Cadouri…

Mai deunazi, antrenorul „cainilor rosii”, Mircea Rednic, a implinit 57 de ani de viata, ocazie cu care, printre alte multe felicitari si cadouri, distinsului tehnician i s-a promis de catre bravii jucatori o victorie in partida din play-out de la Iasi, impotriva moldovenilor scoliti de fostul dinamovist Flavius Stoican.

Meciul s-a jucat vineri seara, la lumina reflectoarelor aninate de Dealul Copoului, si s-a terminat cu izbanda oaspetilor. Isprava unicului gol a apartinut decarului bucurestean Nistor, care a trimis mingea, in minutul 53, de la marcajul rotund din oxid de calciu in plasa portarului D. Rusu. Cele trei puncte obtinute astfel au fost, intr-adevar, un cadou oferit Puriului de cei paisprezece jucatori ai sai (i-am socotit si pe cei introdusi in teren in cadrul schimbarilor), dar lor li s-a adaugat si dragutul de arbitru, fluiericiul de serviciu Andrei Chivulete, care a acordat fault in careul iesean la o ciocnire intre Cioinac si Montini. Aceasta izbitura dintre cei doi s-a petrecut asemenea tamponarii a doua trenuri, vina nefiind decat a… acarului care a uitat macazul neschimbat! Intamplarea cu penalty-ul daruit nu constituie un capat de tara, caci amploaiatii in negru o „comit” destul de des, ci este o chestie de obraz din toval, stare nesanctionata de nimeni, lasata in plata… Domnului! Antrenorului care primeste cadoul nu-i ramane decat sa palmeze iute cele trei puncte, contabilizand, e drept, si cateva injuraturi pe infundate venite de la adversari! O sa-i bata Dumnezeu, si pe ei! *Tot vineri, dar mai pe lumina, pescarii de ocazie ai lui Dan Alexa s-au „procopsit” cu trei „peticite” in plasa, facute cadou de ex-gradinarii din Chiajna. Jocul a fost la discretia ilfovenilor, care insa pastreaza lanterna rosie! Astfel stand lucrurile, de se vor transborda in liga secunda, vor da piept cu Rapiduletul condus de Pancu, gata de plecare din divizia a treia a lui Razvan Burleanu, presedintele Federatiei din tara care, la ora actuala, ocupa locul al patruzecilea din totalul de cincizeci si unu de campionate, avand deasupra, ca o umbrela, renumita federatie a… Thailandei! „Bravo, Gogule!”, ar spune Mircea Sandu. *A doua zi, la Botosani, echipa care a cam ramas, in urma rezultatelor, intr-o aripa, s-a intalnit cu sibienii lui Miriuta. In minutul 93, tabela de marcaj afisa scorul de 0-0, dar in urmatoarele secunde moldovenii au inscris golul victoriei, facandu-i astfel un cadou nesperat antrenorului Liviu Ciobotariu, care arata pana in acel moment precum cainele cazut in put! *In orasul Ovidiu, oltenii din Dolj si-au pierdut coviltirul de la caruta, din pricina lui Ianis si Rivaldinho, care le-au „perforat” plasa pazita de Pigliacelli cu doua mingi bine plasate. Asta dupa ce dragutul de cantator din caval, arbitrul Radu Petrescu, a validat in primele minute ale partidei golul inscris din ofsaid de craioveanul Barbut, care s-a aflat la un metru in spatele fundasilor dobrogeni, facandu-le, astfel, cadou oaspetilor golul mincinos. Oare, indivizii astia cu tignal nu pot ‒ nici ei, ca si distinsii nostri magistrati ‒ sa dea socoteala atunci cand o dau prin balarii, voit ori nevoit?! Chiar nu mai dispare molima asta a furaciunilor? Norocul lui Gica Hagi, care s-a vazut condus din pornirea meciului, a stat in forma de exceptie a echipei de pustani, a caror prestatie a fost de nota zece! *Deplasarea lui Edi Iordanescu in orasul Voluntari, impreuna cu echipa sa, i-a fost benefica. Meci frumos, cu multe faze incitante, la care au participat cu daruire ambele trupe, terminat cu victoria oaspetilor cu scorul de 2-1. Cu aceasta isprava, mediesenii acumuleaza 31 de puncte si conduc in play-out. Baiatul lui Tata Puiu a izbutit sa alcatuiasca o echipa ce practica un joc spectaculos si eficient. Bravo lui! *Seara, la Cluj, pe terenul din Gruia, s-a disputat partida dintre CFR si FCSB. Intalnindu-se primele doua clasate, ar fi trebuit sa numim acest meci derby, dar, din pacate, formatia lui Dan Petrescu nu a jucat absolut nimic. Alde Culio s-au postat cu tenderul in poarta si n-au facut altceva decat sa respinga mingea si sa distruga toate actiunile, unele frumoase, ale bucurestenilor. Spre diferenta de ardeleni, elevii lui Teja au condus jocul, dar nu au putut trece de „autobuzul” plasat in poarta lui Arlauskis! Cu un asa joc, ar fi pacat ca fotbalistii de pe Somes sa castige campionatul, fiindca in competitia europeana s-ar face de rasul curcilor. Scorul de 0-0 le aduce in traista ambelor echipe cate un punct anemic, iar FCSB ramane la trei lungimi distanta de CFR. Dar mai sunt cinci etape, asa ca… mai vedem!

author avatar
Dan Claudiu Tanasescu
135 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger