Jucand joia trecuta in cadrul grupelor din Europa League, cele doua echipe ale noastre, foste campioane, au reusit sa dea lovitura zilei, castigand partidele intr-o maniera cumva uimitoare.
Spun asta fiindca atat Steaua, cat si Astra au avut o prestatie jalnica in primul mitan, iar intr-al doilea, iuti de parca bausera terebentina, au jucat intr-adevar fotbal, nu doar spectaculos, ci si eficient, caci pe final au reusit victoria si adjudecarea celor trei puncte atat de necesare pentru mentinerea in viata a… sperantei. Balul a fost deschis de elevii lui Reghecampf, care, evoluand pe arena din fosta groapa a Vergului, ne-au facut sa injuram si sa huiduim in primele patruzeci si cinci de minute, ba chiar ne-au produs cresterea tensiunii arteriale din pricina jocului lor incalcit, cand pasau la adversar de parca aveau orbul gainii si alergau tehui pe gazonul peticit. Nu mai spun ca mingea, saraca de ea, sarea din bocancii lor ca din coltul mesei, iar adversarii lor, turcaletii de la Osmanlispor, alergau precum cangurii urmariti de vreun vanator de marsupiale. Vazand si isprava otomanilor, golul inscris in poarta noastra in minutul 31, ni s-a pus amar in gura si putin a lipsit sa nu ne carabanim de la stadion.
Nu am facut asta din doua motive: primul, eram ispititi de speranta ca poate bunul Dumnezeu le va mai scurta iataganele turcilor si le va insufla vreo ambitie cereasca trupetilor de pe Dambovita, iar al doilea a fost generat de oarescare zgarcenie, fiindca domnul Becali a majorat obolul consacrat la bilete de ne-a golit buzunarele. Asa ca am facut si noi ca in intamplarea in care un boiernas, urcat intr-o birja si platind cu multe carboave drumul pana la gara, pe la jumatatea distantei a fost anuntat de muscal: „Coane, trenul a plecat!”. Mosierul cu pricina, gandind ca oricum nu-si mai vede banii inapoi ‒ sa coboare in clipa aia ar fi insemnat ca a platit dublu drumul parcurs ‒, i-a raspuns inciudat omului cu trasura: „Prietene, birja merge pana la gara!”. Asa si eu, ca si unii de pe langa mine, chitros, dar si cu o umbra de nadejde. Revenind la ce s-a intamplat in repriza a doua, pot spune ca nu mica mi-a fost mirarea cand am vazut ca mieluseii lui Becali s-au transformat in niste lei (nu roni) si s-au pornit sa-i toace cu disperare pe adversarii lor. Asa s-a facut ca romanasii nostri le-au varat turcilor doua goluri, aducandu-ne, astfel, mai mult decat multumire, chiar entuziasm si speranta. As remarca faptul ca desi poarta niste accentuate pungi sub ochi din cine stie ce pricini, fiind adesea hulit de asociatiile de antialcoolici din Romania, si este ras in cap precum condamnatii spargatori (de usi!?), Gabi Tamas, in afara de faptul ca a jucat foarte bine, le-a scufundat pretentiile oaspetilor cu o lovitura de teasta la momentul potrivit (minutul 86), intepenind pe tabela scorul de 2-1. Al doilea joc care a completat fagurele acestei joi de miere s-a disputat intre Austria Viena si trupa lui Sumudica, flotantul de ocazie al orasului Giurgiu. Ca si cei de la Steaua, „astralii” au jucat in prima repriza lamentabil. Parea ca vedem in reluare meciul de la ora 20: mingi sarite anapoda, pase la adversar, alergari haotice, toate pedepsite cu un gol primit in minutul 57. Numai ca din acest moment, si cu ajutorul unui discurs… istoric administrat la pauza de neostoitul parior jucatorilor aciuati pe malul Dunarii, acestia s-au itit ca sirena din valuri si s-au pus sa… cante valsuri vieneze de i-au ametit pe bietii austrieci. Astfel au reusit sa egaleze prin Florea si sa inscrie golul victoriei printr-o executie sigura a lui Constantin Budescu de la punctul cu var. Asadar, putem spune ca joia trecuta ne-am imbatat cu nectarul zeilor mai abitir decat mirii in vestita lor luna… melifera!
