Nula na nula!

Hat, departe-n timp, la vremea cand noi, romanasii, ne uitam cu ochii cat cepele la emisiunile facute de televiziunea vecinilor de peste Dunare, care transmiteau o multime de meciuri, spre diferenta de tevereul nostru care tragea pleoapa la zece seara, imi amintesc o serie de expresii ale bulgaroilor, auzite la spicherii lor. Una dintre ele, folosita de gavaritorul sud-dunarean atunci cand partida se incheia cu scorul de 0-0, era: „nula na nula”. Cam aceleasi vorbe avem si noi despre meciul nationalei Romaniei cu trupa danezilor, dar nu doar pentru ca jocul s-a incheiat cu scorul de 0-0, ci, mai ales, pentru prestatia aproape nula a echipei conduse de nemtalaul adus cu trambite, si catarat pe valul promisiunilor laudaroase, de benoclistul Burleanu, Christoph Daum! Rar mi-a fost dat sa vad atata neputinta, atatea mingi trimise aiurea, atatea pase la adversar, atata lipsa de concentrare si brambureala, de credeam ca ma aflu la un meci dintre Avantul Falastoaca si echipa din comuna Vai de Ei! Spun asta fiindca, in afara celor cateva minute de la sfarsitul partidei, cand ne-au bagat cu tenderele in propria noastra poarta, nici urmasii lui Hamlet n-au jucat mare lucru! Cat despre ai nostri, tristete mare! Sigur, veti spune, dar n-a jucat antrenorul, ci fotbalistii alesi de el! Da, asa-i, dar oare domnul cu mustata in trapez a alcatuit o echipa ofensiva sau, mai degraba, una prudenta? Iar schimbarile, nu cumva trebuiau efectuate mai devreme?! Oricum, nici abnegatia jucatorilor nu da pe-afara, caci este evident ca alde Stanciu joaca bine pe meleaguri straine, iar cand vine timpul sa o faca la fel si la echipa nationala, uita de scopul prezentei lor! Meciul nu are nicio istorie. Doar ca i-a dezamagit pe cei douazeci si sapte de mii de spectatori care au indurat frigul in tribunele din Cluj, iar noua, astora de ne-a crescut tensiunea in fotoliile din fata televizoarelor, ni s-a facut lehamite de neputinta „tricolorilor”! Dragul meu vecin Somarlie, participant nelipsit la meciurile transmise de televizorul pe care-l posed, la sfarsitul partidei mi-a spus zambind amar: „Varule, ne-am lins pe bot de calificarea la Mondialul din tara lui Ivan Turbinca! Mai bine sa stam acasa, pe glia stramoseasca! Ai nostri au mozolit mingea ca niste papuasi. Cat despre danezi, au jucat de parca aveau apa-n ghete!”. Bag de seama ca vecinul meu cam are dreptate. Ce sa cautam noi intr-un turneu final, atata vreme cat nu suntem in stare sa dam un amarat de gol si sa depasim meciurile egale, din care nu ne putem alege decat cu… praful de pe toba! Iata cum sperantele noastre se surpa de la joc la joc, iar alte reprezentative, pe care le consideram mai modeste, sar capra peste noi! As mai spune ca arbitrul… brexitean a condus partida englezeste si, de ce sa nu recunoastem?, ne-a dat in plus acel cinci la suta care se acorda, uneori, gazdelor, dar de-a surda. Picioarele reprezentantilor nostri pareau infasurate in paie! Ce-i drept, am avut doua ratari… si niciun corner! Dar asta pentru un meci intreg! Asadar, la Cluj, in partida ce ne putea apropia de calificare, s-a inregistrat un rezultat, vorba bulgarilor, nula na nula! Brava, combatanti, faceti tot asa, ca sa le aplicam si noi rusilor o sanctiune, boicotandu-le campionatul prin neprezentare!

author avatar
Dan Claudiu Tanasescu
367 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger