Ningand cu goluri

Vineri seara, in localitatea cu cei mai multi gemeni din tara, Chiajna, pe terenul de plastic al Concordiei, baietii lui Dorinel Munteanu si cei ai lui Flavius Stoican au fost nevoiti sa joace un fel de fotbal pe alunecatelea, din pricina ninsorii picate cu darnicie din ceruri, de credeai ca te afli intre filele povestilor lui Creanga.

Jocul a fost unul nebun, „combatantii” alergand si tamponandu-se fara fereala, ca si cum ar fi fost meciul vietii lor. Zobindu-se printre fuioarele de nea, ei au reusit sa impinga in plasele celor doi portari noua mingi, scorul de 6-3 fiind mai rar intalnit in inzepezita noastra liga. Iesenii au fost cei care s-au descurcat mai bine pe alunecus, ei fiind la carma… saniei cu care au carat in poarta gazdelor nu mai putin de sase mingi. Dar si alde Marc s-au straduit, reusind, la randu-le, sa arunce trei lopeti cu baloane inghetate intre barele moldovenilor. La aceasta partida… siberiana, arbitrajul a fost oficiat de un fluierici cu barba de sihastru, Alexandru Tudor, el implinind al 381-lea meci arbitrat, dar si ultimul din viata lui de conducator al jocurilor de fotbal. Se poate spune ca stradania fotbalistilor este de laudat, precum si arbitrajul bun prestat de Tudor, daca tinem cont de starea vremii si a terenului. La sfarsitul chinului, Stoican batea din pinteni de bucurie, iar Dorinel, uimit de ce chelfaneala a luat, se scarpina pe chelie a paguba! *A doua zi, la vremea pranzului, slujbasii edilului din Voluntari au primit vizita giurgiuvenilor. Si aici s-a jucat pe alunecatelea, partida terminandu-se cu scorul de 1-1, dupa ce ilfovenii reusisera dezmortirea tabelei. Facand exces de zel, fluiericiul de serviciu, pe numele sau, Coza, l-a eliminat, in minutul 93, pe Denis Alibec, pentru un simplu fault de joc. Realitatea este ca Denis ridicase talpa, dar si-a tras piciorul la timp, fara sa-si loveasca adversarul, care, conform obiceiului incetatenit la fotbalistii carpatini, s-a tavalit si a tipat ca din gura de sarpe, influentandu-l pe mai putin priceputul arbitru! Si sa mai zici ca „indivizii in negru” nu sunt sensibili! *La lasarea intunericului, pe stadionul din Medias, sibienii lui Miriuta s-au distrat cu elevii lui Teja, chit ca acestia jucau, cum se spune, acasa! Alde Fortes s-au miscat de parca bausera, pentru a se incalzi, ceai de mac. Ei au tot plimbat „cotofana”, dand-o unul altuia, dar n-au reusit decat de vreo trei ori sa ajunga cu ea in careul celor de pe Cibin, fara insa vreun rezultat. In schimb, sibienii au jucat, mai ales in prima repriza, foarte bine, cand, de altfel, au inscris doua goluri, ca apoi, in mitanul secund, sa se apere cu calm, pastrandu-si astfel zestrea, care le-a adus trei puncte mari cat roata carului. *A treia partida de sambata, dintre Dinamo si Universitatea Craiova, urma sa inceapa la ora 20, insa, din pricina nametilor de zapada ce tronau pe gazon, prin decizia arbitrului Marius Avram, jocul s-a amanat cu o ora, timp in care organizatorii trebuiau sa elibereze terenul de damburile de nea. Altfel, gazdele, conform regulamentului, pierdeau partida la masa verde! Numai ca, prin eforturile laudabile, dar intarziate, ale organizatorilor, spatiul de joc a fost degajat. Asadar, meciul s-a pornit mai tarziu, cu vreo cateva sute de spectatori infrigurati si cu munti de zapada pe marginea terenului. Bucurestenii au fost cei care au apasat cu mai multa ravna pe accelerator, ei au dominat in intregime jocul, si ca rod al daruirii, dar si al unei tactici bine puse la punct de Mircea Rednic, au inscris oltenilor trei goluri prin Mattia Montini. Aceasta isprava a italianului i-a dat „Puriului” oxigenul necesar pentru a putea respira aerul victoriei, pe care in ultima vreme l-a inhalat destul de… rarefiat! Echipa lui a jucat foarte bine, izbutind sa invinga la scor una dintre pretendentele la titlu, aflata mai in fata cu 16 puncte decat Dinamo. Dupa cum s-au comportat „cainii rosii” la acest joc, suporterilor incep sa le mijeasca speranta revenirii „haitei” lor in loja de elita a fotbalului romanesc, acolo unde a ocupat zeci de ani locuri fruntase! *Trupa hibrid daco-maghiara din Sfantu Gheorghe a inceput sa se distreze prin liga mioritica. Nu mai departe decat duminica la pranz, ancorand pe Dunare, la Calarasi, Sepsi i-a scufundat netunsului Dan Alexa trei barcute (3-0)! *Mai pe seara, la Botosani, pe un teren excelent, echipa scolita de Liviu Ciobotariu a primit vizita trupei conduse de Nicolae Dica. Meci darz, cu mult consum de energie, cu destule cartonase palide, incheiat cu victoria oaspetilor, care au reusit sa inscrie in poarta moldovenilor de trei ori, primind, la randu-le, un gol.

author avatar
Dan Claudiu Tanasescu
158 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger