Doi hoti la drumul mare

In aceasta postura, de hoti la drumul mare, s-au prezentat doi fluierici. Primul este al de a condus, pe gazonul din orasul unde urla cainii, meciul dintre echipele Astra si ASA, dacul de origine, dupa nume, maghiara Istvan Kovacs, care, din motive de orbul gainii ori din alte ratiuni greu de aflat, l-a cadorisit nemeritat, in minutul 75, pe atacantul giurgiuvean Alibec cu un cartonas galben. Omul in negru a facut gestul cu pricina, probabil, ca sa nu-l dea afara din teren pe portarul ardelenilor, Stancioiu, care l-a busit de pamant pe elevul lui Sumudica, oprindu-l astfel sa intre cu mingea in poarta parasita! Adica, sa te faci ca nu vezi faultul grosolan al portarului plecat tehui, care, daca nu gresesc, tinea locul ultimului aparator, si sa-l sanctionezi pe cel doborat la firul ierbii, dovedeste un tupeu nemarginit ori o prostie greu de vindecat! Cu toate acestea, in pofida acestei greseli grave de arbitraj si a altora cateva cam de acelasi fel, Astra, jucand foarte bine, a invins echipa ardeleana cu 1-0, prin golul inscris de spiridusul Teixeira. Jocul a fost alert, cu multe faze spectaculoase, cu portari care au fost pusi la treaba cu prisosinta si cu o contra intre antrenorul Ciorceri si racanul Mutu, privind, banuim, tactica jocului echipei din Targu Mures. Cu toate ca a pierdut, ASA a practicat un fotbal curajos, a contraatacat destul de periculos, si mai pe la sfarsitul partidei era gata-gata sa le ia doua puncte dunarenilor. Ar fi fost insa pacat, fiindca acestia au facut o partida de nota maxima! A doua zi, cand gainile dadusera in picoteala, Hagi din Ovidiu a dat piept cu echipa altui machedon, Gigi Becali. N-am inteles de ce trupa lui Becali a trebuit sa primeasca de la fluiericiul Barsan doua pomeni, o lovitura de la unsprezece metri si un gol marcat cu ajutorul unui hent, atata vreme cat formatia condusa de Reghecampf a jucat foarte bine. Mai pe intelesul tuturor, acest arbitru cu nume de Bisisica, dovedindu-se a fi al doilea hot la drumul mare din aceasta etapa, a acordat un fault in careu comis, chipurile, asupra lui Stanciu, care de fapt s-a aruncat ca in bazinul de inot, si mai apoi a validat un gol inscris dupa un volei magistral, executat cu maiestrie de piticul Adi Popa. Ma intreb: daca DNA-ul scoate din circuit, sub diverse forme, indivizi care au furat cateva mii de euro, ce ar trebui sa faca FRF-ul cu acest arbitru care, poate, prin ajutorul nesimtit acordat echipei Steaua, l-a furat pe Gica Hagi de douazeci de milioane de euroi? Asa s-a facut ca dupa inscrierea celor doua goluri mincinoase acordate de Barsan, trupa din Ovidiu si-a dereglat prestatia. Scorul de 3-1 pentru Steaua este un rezultat viciat, dar asta este situatia!

P.S. Echipa primarului Mircea Minea din localitatea unde Doamna Chiajna isi facea cu multi ani in urma veleatul, dupa cum joaca, ar merita sa se afle in play-off, si nu in play-out. Nu mai departe de duminica, la timpul somnului de dupa pranz, formatia edilului care gospodareste localitatea cu cei mai multi gemeni din tara i-a invins cu 3-0 pe moldovenii botosaneni chiar in cetatea lor. Daca ilfovenii o tin tot asa, vor fi feriti de tristetea de a juca in campionatul viitor in liga secunda.

author avatar
Dan Claudiu Tanasescu
261 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger