La un pas de fericire!

Sambata seara, la Ovidiu, trupa flotantului Multescu a izbutit sa-i puna frana machedonului Hagi, realizand, ca urmare a unei tactici bine puse la punct, un scor egal, 1-1, dupa ce, inca de la inceputul jocului, echipa lui a condus prin golul inscris de ciocolatiul Abang, un fotbalist de clasa. Viitorul a dominat partida, avand o posesie superioara, dar dunarenii au purces la cateva contraatacuri periculoase, care puteau sa le aduca toate cele trei puncte. Astra se dovedeste o data in plus o echipa de luat in seama, iar o balba a constantenilor in urmatoarele meciuri o poate propulsa pe locul al treilea, lasandu-l de caruta pe investitorul aroman, despre care se vorbeste ca ar fi dispus sa instraineze cam jumatate din acareturi, cu jucatori cu tot, unor proprietari ai unui cunoscut magazin! * A doua zi, sub Dealul Feleacului, oltenii lui Mangia, botezati de mine „Spiridusii”, ca un obol dat pentru frumusetea  si spectaculozitatea ultimelor jocuri reusite de ei, ii intalnira pe ceferistii fara tren ai lui Dan „Bursucul”. Meci important intre cele doua formatii cu stiluri de joc diferite: oltenii rapizi si inventivi, ardelenii interesati indeosebi de aparare, intrerupta de cate un contraatac menit a fi aducator de gol al victoriei. Numai ca de data asta Dan Petrescu a schimbat tactica: echipa lui a realizat un presing avansat, si de cate ori a avut mingea a atacat periculos poarta tanarului Popescu. Agatati aproape de fiecare oltean, ceferistii au izbutit sa opreasca din fasa actiunile fotbalistilor craioveni, scotandu-le acestora maneta din viteza a patra, cu care se obisnuisera sa joace. Ocaziile gazdelor au fost destule, dar ratarile si norocul oaspetilor i-au impiedicat pe ardeleni sa marcheze. Abia in minutul 75, cu un sut de la distanta, Camora a reusit sa-l invinga pe proaspatul portar doljean. Speriati de infrangere, oltenii, care cam pusesera batista pe tambal, multumindu-se probabil cu un scor egal, s-au scuturat de leneveala si au pornit-o in asalturi repetate spre poarta lui Arlauskis. Sperantale pareau insa cam subrede, dar un fault in careu, facut asupra lui Gustavo, a incins dorinta de meci egal. Din pacate, cotonogitul Gustavo a ratat lovitura indicata corect de arbitrul Avram, tabela de marcaj inghetand la scorul de 1-0 pentru CFR Cluj. Mi-a parut rau de ratarea „oltenasului” adus din Brazilia, mai ales pentru faptul ca lovitura de pedeapsa trebuia repetata, intrucat clujeanul Culio se afla in careu, lucru total nepermis de regulament. Pigmeul Marius Avram s-a facut ca nu vede infractiunea, lasandu-i astfel pe craioveni sa-si planga in pumni. Dar, din pacate, „spiridusii” nu au reusit sa-si impuna jocul iute si precis, asa cum au facut-o in meciurile anterioare. Ei au pierdut insa un punct din pricina acestui arbitru circar! Si, totodata, cu acest rezultat, sarbatoarea din… Pipera s-a amanat, caci, cu un esec al clujenilor, FCSB si-ar cam fi incheiat socotelile in acest campionat. Asa, ros-albastrii au ramas inca… la un pas de fericire! * Nebunie mare in orasul Calarasi, a carui echipa, condusa de antrenorul Dan Alexa, a reusit sa promoveze in prima liga nationala. Lupta pentru locul fruntas, dusa cu osardie impotriva formatiei din Sibiu cu nume sasesc, Hermannstadt, s-a incheiat in favoarea Dunarii Calarasi, multumita daruirii si eforturilor tanarului antrenor si ale conducerii echipei.

P.S. Sambata seara, la un post de televiziune falimentar, cu datorii de peste zece milioane de euro, am privit cum o „echipa” de vorbitori tineri, sustinuta de o cucoana plinuta si boita, se dadea de ceasul mortii sa critice constructia unui stadion modern in Teleorman, pe motiv de… Dragnea! Ma intreb cat poti sa fii de obtuz si de impregnat de resentimente impotriva unui om, sau chiar a unui partid, ca ura sa se transfere asupra unui judet?! Si, mai cu seama, impotriva fotbalului!

author avatar
Dan Claudiu Tanasescu
166 afisari
Zenville

Ultimele știri

Caz înspăimântător în București! Femeie reținută după ce şi-a înjunghiat de două ori soţul, la un interval de mai multe ore

Caz șocant în București! O femeie a fost reţinută, sub acuzaţia de violenţă în familie în modalitatea tentativei de omor, după ce şi-a înjunghiat...

Momente de groază, la înălțime. Pasagerii unui telescaun, surprinși de rafale foarte puternice de vânt – VIDEO

Mai multe persoane au trecut printr-o experiență pe care, cel mai probabil, nu o vor uita niciodată. Sau, cel puțin, nu prea curând.Au fost...
proger