A cazut o stea!

O vorba din popor spune ca atunci cand din cer cade o stea e semn ca moare un pamantean.

Nu stiu daca e adevarat, dar in urma cu cateva seri, mai precis joi noaptea, din ceruri a coborat o stea imensa, care s-a stins in pragul casei lui Ion Voinescu, unul dintre cei mai iubiti jucatori de fotbal de pe meleagurile noastre. Ursit cand s-a nascut, cu aproape optzeci si noua de ani in urma, sa ajunga cel mai mare portar din fotbalul nostru, acest sportiv de exceptie, numit de simpatizanti Top-Top (i se spunea asa fiindca topaia fara zabava in poarta pe care o apara si pentru ca avea, in pofida inaltimii de doar 1,74 metri, o detenta remarcabila), a innobilat jocul de fotbal, demonstrand prin interventiile sale de necrezut ca, uneori, gravitatia poate fi pacalita. Vazandu-l cat de mult se zbuciuma in poarta pe care o apara, ar fi fost de crezut ca acest personaj nelinistit in timpul jocurilor ar putea fi un om grabit, nervos, plin de hachite, necomunicativ. Dar Ion Voinescu nu a fost asa, el aducand cu sine, in minunata-i familie si in lumea dimprejurul lui, doar liniste, calm, incredere, cumpatare si bunatate. Ion Voinescu a jucat treisprezece ani, consecutiv, la una dintre cele mai iubite echipe de fotbal ale noastre, CCA ‒ devenita apoi Steaua ‒, cu care a dobandit sase titluri de campion si numeroase trofee, fiind nominalizat cincisprezece ani la rand drept cel mai bun portar! Neobosit, la sfarsitul carierei de sportiv nu si-a pus ghetele in cui, ci a ramas sa lucreze in cadrul clubului Steaua, asumandu-si menirea de a-i invata si pe urmasii lui secretele jocului de fotbal. Pentru tot ce a facut in sportul romanesc, Ion Voinescu a fost decorat, a primit numeroase distinctii si i s-a acordat gradul de colonel al Armatei Romane. L-am cunoscut bine, am avut cinstea sa-i fiu musafir, si atunci am avut bucuria sa ma gasesc in mijlocul unei familii frumoase, plina de iubire si respect. Sotia lui, Elena, cu care si-a petrecut peste saizeci si trei de ani din viata, o femeie blanda si grijulie, l-a ingrijit pana in ultimele lui clipe, si si-a amintit, probabil, privindu-l pe patul de suferinta, de zilele cand venea acasa bucuros dupa cate un meci castigat, dar si de negurile din sufletul lui atunci cand zeita izbanzii nu-i fusese alaturi. In momentele acelea, tacut, framantat de ganduri, se aseza in fotoliu si, mangaiat doar de incurajarile ei, nu intelegea ore in sir de ce mingea aia, din timpul jocului nereusit, paruse o ghiulea de neoprit. Atunci suferea cumplit, suferea pentru sine, pentru echipa, dar si pentru nestatornicia sansei. Acum, cand s-a stins acest om minunat, lasand in urma regrete si lacrimi, din ceruri a cazut o stea! Dar ea, de fapt, a coborat sa-i lumineze drumul spre locurile unde nu-i suferinta, si nici durere! Odata cu disparitia lui Ion Voinescu, intelegem ca a disparut o lume! Il vom conduce pe ultimul drum pastrand in amintire nimbul de bunatate al unui om deosebit, dar si performantele unui sportiv unic.

P.S. Insensibilii, ca sa nu-i numesc altfel, de la Ministerul Tineretului si Sportului au refuzat depunerea corpului neinsufletit al legendarului fotbalist la Muzeul Sportului, invocand, zice-se, lipsa de spatiu!

author avatar
Dan Claudiu Tanasescu
302 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger