AcasăEditorialDan Claudiu TanasescuVrei, nu vrei, bea agheazma Matei!

Vrei, nu vrei, bea agheazma Matei!

De cand am aflat ca dacul din Napoca, Paszkany si nu mai stiu cum, si-a durat un post de televiziune, am avut un fel de neinteleasa nemultumire, gandind, fara un motiv anume, ca sub chelia lui spana i se pot naste tot soiul de idei necrestinesti, din care noi, pacatosii de inraiti privitori ai plasmelor, am putea avea de tras niscai ponoase.

Ei, dar ma incurajam eu, la urma urmei n-am sa ma uit pe canalele ocupate de postul cu pricina, si gata! Sunt destule televizii care ma fac sa nu pun capul pe perna pana la miezul noptii, asa ca sa fie el, domnul Arpad (iata ca mi-am amintit cum se mai cheama respectivul), sanatos, ca nu-mi pasa nici cat negrul sub unghie de ce emit in eter camerele sale de luat vederi! Cum  m-a pus naiba sa sustin o cronica de sport, ca sa fiu bine informat, in afara meciurilor pe care le vad din tribuna, de cum ajung acasa manuiesc telecomanda ce-mi scoate la vedere jocurile de fotbal pe care, din pricini lesne de inteles, nu le pot urmari „pe viu” (cu ascunsa mahnire ca nu sunt de fata sa ma minunez de cum, uneori, zburatacesc petarde, brichete si alte corpuri plutitoare insotite de expresii folclorice care mai de care). Dar, ca sa pot viziona astfel de jocuri, am fost nevoit sa ma abonez la doua posturi de televiziune, fiindca dansele si-au tot pasat transmisiile in functie de platile cerute de fostul lepefist Mitica din Balcesti, motiv care mi-a cam subtiat portofelul, insa, se intelege, n-am avut de ales! Tocmai ma obisnuisem cu posturile de sport, le invatasem pe de rost pozitiile din grila, asa ca, plin de avant, am asteptat inceperea noului campionat de fotbal. Dar ce sa vezi, ca atunci cand am butonat pe canalele respective, am ramas ca la stomatolog, intrucat niciunul din cele doua posturi nu mai transmitea mult-asteptatele meciuri! Ma, zic, mi s-a stricat televizorul! Asa ca pun mana pe telefon si-l sun pe un prieten cu gand sa-l intreb daca pot urmari disputele echipelor pe ecranul lui. „Nu se poate”, imi raspunde el. „Nu ti s-a defectat tie nimic, li s-a defectat ceva la cap celor de la LPF, care s-au dat cu televiziunea Look”! „Ce-i aia?”, ma infoiez eu. „Ei, una de-a lui Paszkany, care a preluat toate transmisiile, iar celelalte posturi au ramas cu buza umflata; ca si noi, de altfel”! „Bine, bine, si noi ce facem?” „Ne abonam si la cablul care transmite Look-ul”! „Pai, eu mai sunt chirias la doua”, ii spun enervat. „Si eu, la fel”, rade el. „Asta e! Incearca sa aplici zicala omului obligat sa inghita ce nu doreste, care suna cam asa: Vrei, nu vrei, bea agheazma Matei”! M-am ostoit. Asa voi face, ma voi repezi sa prind rand la televiziunea lui Paszkany, ca sa fiu printre cei care vor plati obolul fraierului la un post de care doar cativa romani au auzit, dar n-am de ales, asa-mi trebuie daca doresc sa-i vad „la lucru” pe bravii nostri fotbalisti cum dau pe langa buclucasa si pe ingamfatii arbitri impartind cartonase colorate! Cat despre al treilea cablu la care trebuie sa ma abonez, halal lui! Dar si o cimilitura soptita-n barba adresata lui Gino Iorgulescu, seful LPF-ului, despre care am aflat ca, din pricina altor ocupatii, nu se uita la meciuri!

author avatar
Dan Claudiu Tanasescu
193 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger