Un mut si-un surd…

A dat Domnul si prima liga si-a aprins lumanarile returului pe terenurile de fotbal, motiv care ne-a facut sa dam uitarii muntii de zapada ce ne-au troienit drumurile si ne-au acoperit casele.

Cum era de crezut, primele intalniri ale etapei au adus surprize, unele dintre ele bagand in sedinte cativa antrenori care, cu putin timp inainte, declarau pe la televizii si prin unicul nostru ziar de sport ca echipele lor sunt in stare sa infranga orice adversar! Prima dintre ele ar fi cea produsa de trupa in parg a lui Gica Hagi, care le-a strambat blazonul dinamovistilor chiar in padocul din Groapa Teiului, invingandu-i cu 2-1. Fara nicio rezerva, spunem ca echipa crescuta de machedon a jucat mai bine decat „cainii rosii”, care, intrand increzuti pe gazon, si-au inchipuit ca cele trei puncte puse in joc le apartin de drept. Iata ca n-a fost asa, fiindca tinerii veniti de la malul marii au dominat partida, pasand si lansand atacuri bine gandite, spre diferenta de urmasii lui Cornel Dinu si ai lui Danciulescu, care s-au prezentat precum niste catelusi anemici si dezorientati de parca aveau orbul gainii. Ne intrebam la ce joc s-a uitat antrenorul lor, Flavius Stoican, de a declarat la finalul partidei ca echipa sa „trebuia sa castige meciul”! O alta surpriza a fost servita de obositii de sub Feleac antrenorului lor, maghiaro-germano-romanul Vasile Miriuta, cel care a crezut ca e destul sa ajunga cu deltaplanul din Pietricica lui Pinalti in Gruia Clujului pentru a fi invingator. Dand piept cu vasluienii, falsii ceferisti n-au reusit decat un meci nul, in ciuda declaratiilor sforaitoare ale tehnicianului cu pricina. Dar „marea surpriza” ne-a oferit-o echipa de sub Tampa, FC Brasov, care realizand egalitatea (1-1) l-a lasat mut pe antrenorul Contra. Aducandu-i pe Zicu si Adrian Mutu in echipa sa, dansul a crezut ca va rupe inima targului din Pacurari! Din pacate, amandoi acesti proslaviti fotbalisti nu au facut nici macar cat o ceapa degerata, ei fiind de prisos in echipa! Cum era de asteptat, simpaticul tehnician, la postul de televiziune care a transmis meciul, a dat iama in arbitri, fara sa vada, inainte de toate, ca echipa lui n-a jucat mai nimic, dovedindu-se  neputinciasa in fata impetuosilor ardeleni. Pe postul de atacant central la brasoveni a jucat Surdu, dar el, ca si Mutu, n-a reusit sa arate mai nimic. Asadar, putem spune ca la meciul de duminica seara s-au intalnit, fara urmari in plasele portarilor generate de cei doi inaintasi, un mut si-un surd!

P.S. Tot duminica, la Nisa, a avut loc tragerea la sorti pentru calificarile la Campionatul European ce se va disputa in 2016 in Franta. Fata de altii, noua ne-a pus Dumnezeu mana in cap! Ne vom intalni cu Grecia, Ungaria, Finlanda, Irlanda de Nord si Insulele Feroe. Fa, Doamne, ca baietii nostri sa ajunga pe unde canta… cocosul galic!

author avatar
Dan Claudiu Tanasescu
161 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger