de discursurile infierbantate si de demagogia politicienilor, poate, exemplu deloc intamplator, sa decida un control la “camera de probe” a Directiei Nationale Anticoruptie. Dar si a altor structuri de Parchet… Si de abia atunci numele grele condamnate in ultimii ani ai “cruciadei” anticoruptie se pot resemna ca nu mai au nicio sansa de a scapa de puscarie sau, din contra, pot trage in sfarsit sperante, dincolo de promisiunile desarte ale politcienilor, ca au o sansa ca sa le fie rejudecat procesul, depinde doar de ce se gaseste in camera de probe…
Este sau nu este…?
Cu ceva vreme in urma dezvaluiam ca prima tabara care intra in “camera probelor” va obtine un ascendent moral care-i poate asigura ulterior controlul asupra butoanelor subterane care, departe de ochii opiniei publice, continua sa fie apasate pentru transarea razboiului pe viata si pe moarte dat in Justitie. Iata insa ca exista tot mai mari semne de intrebare ca aceste camere cu probe chiar exista cu adevarat. Iar pentru a intelege mai bine miza uriasa din jurul acestui subiect, este suficient sa exemplificam ca, intr-un proces in care au avut loc luni intregi si poate chiar ani de interceptari si filaj, judecatorilor li se prezinta intotdeauna un scurt, chiar foarte scurt rezumat al “picatului pe tehnica”. Astfel ca, daca au fost transpuse carucioare intregi pline cu CD-uri doldora de inregistrari, este foarte posibil ca judecatorilor din instante sa li se fi prezentat cel mult o singura fraza. Iar restul materialului informativ a fost depus in “camera de probe”. Ce se va intampla insa daca Inspectia Judiciara va declansa un control in aceste camere de probe si va descoperi ca, de fapt, lucrurile nu stau chiar asa cum au fost prezentate in instanta? Sau, si mai interesant, aceste camere de probe obligatorii pur si simplu nu exista? Pentru ca altfel de ce, precum in recentele cazuri care au zguduit DNA-ul din temelii, pana si banii de flagrant nu erau tinuti in camerele de probe ci, in sertarele politistilor judiciari din birourile procurorilor anticoruptie care instrumentau respectivele spete? Ceea ce nu este deloc, dar absolut deloc in litera si spiritul legii! Si ar arunca pur si simplu in aer nenumarate dintre procesele de renume judecate pana acum…
Vanatoarea de betivani
Mai mult decat atat, de ceva vreme sunt vehiculate informatii cu privire la faptul ca, pe vremea cand “campul tactic” si “binomul” functionau la parametri maximi, ar fi fost declansata o adevarata vanatoare de betivani, “tintele in miscare” ale ofiterilor sub acoperire fiind cei care, desi se invarteau in lumea buna a politicii si mediului de afaceri, erau recunoscuti drept niste betivani care nu-si puteau tine gura la sindrofii. Si care, daca li se cerea ajutorul pentru diverse servicii, cum ar fi un banal loc de parcare sau intrarea la un doctor mai ocupat, nu se puteau abtine sa nu se dea mari cu relatiile pe care le aveau. Si astfel s-au nascut nenumarate dosare, desi a doua zi, pe trezie, nici nu se mai putea pune problema de vreo transpunere in practica a celor promise. Insa ce mai conta, din moment ce domnii parlamentari ai defunctei USL au votat, cu propriile lor manute, ca-s de acord ca in noul Cod penal sa fie incriminata cu ani grei de puscarie o infractiune precum cea de “complicitate tacita la tentativa de trafic de influenta”. Adica un “carlig” prin care poate fi agatat oricine, oricand, pentru orice motiv…
Opisurile jandarmilor
Culmea este insa ca, undeva in camerele cu probe, daca acestea chiar exista, ar trebui sa existe adnotarile procurorilor prin care acestia sa sublinieze faptul ca discutia inregistrata a avut loc in stare de ebrietate sau ca, ulterior, nu s-a mai facut nicio referire la problemele vizate “la betie”. Insa cate din aceste adnotari au mai fost inaintate si judecatorilor? Prea putine, probabil… Numai ca ele ar trebui sa existe undeva prin camera de probe… Si pentru ca tabloul sa fie unul complet, poate nu este de neglijat faptul ca, atunci cand structurile anticoruptie functionau cu motoarele turate la maxim, din lipsa de oameni calificati, jandarmi detasati de la directiile de paza ajunsesera sa tina si opisurile dosarelor trimise in instanta. De unde, nu din rea-vointa, ci din pura nepricepere, au fost create nenumarate pocinoage care au distrus destine sau au schimbat radical soarta unor dosare. De asemenea insa, scoaterea la iveala a tot ceea ce exista in camerele de probe ar putea inchide definitiv gura unora dintre cei care se prezinta victime ale procurorilor. Asa ca bataia pe cine va intra primul in camera cu probe a DNA este mai incrancenata ca oricand…
